
Festivalurile CRONOGRAF și DescOperă, incluse în lista evenimentelor culturale de stat
Festivalurile Internaționale CRONOGRAF și DescOperă au fost incluse în lista evenimentelor culturale de amploare la nivel de stat, potrivit unei hotărâri aprobate de Cabinetul de miniștri, transmite MOLDPRES.
În urma acestei decizii, festivalurile vor beneficia de recunoaștere oficială, continuitate și susținere guvernamentală.
„Prin includerea festivalurilor CRONOGRAF și DescOperă în lista manifestărilor culturale de amploare la nivel de stat, Guvernul confirmă importanța și valoarea acestora pentru viața culturală a Republicii Moldova”, a declarat pentru MOLDPRES ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
Oficialul a subliniat că aceste evenimente se alătură unor evenimente consacrate, precum „Mărțișor”, Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” și Bienala Teatrului „Eugene Ionesco”.„Aceste evenimente definesc reperele majore ale culturii noastre și contribuie la consolidarea imaginii țării pe plan internațional. Sprijinul instituțional și recunoașterea oficială oferite acestor festivaluri reprezintă o investiție în patrimoniul cultural viu al Republicii Moldova, în talentul creatorilor noștri și în apropierea publicului de arta autentică”, a precizat ministrul.
Pentru organizarea Festivalului CRONOGRAF, Guvernul va aloca 2 milioane de lei în 2026, iar festivalul „DescOperă” va continua să fie finanțat din bugetul Ministerului Culturii, fără cheltuieli suplimentare.Festivalul Internațional de Film Documentar CRONOGRAF, lansat în 2001 de OWH Studio, este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cinematografiei documentare din Republica Moldova. Desfășurat anual la Chișinău, festivalul reunește regizori, producători și critici din întreaga lume, oferind publicului competiții oficiale și secțiuni tematice variate, printre care drepturile omului, migrația și identitatea.
În același spirit de promovare a artei, Festivalul Internațional de Muzică Clasică în aer liber DescOperă, organizat din 2017 în Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi, aduce în prim-plan spectacole de operă și concerte simfonice într-un decor natural spectaculos. Evenimentul își propune să îmbine frumusețea muzicii clasice cu peisajele pitorești ale Orheiului Vechi, atrăgând anual artiști de renume și un public variat, pasionat de experiențe culturale autentice.
GALERIE FOTO // Muzeul Național de Artă a inaugurat expoziția personală a artistului plastic Dumitru Verdianu
10 milioane de lei pentru distribuirea presei scrise: a fost aprobat mecanismul de finanțare pentru 2025
Expoziție de carte la Biblioteca Națională: „Autori basarabeni în lume”, cu prilejul Zilelor Diasporei 2025
Programul „Acces la cultură” continuă: spectacole, muzică și ateliere artistice în localități țării
Cultura națională va fi în centrul atenției la Congresul Diasporei
Începe turneul național „Dialoguri muzicale cu MoldoDuo”, parte a Programului „Acces la cultură”
Muzeul Național de Istorie a Moldovei găzduiește expoziția „Împărțirea Europei. Consecințele pactului Ribbentrop-Molotov”
Bani din Loteria Națională pentru filmul moldovenesc
Expoziția „Pasărea Maiastră, Zbor între Lumi”, proiect comun al muzeelor din Chișinău și București
Oana Țoiu: „Republica Moldova își merită locul în familia europeană. România va continua să fie o voce puternică în sprijinul Chișinăului”
La Cricova a fost lansată o nouă rută de autobuz spre capitală. Care este itinerarul autobuzului nr. 52
CSM condamnă violența în instanțe și solicită măsuri urgente de protecție pentru magistrați
Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, găsit cu averi nejustificate de peste jumătate de milion de lei. Reacția lui Lucian Rogac
Ucraina a lovit cu drone zece rafinării din Rusia, scoțând din funcțiune circa 17% din capacități
Specialiștii în achiziții publice și sectoriale vor putea fi certificați, începând cu 1 ianuarie 2026
Angajatorii vor beneficia de facilități fiscale privind tichetele de masă și cele de vacanță
Creștere alarmantă a cazurilor de COVID-19: aproximativ 1.000 de îmbolnăviri într-o săptămână. ANSP confirmă noua variantă „Stratus”
Programul oficial al evenimentelor din 27 august
Regulamentul de protecție a pădurilor împotriva bolilor și dăunătorilor, aprobat de Guvern
Aprobat de Guvern: compensații de peste 2,4 milioane de lei pentru victimelor represiunilor politice
Daniel Vodă: „Alegătorii mai au nouă zile la dispoziție pentru a-și declara locul de ședere pentru alegerile parlamentare”
Bărbat reținut și plasat în arest după ce ar fi atacat un judecător în sala de ședințe
Ala Nemerenco, despre alergiile cauzate de ambrozie: „Eliminarea acestei plante este mai eficientă decât tratamentele imunoterapeutice costisitoare”
Regulile pentru importul și exportul substanțelor chimice periculoase au fost actualizate de Guvern
VIDEO // Încă trei suspecți au fost reținuți pentru pregătirea protestelor violente în context electoral