Apelul mediului academic din Republica Moldova și România către Maia Sandu și Nicușor Dan: „Reîntregirea poporului român reprezintă o opțiune legitimă”
Comunitatea academică română de pe ambele maluri ale Prutului a adresat un mesaj președinților României și Republicii Moldova, prin care solicită inițierea unei reflecții instituționale și academice asupra perspectivelor reîntregirii poporului român, în contextul provocărilor geopolitice actuale și al parcursului european al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.
În document, comunitatea academică își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, subliniind însă că evoluțiile internaționale actuale impun examinarea tuturor opțiunilor democratice și constituționale privind viitorul comun al românilor.
„Consiliul Academic Român consideră că este necesară examinarea calmă, riguroasă și responsabilă a tuturor soluțiilor democratice, constituționale și europene care pot asigura viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Între aceste soluții, reîntregirea poporului român reprezintă o opțiune legitimă, întemeiată pe unitatea de limbă, cultură, istorie, spiritualitate, adică pe identitatea națională românească”, se arată în mesaj.
Semnatarii accentuează că o eventuală reîntregire nu trebuie privită ca o reacție emoțională sau conjuncturală, ci ca rezultatul unui proces democratic și al unei analize aprofundate.
„Reîntregirea nu poate fi expresia unei presiuni politice de moment, ci rezultatul unei voințe democratice asumate de cetățenii celor două state românești, în deplin respect față de normele constituționale, principiile europene și dreptul internațional. Viitorul românilor trebuie decis de români, în mod democratic”, se menționează în document.
Consiliul Academic Român consideră că perspectiva reîntregirii nu contravine obiectivului integrării europene a Republicii Moldova.
În acest context, comunitatea academică propune constituirea unei comisii comune de reflecție strategică, formată din experți din cele două state, elaborarea unui studiu academic privind premisele istorice, juridice și economice ale apropierii dintre România și Republica Moldova, precum și inițierea unui dialog public amplu asupra opțiunilor de viitor.
Totodată, semnatarii apreciază că actualul context european creează condiții favorabile pentru o asemenea dezbatere.
„Este nefiresc ca cea mai mare parte a unui popor să facă parte din structurile democratice europene, iar o parte mai mică să nu facă parte din aceste structuri. Într-o situație similară, imediat după căderea comunismului, un alt popor și factorii responsabili ai Uniunii Europene au găsit soluția cea mai bună de urmat. Și acum, în cazul românilor, se poate aplica o formulă similară, adaptată condițiilor actuale”, se mai spune în mesaj.
Mesajul a fost adoptat la sediul Academiei de Științe a Moldovei și este semnat de reprezentanți ai principalelor academii și instituții academice din România și Republica Moldova, în frunte cu președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, și președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu.
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale
FOTO // Romanul „Costul vieților noastre”, de Liuba Rusnac, lansat la Ambasada Republicii Moldova de la Viena
Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare
FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”
FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic
Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice
Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano
FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial
Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă
Republica Moldova și România pregătesc un acord de colaborare în domeniul patrimoniului muzeal
GALERIE FOTO // Prima vizită externă a premierului României, Luca Niculescu, la Chișinău
Cetățenii pot solicita din nou online mai multe acte și extrase din registrele de stat
„Prutul va rămâne doar un râu, nu și o frontieră care separă două state românești”, a afirmat Vasile Tofan la conferința de presă cu omologul său român
Republica Moldova și România examinează programe comune pentru apărarea împotriva dronelor
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”
Medicamentele ieftine, tot mai puține în farmacii. Ministerul Sănătății pregătește reformarea regulilor de preț
Șase unități de transport au fost repartizate pompierilor din nordul țării pentru prevenirea situațiilor de urgență
Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu
VIDEO // Un bărbat căutat în Cehia pentru jaf, fraudă și furt a fost extrădat
Noul ministru de Externe al României, la Chișinău. Agenda europeană, discutată cu Cristina Gherasimov
Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”
VIDEO // Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat avansarea cooperării moldo-române: prioritate pe proiectele strategice de infrastructură și energie
Vasile Tofan, despre atacurile hibride: „Securitatea cibernetică va rămâne o prioritate pentru Republica Moldova”
Republica Moldova ar putea începe să importe gaze din perimetrul Neptun Deep din toamna anului viitor
Un bărbat din capitală a fost reținut de CNA după ce ar fi primit peste 3.000 de euro și 7.600 de lei pentru a facilita soluționarea unor probleme imobiliare