ro

 

Cultură
19 Octombrie, 2026 / 04:44
/ 02 Septembrie, 2020

Academicianul Mihai Cimpoi își sărbătorește cea de-a 78-a aniversare

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Academicianul Mihai Cimpoi, critic și istoric literar, eminescolog, filosof al culturii, profesor universitar, om emerit, laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, a împlinit astăzi 78 de ani, informează MOLDPRES.  

S-a născut pe 3 septembrie 1942, în comuna Larga, județul Hotin, astăzi raionul Briceni. În 1965, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. A fost redactor la editurile „Cartea Moldovenească” și „Literatura artistică”, secretar literar la Teatrul Național "M. Eminescu" și la Teatrul Poetic „A. Mateevici”. 

În 1974 este acuzat de naţionalism, blamat de autoritățile comuniste, refuzându-i-se orice activitate publică. În 1987 este ales în mod democratic secretar al Comitetului de conducere, iar în 1991 - președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, funcție în care s-a aflat până în 2010. De asemenea, este președinte al Asociației Oamenilor de Creație din R. Moldova. A participat activ la procesul de renaștere națională din Basarabia.

Mihai Cimpoi a fost deputat al poporului din URSS (1989-1990) și apoi deputat în Parlamentul R. Moldova (1999-2001). În paralel, îndeplineşte funcția de șef al Secției de literatură clasică la Institutul de Istorie și Teorie Literară al Academiei de Științe a Moldovei, obține doctoratul în filologie în 1998, cu teza „Eminescu, poet al Ființei” (conducător, Eugen Simion). Din 1989, a predat un curs special despre Eminescu la Universitatea de Stat din Moldova şi din 1999 - la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Este membru de onoare al Academiei Române (din 1991), membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992), director de onoare al Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu” (1999), editor-coordonator al revistei „Mihai Eminescu” (din 2001, buletin, serie nouă); editor-coordonator şi director al revistei literare „Viaţa Basarabiei”.

Publică, din anii ’60, recenzii, studii critice în săptămânalul „Cultura” şi revista „Nistru”, impunând în gândirea critică o direcție nouă eseistico-literară. Mihai Cimpoi a semnat peste 70 de volume, inclusiv „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”, „Mihai Eminescu. Dicționar Enciclopedic”, „Spre un nou Eminescu”, „Căderea în sus a Luceafărului”, „Narcis şi Hyperion”, „Plânsul Demiurgului” ş.a. A contribuit la instalarea busturilor marilor scriitori români pe Aleea Clasicilor din Chișinău.

Academicianul Mihai Cimpoi a fost distins cu titlul Maestru al Literaturii (1992), Premiul de Stat (1994), Ordinul Republicii (1996), cu medalia jubiliară „Mihai Eminescu” (România, 2000), cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Comandor (2014), cu „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de cavaler al României etc. Este Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Tiraspol, Bălţi și Chișinău (R. Moldova), Oradea, Alba Iulia (România), Om Emerit al Republicii Moldova (2013). În 2012 i s-a conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

FOTO // Peste 4.000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova

/ Acum 6 zile

FOTO // Patrimoniul cultural, desenat pe asfalt de copiii din Chișinău

/ Acum 6 zile

FOTO // O pictură murală inspirată de tradiția horei moldovenești, inaugurată într-o localitate din Italia

/ Acum 7 zile

FOTO // Turnul clopotniței din Vadul Rașcov, restaurat cu sprijinul UE și al PNUD. Monumentul a fost inaugurat după încheierea lucrărilor de conservare

/ Acum 7 zile

Concert de gală la Chișinău, festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” ajunge la final

/ 08 Octombrie, 2026

FOTO // „UNCOVERED”, noul spectacol al TNME despre culisele jurnalismului de investigație

/ 08 Octombrie, 2026

FOTO // Bustul lui Grigore Vieru a fost inaugurat pe Aleea Clasicilor din Hâncești

/ 08 Octombrie, 2026

Spectacolul TNME „Greva gospodinelor” va fi prezentat la Festivalul „Constantin Tănase” din Vaslui

/ 07 Octombrie, 2026

FOTO // Lucrările de restaurare a Vilei Pronin și noile spații ale Muzeului Literaturii, vizitate de ministrul Culturii

/ 06 Octombrie, 2026

Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul

/ 06 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // „Leliță Ioană”, interpretată de Maria Drăgan într-o înregistrare de arhivă din 1967

/ 06 Octombrie, 2026

FOTO // Maria Drăgan, omagiată la Nisporeni prin cântec și un festival național de folclor

/ 06 Octombrie, 2026

Noi proiecte culturale și schimburi profesionale, discutate cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Grupului de lucru GUAM

/ 06 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează 105 ani de istorie și creație