ro

 

Cultură
12 Octombrie, 2026 / 03:53
/ 13 Septembrie, 2022

S-a stins din viață scriitorul Anatol Gugel

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Poetul, eseistul, publicistul și traducătorul Anatol Gugel, Eminent al culturii, deţinător al medaliei „Mihai Eminescu”, s-a stins astăzi dimineață din viață la vârsta de 100 de ani, relatează MOLDPRES.

Anunțul a fost făcut public de către scriitoarea Eugenia David. ”O veste tristă mi-a parvenit azi. A plecat la ceruri Anatol Gugel – omul-minune și de o modestie excepțională, poetul romantic, meditativ, poetul filosof. A plecat la fel de cuminte și înțelept după cum a trăit. S-a născut acum 100 de ani în primăvară și a părăsit această lume, pe care a iubit-o frumos, în toamnă. Ca într-o elegie. Și totuși, viața e scurtă la orice vârstă! A fost vecinul meu de bloc. Îl admiram în toate. Era unic în felul său. Înfrumuseța totul în jur. O să-mi lipsească deoarece prezența lui printre noi mă umplea de energie pozitivă și mă străduiam să-i semen cel puțin un pic. Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze în dreapta Sa”, a scris pe pagina sa de Facebook Eugenia David.

Anatol Gugel s-a născut la 6 aprilie 1922, la Iaşi, România, în familia unui avocat. Tatăl a murit de tifos, iar mama, cu copilul de şase luni, s-a întors la Chişinău, la părinţii săi. Şi-a făcut studiile la liceul „B. P. Hasdeu” din Chişinău, unde s-a împrietenit cu viitorul scriitor Alexandru Cosmescu. Şi-a luat bacalaureatul în 1941. După absolvirea liceului şi-a continuat studiile la Institutul Pedagogic din Chişinău, 1945. La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a evacuat împreună cu institutul la Buguruslan (Rusia), unde şi-a continuat studiile. După absolvirea institutului, în 1944, s-a întors la Chişinău şi din primăvara lui 1945 până în prezent s-a consacrat scrisului.

Potrivit ”Calendarului Național”, și-a început activitatea profesională la ziarul „Tinerimea Moldovei” în funcţia de secretar executiv al redacţiei (1945-1960), apoi a activat la „Moldova Socialistă” (1960-1966). Din 1947 a promovat la „Tinerimea Moldovei” pleiade întregi de tineri poeţi basarabeni, care ulterior au devenit nume de referinţă în literatura basarabeană. Ulterior a activat la revista „Moldova” (secretar executiv şi redactor-şef adjunct al redacţiei în 1966-1996). A scris publicistică de calitate, inclusiv la rubrica permanentă „De la Naslavcea la Giurgiulești”, în revista „Moldova”. Publică prezentări la cărţile de versuri ale lui Vitalie Tulnic, Emil Loteanu ş.a. În 1997, împreună cu filologul Efim Levit şi muzicologul Efim Tcaci, a devenit unul dintre fondatorii Alianţei Democratice Antifasciste din Moldova. A participat la compilarea a patru colecţii de documente despre istoria Holocaustului din țară. A fost redactor fondator al revistei de cultură a Uniunii organizațiilor evreiești din Republica Moldova (2001) „Nu vom uita!”. Au fost editate patru numere ale bilingvului rus-român al revistei.

A debutat cu poezii în revista „Licurici” a Liceului „B. P. Haşdeu” din Chişinău în martie 1940. Debutează editorial cu plachetele de versuri „Generaţia mea” (1951) şi „Schimbul nostru” (1952). Este autorul volumelor de poezii: „Fereastra cu trei muşcate” (1956), „Sonata lumii” (1965), „Lanterna magică” (1978), „Crug” (1982), „Post-scriptum” (1998) etc. În 2004 publică volumul de sinteză „Am fost odată ca niciodată”. Ultima carte pe care a editat-o a fost „O revedere cu sine însuşi, la 100 de ani” (2020) ş.a. A mai editat şi cărţi de eseuri: „Înşiră-te mărgăritare” (1979), „Har” (1982); cărţi pentru copii: „Ostroave verzi” (1960), „Eu, Anicuţa şi Radu” (1963) ş.a. Traduse în limba rusă au fost publicate colecţii de poezie: „Pe urmele memoriei” (1959), „Setea cerului” (1967) „Sonata la lumina lunii” (tradusă de Anatolie Naiman, 1974), „Lanterna magică” (1983) ş.a. Ciclul de poezii „Caietul Ierusalimului” (colecţia „Post scriptum”) a fost publicat în traducere rusă în al doilea număr al almanahului „Filiala Ierusalimului”.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1946). Anatol Gugel a fost distins cu medalia „Mihai Eminescu” (1998) și cu Premiul de excelență al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2004).


 
Ultimele Știri
/ 01 Octombrie, 2026

FOTO // „Drumul Conacelor” - un nou traseu turistic de 24 de kilometri, lansat în raionul Orhei

/ 29 Septembrie, 2026

Teatrul Național „Mihai Eminescu” va efectua un turneu în Grecia

/ 29 Septembrie, 2026

PREMIERĂ // Experiențele supraviețuitoarelor violenței, aduse pe scena Teatrului „Luceafărul”

/ 29 Septembrie, 2026

VIDEO // Voucherul cultural pentru tineri va ajunge la 2.000 de lei și va putea fi folosit pentru sport

/ 28 Septembrie, 2026

Republica Moldova și Israel discută noi proiecte de cooperare culturală

/ 28 Septembrie, 2026

FOTO // Vestigii ale culturii Cucuteni–Trypillia, expuse la Muzeul Național de Istorie

/ 28 Septembrie, 2026

Ambasadorul României la Chișinău a discutat cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan despre spectacolul „Noaptea scrisă cu roșu”. „Povestea lor este o lecție despre curaj, libertate și identitate”

/ 28 Septembrie, 2026

Teatrul „Alexie Mateevici” pornește într-un turneu în Italia cu spectacolul „Jubileul”

/ 28 Septembrie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Păcală, Tândală și Făt-Frumos prind chip în măștile lui Grigore Stamati

/ 24 Septembrie, 2026

FOTO // Rolul lecturii în societatea contemporană, discutat la Biblioteca Națională

/ 24 Septembrie, 2026

FOTO // Elevii Școlii de Arte din Varnița au descoperit limbile europene prin muzică

/ 24 Septembrie, 2026

FOTO // „CLARA – Artă pentru prevenție”, o expoziție despre sănătate, corp și importanța prevenției

/ 24 Septembrie, 2026

FOTO // La Cahul a avut loc prima ediție a Festivalului „Bat inimi de Fanfară”

/ 24 Septembrie, 2026

FOTO // Lumina și culorile Moldovei, în prima expoziție a artistei ucrainene Hanna Kozeletska