ro

 

Cultură
06 Noiembrie, 2026 / 19:17
/ 24 August, 2026

FOTO // Rezervația „Orheiul Vechi” vizitată de ministrul Culturii. Dan Suruceanu: „Sprijinim dezvoltarea și valorificarea zonei”

Provocările administrative cu care se confruntă Complexul Cultural-Natural „Orheiul Vechi”, precum și măsurile necesare pentru conservarea patrimoniului și dezvoltarea turismului în regiune, au fost discutate în cadrul unei vizite de lucru efectuate de ministrul Culturii, Dan Suruceanu, și secretarul de stat Corneliu Cirimpei, relatează MOLDPRES.

Potrivit ministrului Culturii, vizita a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute și a avut drept scop evaluarea situației din teren și dialogul cu reprezentanții instituției, arheologii și antreprenorii locali.

„Am analizat activitatea și provocările administrative ale rezervației împreună cu echipa de conducere”, a menționat Dan Suruceanu.

Oficialul a precizat că, în discuțiile cu arheologii, au fost abordate condițiile de lucru, precum și soluțiile necesare pentru susținerea activității profesionale și conservarea patrimoniului din valea Răutului.

Un alt subiect abordat în cadrul vizitei a fost dezvoltarea turismului și stimularea economiei locale. Ministrul a discutat cu antreprenorii din zonă despre oportunitățile de dezvoltare a sectorului turistic și despre necesitatea valorificării potențialului regiunii.

Delegația a vizitat și mai multe obiective din satele din apropiere, printre care Prima Școală din Morovaia și muzeul „Casa meșteșugarilor”. Potrivit ministrului, acestea reprezintă exemple de păstrare și promovare a tradițiilor și istoriei locale.

Dan Suruceanu a mulțumit celor implicați în protejarea Complexului Cultural-Natural „Orheiul Vechi” și a declarat că Ministerul Culturii va continua să sprijine dezvoltarea și valorificarea zonei.

„Vom continua să sprijinim dezvoltarea și valorificarea zonei Orheiul Vechi, atât pentru binele vizitatorilor, cât și al comunității și mediului de afaceri local”, a declarat ministrul.

Complexul Cultural-Natural „Orheiul Vechi” este una dintre cele mai importante zone de patrimoniu ale Republicii Moldova. Situat în valea râului Răut, complexul cuprinde vestigii arheologice, formațiuni naturale, monumente istorice și obiective culturale din localitățile din apropiere. Zona are o valoare deosebită atât pentru conservarea patrimoniului național, cât și pentru dezvoltarea turismului cultural și rural.


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație

/ Acum 7 zile

Doina și Ion Aldea-Teodorovici, comemorați la 34 de ani de la trecerea în eternitate

/ Acum 7 zile

Premierul Vasile Tofan propune ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”

/ 28 Octombrie, 2026

Teatrul Național „Mihai Eminescu”, aplauze în Grecia. Petru Hadârcă: „Am lăsat o amprentă bună și o sete de a reveni”

/ 26 Octombrie, 2026

FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală

/ 26 Octombrie, 2026

Gheorghe Mustea va susține concerte în opt localități din țară, cu ocazia împlinirii a 75 de ani

/ 26 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Leonida Lari, una dintre vocile mișcării de renaștere națională

/ 25 Octombrie, 2026

FOTO // Memoria victimelor foametei organizate din 1946–1947, evocată la Avdarma

/ 25 Octombrie, 2026

BTA: „Aventura visată” câștigă trofeul Gold Hugo pentru cel mai bun film la Festivalul de la Chicago. Yana Radeva este premiată pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal

/ 25 Octombrie, 2026

FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului

/ 24 Octombrie, 2026

Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România

/ 24 Octombrie, 2026

FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova

/ 24 Octombrie, 2026

VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale

/ 24 Octombrie, 2026

FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române