Republica Moldova a înregistrat 69 de încălcări ale spațiului aerian de la începutul anului 2026
Republica Moldova a înregistrat 69 de incidente de încălcare a spațiului aerian de la începutul anului 2026, iar numărul total al acestora, consemnate începând cu anul 2022, a ajuns la 106. Cele mai recente cazuri au fost raportate pe 4 și 5 noiembrie, când o dronă a survolat neautorizat teritoriul țării, iar fragmentele unui alt aparat de zbor au fost descoperite în raionul Rezina, comunică MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Apărării, la 4 noiembrie, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat neautorizat de o dronă, în zona localităților Camenca, din regiunea transnistreană, și Vărăncău, raionul Soroca.
Un alt incident a fost înregistrat pe 5 noiembrie, când, în extravilanul localității Gordinești, raionul Rezina, au fost depistate fragmentele unei drone. Potrivit instituției, acestea nu conțineau încărcătură explozivă.
Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să manifeste prudență și să informeze imediat instituțiile competente, apelând Serviciul unic de urgență 112, în cazul depistării unor drone sau a fragmentelor acestora.
Accident fatal la Hâncești. Un bărbat a decedat după ce a pierdut controlul unui ATV
Rectori și experți din șapte țări s-au reunit la Chișinău la Congresul Rețelei Universităților din regiunea Mării Negre
MEC a transmis manuale școlilor din capitală, pentru înlocuirea celor deteriorate
FOTO // Tăieri ilegale a 86 de stejari în fondul forestier din Baiuș, Leova. Prejudiciul depășește 203 mii de lei
Încă șapte servicii publice digitale au fost restabilite. 68 din cele 82 suspendate sunt din nou disponibile
Investiții de 13,5 miliarde de lei planificate în următorii cinci ani în sistemul de educație: beneficii pentru elevi și profesori
Obiect asemănător unei drone, depistat într-o zonă împădurită din apropierea satului Gordinești, Rezina
Premierul Vasile Tofan despre reforma APL: „Reforma administrației publice locale este necesară, chiar dacă este una nepopulară”
Trei funcționari ai Poliției de Frontieră, cercetați pentru sustragerea unor țigări de 6,4 milioane de lei
Judecătoarea Tatiana Bivol a promovat evaluarea externă
Funcționarii MAI vor avea reguli noi privind activitățile în afara orelor de serviciu
Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari: „Raportul de extindere al Comisiei Europene evidențiază noi progrese în apropierea legislației și practicilor naționale de standardele UE”
Noi sancțiuni pentru fraudele cu carduri digitale, coduri QR și tokenuri. Parlamentul a votat proiectul în prima lectură
Raportul Comisiei Europene privind extinderea // Republica Moldova a înregistrat progrese în domeniul educației și se situează la un nivel de pregătire între moderat și bun
Școli și grădinițe din mai multe localități vor beneficia de sprijin pentru îmbunătățirea accesului copiilor romi la educație
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, va efectua o vizită în Republica Moldova
Peste 450 000 de cetățeni, vizați de atacul cibernetic. Maia Sandu: „AGE îi va notifica prin scrisori electronice, iar băncile vor fi informate”
Declarațiile de presă susținute în urma ședinței Consiliului Național de Securitate
FOTO // Piața agroalimentară din Bălți va fi modernizată cu o investiție de 16,5 milioane de lei, susținută de Guvern
Un grup de lucru condus de premierul Vasile Tofan va propune soluții pentru consolidarea securității cibernetice
FOTO // Ministrul Mediului a verificat evoluția plantației forestiere de la Mihailovca, Cimişlia: „Rata de prindere a puieților plantați depășește 80%”
Maia Sandu, despre interdicția impusă lui Vadim Krasnoselski: „Vom vedea mai multe încercări de destabilizare din partea Rusiei”
Maia Sandu, despre tentativa de suspendare: „Mulți dintre cei care au semnat acest document fac jocul Moscovei”
VIDEO // Guvernul va crea un grup de lucru pentru consolidarea securității cibernetice
Igor Grosu la 60 de ani de la fondarea formației „Noroc”: „Este un adevărat simbol al neamului nostru”
Expert: Decizia Chișinăului în privința lui Krasnoselski ar putea dejuca un scenariu pregătit la Moscova
Chișinăul și Bucureștiul aprofundează proiectele comune în infrastructură și energie
GALERIE FOTO // Recepție oferită de Ambasada Azerbaidjanului la Chișinău dedicată Zilei Victoriei: mesaje de pace și un recital de muzică azeră
O nouă sesiune a Programului EcoVoucher: circa 3 mii de familii își vor putea procura electrocasnice eficiente energetic
FOTO // Republica Moldova prezentă, în premieră, cu un pavilion național la China International Import Expo