ro
Oficial
26 Iunie, 2025 / 22:25
/ Acum 5 ore

MAE își consolidează capacitățile: Procesul de încheiere a tratatelor internaționale, analizat la o masă rotundă

Ministerul Afacerilor Externe a organizat astăzi masa rotundă cu genericul „Procesul de încheiere a tratatelor internaționale – provocări și perspective”, care a reunit funcționari din cadrul autorităților publice centrale ale Republicii Moldova. Evenimentul a avut drept obiectiv identificarea și analiza celor mai frecvente dificultăți întâmpinate în procesul de negociere, semnare și implementare a tratatelor internaționale.

În contextul intensificării procesului de integrare europeană și al creșterii semnificative a numărului de acorduri internaționale încheiate de Republica Moldova, reuniunea a urmărit consolidarea capacităților instituționale în domeniul dreptului tratatelor.

La eveniment au participat peste 30 de reprezentanți ai autorităților publice, discuțiile concentrându-se asupra aplicării eficiente a cadrului normativ existent, utilizării instrumentelor juridice relevante și identificării unor mecanisme de cooperare eficientă la nivel internațional.

Participanții au fost familiarizați cu etapele esențiale ale procesului de negociere a tratatelor bilaterale și multilaterale – de la inițiere și semnare, până la intrarea în vigoare și aplicarea efectivă a acestora.

Organizarea periodică a unor astfel de sesiuni de instruire reflectă angajamentul constant al Ministerului Afacerilor Externe de a promova bunele practici în domeniul diplomației juridice și de a sprijini dezvoltarea profesională continuă a funcționarilor publici implicați în gestionarea relațiilor internaționale. Aceste exerciții s-au dovedit a fi instrumente valoroase pentru consolidarea capacităților instituționale și întărirea statului de drept în domeniul afacerilor externe.