ro
Interviuri
18 Noiembrie, 2025 / 18:04
/ 04 Noiembrie, 2025

INTERVIU MOLDPRES // Actorul Alexandru Pleșca: „Teatrul rămâne locul unde adevărul se rostește cu voce tare”

Doina Pozdirca
Reporter

Teatrul din Republica Moldova a cunoscut o transformare remarcabilă în ultimele două decenii, iar astăzi sălile sunt pline de spectatori dornici să descopere povești care odinioară erau tăinuite sau trecute sub tăcere, afirmă actorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Alexandru Pleșca. Într-un interviu acordat pentru MOLDPRES, artistul a vorbit despre rolurile sale, legătura cu publicul și primii pași făcuți pe scenă.

MOLDPRES: Teatrul - oglinda societății, își recapătă popularitatea în rândul publicului. Pe an ce trece, sălile de spectacol devin neîncăpătoare. Mai mult decât atât, temele abordate sunt dintre cele care au fost cândva „tabu”. Prin urmare, asistăm la o metamorfoză în lumea teatrului. În ce măsură aceste evoluții influențează viața unui actor? Poți rămâne fidel vocației în pofida provocărilor?

Alexandru Pleșca: Teatrul s-a schimbat mult din 2005 până azi. Țin minte că atunci sălile erau aproape goale, lumea avea alte griji, perioada era grea financiar. Acum, însă, sălile sunt pline, publicul așteaptă premierele, vrea spectacole, întreabă despre ele. S-au schimbat și temele: putem vorbi despre deportări, foamete, teme documentare, lucruri care odinioară erau trecute sub tăcere. Avem un director, domnul Petru Hadârcă, care iubește teatrul și sprijină actorii. Datorită lui am mers în turnee prin Italia, Spania, Germania, Belgia, spectacole apreciate peste tot. Desigur, ne-am dori o susținere financiară mai mare. Mulți actori predau, lucrează și în radio sau televiziune, doar ca să poată continua să facă ceea ce iubesc: teatru. Publicul de azi, cred eu, vrea adevăr, atât în teatru, cât și în viața publică. Pe scenă, noi nu mințim. Spunem povești adevărate, inspirate din romane, din istorie, din viață. Unii vin la teatru ca să uite de griji, alții ca să reflecteze. Ambele lucruri sunt importante. Pentru mine, teatrul rămâne locul unde adevărul se rostește cu voce tare.
MOLDPRES: În spectacolele cu temă istorică, cum sunt „Dosarele Siberiei” sau „Patimile după Iov”, personajul se apropie de tragedii reale, emoții dureroase și momente definitorii din trecutul neamului nostru. Cum a fost pentru dumneavoastră să interpretați roluri atât de grele, ce provocări v-a adus documentarea istorică și cum reușiți să vă desprindeți de personaj după ce cade cortina?

Alexandru Pleșca: Rolurile din „Dosarele Siberiei” și „Patimile după Iov” sunt foarte grele emoțional. În „Patimile după Iov”, de exemplu, interpretez personajul Toma, un om care trece prin deportări, foamete, pierderi și umilință. E o poveste dureroasă, dar necesară, pentru că vorbește despre istoria noastră, despre neamul nostru deportat și flămând. Pentru acest rol m-am documentat mult. Am citit romanul lui Val Butnaru de două ori, am studiat contextul istoric, 1940, 1946, 1949, perioada foametei, a deportărilor. Am vrut să înțeleg cu adevărat prin ce au trecut oamenii aceia. Noi, actorii, trebuie să cunoaștem istoria, pentru că, așa cum se spune, „cine nu-și cunoaște trecutul riscă să-l repete”. Trebuie să vorbim despre aceste teme, să le transmitem generațiilor care vin. E foarte greu să te desprinzi de un personaj precum Toma. După ce cade cortina, ar trebui, teoretic, să zici: „Gata, s-a terminat, acum sunt eu, Alexandru Pleșca”. Dar în realitate, trena personajului te urmărește mult timp. După un spectacol intens, nu pot răspunde imediat la întrebarea „Cum te-ai simțit?”. Am nevoie de timp ca să-mi analizez jocul, emoțiile, energia transmisă. Uneori, personajul mă ține încă o zi întreagă, până joc alt spectacol și reușesc să ies complet din pielea lui.

MOLDPRES: Ați fost cu spectacole în afara Republicii Moldova, în turnee în statele europene. Cum v-a primit publicul din diaspora? Emoțiile sunt aceleași?

Alexandru Pleșca: Publicul din diaspora trăiește spectacolele altfel. Cei plecați duc dorul de casă, de părinți, de limbă, și când venim noi cu spectacolele acolo, e ca și cum le-am aduce o parte din Moldova. Mulți dintre ei nu mai fuseseră acasă de 15–20 de ani. După spectacole, nu ne lăsau să plecăm, ne invitau la ei, ne ajutau la decor, ne găteau. Acolo simți ce înseamnă dorul. Publicul din țară e, uneori, mai liniștit, dar la fel de atent și receptiv. Toți, până la urmă, caută emoție și adevăr pe scenă.
MOLDPRES: Relația dintre actor și regizor este una complexă, bazată pe respect reciproc, dialog și adaptare. În cazul în care regizorul îți este și partener de viață, mă refer aici la soția dumneavoastră, apar provocări suplimentare? Cum reușiți să păstrați profesionalismul pe scenă și să separați relația personală de munca artistică acasă?

