Antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului pot participa la un program de instruire pentru dezvoltarea capacităților de export
Întreprinderile mici și mijlocii de pe ambele maluri ale Nistrului, interesate să își dezvolte capacitățile de export și să acceseze noi oportunități de afaceri pe piața din România și Uniunea Europeană, pot depune dosarele pentru a participa la un program de instruire organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), transmite MOLDPRES.
Programul de instruire este implementat de CCI până la sfârșitul anului 2026, cu sprijinul financiar al Suediei și Marii Britanii, în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade).
În cadrul programului, vor fi selectate 30 de întreprinderi mici și mijlocii de pe ambele maluri ale Nistrului, care vor beneficia de instruiri practice și sesiuni interactive susținute de experți în domeniul comerțului internațional și exporturilor.
Sesiunile de instruire se vor desfășura pe parcursul a trei zile, în perioada 15–25 iunie 2026. Întreprinderile interesate sunt invitate să completeze formularul de înscriere disponibil pe pagina web a CCI până la data de 11 iunie 2026.
Participanții vor avea posibilitatea să își consolideze cunoștințele și competențele în domenii esențiale pentru internaționalizarea afacerilor, precum identificarea oportunităților pe piețele externe și utilizarea bazelor de date internaționale; operațiuni de export-import, proceduri vamale și aspecte logistice; cerințele Uniunii Europene și ale pieței din România privind standardizarea și calitatea produselor; adaptarea produselor, ambalajului și etichetării pentru piețele externe; marketing internațional, poziționarea și promovarea produselor, comunicarea cu partenerii externi și stabilirea prețurilor de export;
Pe lângă instruiri, companiile participante vor beneficia de evaluarea nivelului de pregătire pentru export (Export Readiness Assessment) și vor primi recomandări personalizate privind accesarea piețelor Uniunii Europene, cu accent pe piața din România.
Republica Moldova caută alternative pentru achiziția gazelor naturale, inclusiv în Ucraina
Premierul Vasile Tofan explică eșecul privatizării hotelului „Zarea” și anunță schimbări pentru viitoarele licitații
Aeroportul Chișinău va avea o nouă conexiune aeriană cu Serbia
Euro și dolarul se apreciază ușor
Ion Dodon despre viitorul companiilor de stat și posibilitatea listării lor la bursă: „Privatizarea întreprinderilor de stat va fi examinată de la caz la caz”
Şeful APP, Ion Dodon, anunță schimbări la privatizarea proprietăților statului după eșecul licitației hotelului „Zarea”
Problemele producătorilor și procesatorilor de lapte, discutate la Ministerul Agriculturii
Porturile de la Giurgiulești și Galați au procesat peste 2,7 milioane de tone de mărfuri în nouă luni
Fermierii din Moldova vor beneficia de servicii extinse de consiliere și de noi oportunități de finanțare
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Reabilitarea drumului M5 va fi examinată prin prisma impactului asupra mediului
Primăriile pot obține până la 20 de mii de dolari pentru finanțarea inovatoare a proiectelor locale
Expoziția „Fabricat în Moldova” va fi organizată în perioada 27-31 ianuarie 2027. Companiile pot depune dosarele de participare
CFM a reluat importul de fier vechi pe calea ferată, după mai mulți ani de întrerupere
Două cazuri de încălcare a spațiului aerian național, înregistrate în ultima săptămână. Ministerul Apărării reiterează necesitatea consolidării capacităților de apărare aeriană
Vicepremierul Valeriu Chiveri a participat la marcarea a 30 de ani de activitate a Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol
Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de canoe maraton din Argentina
FOTO // Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, trei decenii de luptă pentru educația în limba română. Autoritățile anunță progrese privind soluționarea problemei sediului
O dronă a căzut în satul Chiștelnița din raionul Telenești. Poliția a securizat zona
Premieră la alegerile din 1 noiembrie 2026: alegătorii vor putea vota cu buletinul digital din aplicația EVO
BNM simplifică regulile valutare: transferuri și investiții de până la 100.000 de euro fără autorizație
CEC a aprobat simbolurile electorale pentru imprimare în buletinele de vot la alegerile regionale din 15 noiembrie
FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele Ungariei, András Baka, la Palatul Sándor din Budapesta
Accident grav la Hâncești. O fetiță de opt ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni
UPDATE: O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova și a dispărut de pe radare
Negocierile trilaterale dintre Rusia, SUA și Ucraina ar putea avea loc la Abu Dhabi în prima jumătate a lunii noiembrie
GALERIE FOTO // Două spitale din Moldova au început procesul de modernizare energetică
Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de toamnă
Proiectele realizate cu implicarea diasporei prezentate la Forumul Asociațiilor de Băștinași
Elevii intră în vacanța de toamnă