Moldova sunt EU // Carolina Cheianu-Tudos: Dragostea de țară și de limba română, transformată în misiunea de a păstra trecutul

A rămas în Republica Moldova atunci când mulți dintre colegii săi au ales să plece, iar astăzi cercetează trecutul și încearcă să transmită generației tinere ceea ce a primit de la cei dinaintea sa. Carolina Cheianu-Tudos, directoarea Muzeului local de Istorie și Etnografie din Trușeni, vorbește despre experiența sa pedagogică, dragostea pentru tradiții, Marile Adunări Naționale la care a participat în copilărie și motivele pentru care a ales să rămână acasă.



De profesie filosof, Carolina Cheianu-Tudos a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității de Stat din Moldova și a activat timp de mai mulți ani în sistemul universitar. Cercetarea a rămas una dintre preocupările sale principale, iar astăzi aceasta se regăsește și în activitatea muzeului din Trușeni.


„Am absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea de Stat din Moldova. După absolvire, am mers la Universitatea Tehnică, unde am lucrat din 2000 până în 2023. Ceea ce m-a atras în acest domeniu, este cercetarea. Cred că valorile și foarte multe dintre lucrurile pe care le învățăm în filosofie trebuie să fie implicate în practică și aplicate în viața de zi cu zi. Uneori îți este dor de studenți, dar, dacă te captivează cercetarea, nici nu vezi cum zboară timpul. Poți să lucrezi și să înveți în același timp, în mai multe domenii. Dacă este să mă gândesc de ce am am plecat din domeniul educației, este că ceea ce făceam profesional era mai mult teoretic, iar aici este practică. Pentru copii, practica este foarte importantă, pentru că reprezintă aplicarea în realitate a ceea ce văd și învață. Un muzeu, dacă ar fi doar săli expoziționale, ar fi mort. Ar fi vizitat poate de unul, doi sau trei oameni pe lună. Sigur, muzeul este foarte vizitat și în mediul online, dar atunci când vine un grup de copii și învață, de exemplu, cum se bate în piu, atunci este o aplicare practică a cunoștințelor.




Carolina Cheianu-Tudos spune că, deși mulți dintre colegii și membrii familiei sale au ales să plece peste hotare, ea nu a avut niciodată acest gând.


„Niciodată nu m-am gândit la posibilitatea de a pleca. Mama mea, când eram studentă, se gândea să plece în Grecia, dar noi am oprit-o. I-am spus: „Dacă pleci și tu, cu cine rămânem?” După ce am terminat facultatea, am avut colegi care au plecat. Dacă plecăm, cine rămâne? În același timp, îți poți face bani și aici. Dacă faci un proiect, apoi încă unul, poți ajunge la aceleași venituri. Exodul de creiere a existat întotdeauna, dar noi trebuie să le arătăm copiilor că pot face lucruri și aici, în Republica Moldova, dacă au dorință, putere și energie. Uneori mai cazi, te ridici și pornești din nou. Eu nu vreau să plec. Am o mamă care mă determină să rămân, am un copil pentru care trebuie să fac lucrurile mai departe. Avem ce face aici, avem ce promova și avem ce le transmite copiilor noștri. Tradițiile nu trebuie uitate. Poți să mergi în Europa, dar originea rămâne în Republica Moldova. Suntem frați români, suntem moldoveni și trebuie să păstrăm aceste lucruri cât putem.




Carolina Cheianu-Tudos este una dintre miile de oameni care au fost parte a mișcării de renaștere națională. Ea își amintește că valorile naționale au început să-i fie cultivate încă din școală, iar un rol important în formarea sa l-a avut profesoara sa.


„Am avut o profesoară care era extraordinară. Țin minte că am mers cu ea la adunările naționale. Eram copii, în clasa a VII-a sau a IX-a. Era toamnă târzie, înghețam, dar avem ce ne aduce aminte, pentru că luptam pentru acea independență. Când s-a schimbat grafia latină, noi am sărit peste o clasă. Am învățat limba română din mers. Nu am avut timpul necesar ca în clasa întâi să stăm un an și să studiem toate lucrurile de la început. Tot profesoara noastră ne-a cultivat dragostea pentru cultură și pentru neam. Ne povestea despre oamenii care au contribuit la cultura noastră și despre vremurile de atunci. La Marile Adunări Naționale nu mergeam singuri. Profesoara ne spunea cine vrea să meargă cu noi. Nu puteai să iei un copil și să-l trimiți singur la Chișinău. Transportul era foarte dificil. Uneori mergeam câțiva kilometri pe jos, până la marginea satului, și de acolo luam alt transport. Mergeam câte cinci-șapte copii, dar trebuia să fim însoțiți de un adult. Era foarte multă lume. Mergeam să luptăm pentru limba noastră, cea română, și pentru independență. Pentru noi, acea perioadă însemna patriotism. Era dorința de a vorbi limba noastră și de a avea propria țară. Când a fost anunțată adoptarea Declarației de Independență, au fost emoții pozitive. Avem și acum în arhiva fotografică fotografii făcute de amatori, cu aparate alb-negru, în Piața Marii Adunări Naționale. Sunt imagini care arată cum oamenii luptau pentru valorile în care credeau. Era sentimentul că este țara noastră și că trebuie să vorbim în limba noastră.


La 35 de ani de la proclamarea Independenței, Carolina Cheianu-Tudos spune că vede Republica Moldova ca pe un stat care și-a conturat direcția.


„Astăzi văd Republica Moldova ca pe un stat întărit, un stat care își vede viitorul și știe unde merge. Este clar că traseul nostru trebuie să fie unul european. Eu văd însă viitorul în integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Trebuie să luptăm pentru asta și să facem tot posibilul ca în țara noastră să fie bunăstare”.



	
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Muzeul din Trușeni, locul unde obiectele vechi spun istoria comunității