Alexandru Pleșca: Da, se întâmplă uneori să ai opinii diferite față de regizor, dar nu pot spune că am avut certuri. Regizorul are viziunea lui, actorul, pe a lui. Discuți, analizezi piesa, și așa se ajunge la o concepție comună. Până la urmă, regizorul decide, pentru că el este cel care construiește spectacolul. Unii actori cred că trebuie să joace mereu rolul principal, dar eu consider că fiecare personaj are importanța lui. Regizorul e cel care vede ansamblul, iar noi, actorii, trebuie să-l susținem. Când regizorul îți este soție, lucrurile se complică doar aparent. Pe scenă nu există soț sau soție, ci doar profesie. Dacă ți-a fost oferit un rol, trebuie să demonstrezi că îl poți face la nivelul cerut. În scenă, nu contează cine îți este rudă sau partener de viață. Contează doar munca și rezultatul.

MOLDPRES: Cum reușiți să vă descurcați atunci când decizia regizorului este diferită de așteptările dumneavoastră? 

Alexandru Pleșca: Au fost, poate, roluri pe care mi le-am dorit și nu le-am primit, dar cu timpul am înțeles că regizorul a avut dreptate. Fiecare actor visează să-l joace pe Hamlet, dar, până la urmă, fiecare rol vine la timpul lui și cu sensul lui. Important e să fii sincer și prezent în tot ceea ce faci.

MOLDPRES: Vă mai amintiți despre acea clipă când ați îndrăgit teatrul și ați decis să fiți actor? Cum au fost primele experiențe în teatru?

Alexandru Pleșca: Când am înțeles că vreau să fiu actor, nu pot spune exact. Cred că de mic copil, pe când eram la bunici, am început să simt această chemare. Bunicii mei erau din satul Medeleni, raionul Ungheni, acolo unde s-a născut și tatăl meu. Țin minte că aveam trei sau patru ani, și când bunicii puneau radioul, îmi plăcea să dansez. Veneau rudele și ziceau: „Ia uite-l cum dansează!”. Mă bucură faptul că m-au încurajat, pentru că, uneori, copiii care nu sunt ascultați sau sprijiniți de părinți ori bunici renunță ușor la pasiunea lor. Am fost încurajat mereu. Îmi plăcea să apar pe scenă, să joc scenete la școală, să recit poezii. Am studiat și la școala muzicală, mergeam la concursuri prin țară. Cred că prin clasa a X-a sau a XI-a eram deja sigur că voi merge la Universitatea de Arte, care pe atunci se numea Universitatea de Stat a Artelor, iar mai târziu, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. La facultate am fost încurajat de profesorul meu de actorie, renumitul regizor și actor, Ilie Todorov. De atunci, scena a devenit parte din mine.
Sunt la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din 2005, cu acte în regulă. Dar am început să joc acolo încă din 2002, pe când eram student în anul II. Făceam figurație, aduceam o masă pe scenă și mă simțeam mare artist. Țin minte primul meu salariu 146 de lei. Eram atât de fericit, încât aș fi vrut să mă oprească cineva pe drum și să mă întrebe de ce zâmbesc, ca să-i spun că am luat primul salariu ca actor.

Alexandru Pleșca, absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Pleșca este apreciat pentru profesionalismul, intensitatea și autenticitatea interpretărilor sale. De-a lungul carierei, actorul a dat viață unor roluri remarcabile în spectacole precum Patimile după Iov, Chirița în concert la Chișinău, Fiul, Domnișoara Iulia, Romeo și Julieta, Dosarele Siberiei sau Steaua fără nume. Alexandru Pleșca a colaborat cu regizori de renume, printre care Luminița Țâcu, Petru Hadârcă, Alexandru Cozub, Ada Milea și Alexandru Vasilachi, și a fost recompensat cu premii prestigioase UNITEM, inclusiv Premiul Constantin Constantinov (2022) și Cel mai bun rol masculin (2018). Pe lângă activitatea scenică, Alexandru Pleșca este și lector universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, contribuind la formarea noii generații de actori și la dezvoltarea scenei teatrale din Republica Moldova.

Ultimele Știri
/ 04 Februarie, 2025

Interviu MOLDPRES // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: Vom continua să depunem eforturi pentru a asigura securitatea spațiului aerian al Republicii Moldova

/ 02 Ianuarie, 2025

INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Dumitru Alaiba: „Anul 2024 a fost unul cu progrese, în ciuda tuturor provocărilor pe care le-am avut. Economia noastră începe să își recapete ritmul”

/ 28 Decembrie, 2024

INTERVIU MOLDPRES/ Ministra Sănătății, Ala Nemerenco: „Majorarea salariilor lucrătorilor sistemului medical este o prioritate a Ministerului Sănătății ”

/ 27 Decembrie, 2024

INTERVIU // Alexandr Roitman, ambasadorul Republicii Moldova în Statul Israel, despre provocările pe care le înfruntă moldovenii, exporturi și legăturile interumane: „Avem o comunicare deschisă”

/ 25 Decembrie, 2024

INTERVIU MOLDPRES/ Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu: „Schimbările care au început în ultimii ani trebuie să continue și am toată speranța că acestea vor derula într-un ritm mai accelerat”

/ 23 Decembrie, 2024

INTERVIU // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Integrarea europeană nu e un sprint, e un maraton”

/ 22 Decembrie, 2024

Interviu cu directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub: „Viziunea noastră este bazată pe integrarea în standardele internaționale, eficiență maximă și un climat de integritate solid”

/ 16 Decembrie, 2024

INTERVIU // Vicepremierul Cristina Gherasimov, despre banii alocați de Comisia Europeană Republicii Moldova: Urmează să creăm 100.000 de locuri de muncă

/ 15 Decembrie, 2024

INTERVIU MOLDPRES/ Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga: „Convingerea mea este că trăim vremuri cu multe oportunități, trebuie doar să facem conexiuni între a ști – a vrea și a face”