ro

 

Cultură
01 Noiembrie, 2026 / 21:57
/ 30 Octombrie, 2022

Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au fost comemoraţi la 30 de ani de la trecerea în eternitate

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 30 oct. /MOLDPRES/. Artiştii Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au fost comemoraţi astăzi la Cimitirul Central Ortodox de pe str. Armenească din Chişinău, în ziua când s-au împlinit 30 de ani de la trecerea lor în eternitate, informează MOLDPRES.

În această zi, la mormântul lor s-a adunat mai multă lume - rude, prieteni, admiratori, dovadă a faptului că cei doi artiști nu sunt uitați.

Eugenia Marin, mama Doinei Aldea-Teodorovici, a mulţumit tuturor oamenilor care au fost alături de familie în această zi. ”Mă bucur că la 30 de ani de la trecerea lor în eternitate, Doina și Ion sunt o prezență vie printre noi. Cântecele lor sunt interpretate de cântăreți din diverse țări în cadrul Festivalului Internațional ”Două inimi gemene. In memoriam Doina și Ion Aldea-Teodorovici”. Acum cinci ani, a plecat la Domnul și tatăl Doinei, soțul meu, scriitorul Gheorghe Marin, care-și duce somnul de veci alături de ei. Doina și Ion n-au rămas singuri, iar cântecele lor vor dăinui pe acest pământ. Ei sunt bucuria și durerea mea”, a mai spus Eugenia Marin.

La rândul său, Cristofor Aldea-Teodorovici, fiul artiştilor, a afirmat că deși părinții săi au plecat de tineri dintre noi, au reușit să facă cât noi n-am reuși să facem în câteva vieți. ”Toată acea încărcătură emoțională, latină, românească, până acum ne umple sufletele și important e s-o descoperim noi și copiii noștri. Le mulțumesc tuturor celor care astăzi îi primesc în sufletul lor”, a adăugat Cristi Aldea-Teodorovici. El a dat citire unor fragmente din jurnalul mamei sale, Doina Aldea-Teodorovici.

Prezent la eveniment, poetul Ion Hadârcă a afirmat că Doina și Ion Aldea-Teodorovici au fost o frumoasă pereche și un cântec fără pereche. Au fost doi tineri frumoși, care ne-au dat o lecție de demnitate: să ne păzim valorile. Așa cum spunea regretatul poet Grigore Vieru, una dintre minunile acestei perechi este inspirația deosebită, alinătoare, curgătoare și inconfundabilă cu nimeni a vocilor lor, și mai ales, mesajul lor de unire. Era mult patriotism în cântecele lor, multă dragoste față de valorile noastre naționale”, a remarcat Ion Hadârcă.

În fața celor prezenți a avut loc un parastas, săvârșit de un sobor de preoți și un recital literar-muzical, susținut de către Capela Corală ”Doina” a Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”, dirijată de Ilona Stepan, și actorul Iurie Gologan. Înainte de aceasta, un recital literar-muzical a avut loc și la monumentul regretaților artiști din Parcul Valea Morilor.

Doina şi Ion Aldea-Teodorovici s-au stins din viață la 29 octombrie 1992, într-un accident de circulație, în localitatea Coșereni, România, când mașina cu care se deplasau a intrat într-un copac.


 
Ultimele Știri
/ 22 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Dumitru Caraciobanu, actorul care a marcat teatrul și filmul moldovenesc

/ 22 Octombrie, 2026

Animest Chișinău aduce patru zile de filme de animație, ateliere și întâlniri cu artiști

/ 21 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Maria Sagaidac, actrița care a îmbinat filmul cu știința

/ 21 Octombrie, 2026

FOTO // „Zilele Liedului Basarabean”, la prima ediție: muzica vocală a compozitorilor moldoveni, promovată în trei localități

/ 21 Octombrie, 2026

Experți greci instruiesc specialiștii din Moldova în valorificarea patrimoniului arheologic și utilizarea inteligenței artificiale

/ 20 Octombrie, 2026

Închisoare și amenzi de până la 125.000 de lei pentru comercializarea tezelor. MEC propune modificarea legislației

/ 20 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale

/ 20 Octombrie, 2026

FOTO // Romanul „Costul vieților noastre”, de Liuba Rusnac, lansat la Ambasada Republicii Moldova de la Viena

/ 19 Octombrie, 2026

Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare

/ 19 Octombrie, 2026

FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”

/ 19 Octombrie, 2026

FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic

/ 19 Octombrie, 2026

Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice

/ 16 Octombrie, 2026

Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii