Muzicologul Pavel Anton își sărbătorește cea de-a 85-a aniversare
Chişinău, 19 sep. /MOLDPRES/. Muzicologul, compozitorul, dirijorul și conferențiarul universitar Pavel Anton, autor de manuale, își sărbătorește astăzi cea de-a 85-a aniversare, informează MOLDPRES.
S-a născut în 1936, în satul Horodiște, județul Bălți (azi raionul Râșcani). După absolvirea școlii medii generale din satul Zăicani, raionul Râșcani, și-a continuat studiile la Conservatorul de Stat din Chișinău „Gavriil Musicescu” (azi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice). După absolvire a activat timp de 25 de ani la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” (azi Universitatea de Stat ,,Alecu Russo”) din Bălți în calitate de conferențiar universitar, profesor de cor, dirijat cor, folclor, aranjament coral și inițiere în compoziție.
Concomitent a condus corul studențesc, cu care a participat la diferite sărbători ale artei corale studențești, printre care ,,Gaudeamus 4”, care a avut loc la Vilnius (Lituania) (1968); jubileul de 100 de ani ai sărbătorilor artei corale din Tallinn, Estonia (1969). Timp de 17 ani a condus corul popular al cadrelor didactice din orașul Bălți, care a fost apreciat cu medalii de aur la concursul creației populare unionale.
Este autor de manuale de muzică pentru școala generală pentru clasa a V-a. A semnat culegeri de note pentru orele de educație muzicală, indicații metodice la muzică, articole metodico-științifice, lucrări originale și prelucrări de muzică populară pentru cor.
Din 1989 până în 2002 lucrează la Academia de Muzică „Gavriil Musicescu” în calitate de profesor, conferențiar universitar (șef de catedră), dirijat coral și metodica predării muzicii. Este autorul culegerilor de cântece: „Te caut, iubire” (romanțe) 2002, „Foaie verde lămâițe” (cântece pentru preșcolari și școlari) 2003, „Mânat de credință și dor” (cântece despre Ștefan cel Mare și Sfânt) 2005, „Codrule, Măria-Ta” (culegere de coruri pentru școlari și tineret) 2005. Pentru realizările remarcabile obținute în domeniul muzicii a fost decorat cu Insigna „Eminent al învățământului și culturii”. A fost trecut în Cartea de Onoare a talentelor Republicii Moldova. Potrivit specialiștilor în materie, contribuția profesorului dirijor Pavel Anton a fost și este considerabilă la edificarea spiritului cultural românesc.
FOTO // Peste 4.000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova
FOTO // Patrimoniul cultural, desenat pe asfalt de copiii din Chișinău
FOTO // O pictură murală inspirată de tradiția horei moldovenești, inaugurată într-o localitate din Italia
FOTO // Turnul clopotniței din Vadul Rașcov, restaurat cu sprijinul UE și al PNUD. Monumentul a fost inaugurat după încheierea lucrărilor de conservare
Concert de gală la Chișinău, festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” ajunge la final
FOTO // „UNCOVERED”, noul spectacol al TNME despre culisele jurnalismului de investigație
FOTO // Bustul lui Grigore Vieru a fost inaugurat pe Aleea Clasicilor din Hâncești
Spectacolul TNME „Greva gospodinelor” va fi prezentat la Festivalul „Constantin Tănase” din Vaslui
FOTO // Lucrările de restaurare a Vilei Pronin și noile spații ale Muzeului Literaturii, vizitate de ministrul Culturii
Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul
Cronica ARHIVELOR // „Leliță Ioană”, interpretată de Maria Drăgan într-o înregistrare de arhivă din 1967
FOTO // Maria Drăgan, omagiată la Nisporeni prin cântec și un festival național de folclor
Noi proiecte culturale și schimburi profesionale, discutate cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Grupului de lucru GUAM
FOTO // Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează 105 ani de istorie și creație
FOTO // Mitropolitul Basarabiei a reafirmat sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, la o întrevedere cu ambasadoarea UE
România: Dronă din spațiul aerian al Ucrainei, detectată spre frontiera cu România
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la finalul conferinței de la Roma: „M-am convins din nou că R. Moldova are sprijinul necesar în drumul său spre marea familie europeană”
Sportivii moldoveni Andrei Puțuntică și Vladislav Ursu au cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene de tenis de masă
Vreme instabilă în zilele de odihnă. Meteorologii prognozează ploi și ceață slabă
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
FOTO // Trei angajați ai Inspectoratului General de Carabinieri vor participa la misiunea internațională KFOR din Kosovo
Polițiștii din R. Moldova și România își consolidează cooperarea. IGP și Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui au semnat un acord bilateral
Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a vizitat Stația electrică Chișinău, aflată în etapa finală de pregătire
MAE condamnă încălcarea repetată a spațiului aerian național: „Aceste incidente constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre”
Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadorul Statului Qatar, în discuții despre investiții și extinderea cooperării economice bilaterale
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
UPDATE // Aparatul de zbor fără pilot a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni