
Cadrul legal de subvenționare în agricultură, modernizat: creștere record a Fondului Național și sprijin extins pentru fermieri
Ministrul în exercițiu al Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Ludmila Catlabuga, a prezentat astăzi raportul privind evoluțiile și rezultatele în domeniul subvenționării agriculturii din perioada 2021–2025, subliniind reformele esențiale realizate pentru adaptarea sistemului la necesitățile actuale ale fermierilor și la standardele europene, transmite MOLDPRES.
Potrivit raportului, cadrul legal privind subvenționarea a fost semnificativ îmbunătățit, fiind diversificate formele de sprijin și extinse categoriile de beneficiari.
„Noile politici au permis trecerea de la un model bazat exclusiv pe subvenții post-investiții la un sistem complex de plăți directe și subvenții în avans, care vizează dezvoltarea sectorului zootehnic; susținerea autorităților publice locale și a fermierilor micro și mici; sprijinirea instituțiilor de cercetare și inovare din domeniul agroindustrial”, a explicat Catlabuga.
Totodată, s-au majorat alocările pentru tinerii fermieri, femeile fermiere, grupurile de producători și cooperativele de întreprinzători, stimulând diversitatea și incluziunea economică în mediul rural
„Subvențiile nu mai reprezintă doar un sprijin financiar, ci un instrument de dezvoltare durabilă și de consolidare a competitivității agriculturii naționale”, a declarat ministrul în exercițiu.
Potrivit oficialului, în ultimii patru ani, Fondul Național de Dezvoltare Agricolă și Mediului Rural a înregistrat o creștere de 70%, atingând în 2025 nivelul record de 1,9 miliarde lei — cea mai mare valoare din istoria sa. În total, în perioada 2021–2025, în agricultură au fost direcționate peste 8 miliarde lei sub formă de subvenții.
„De acest sprijin au beneficiat peste 8.200 de fermieri unici, dintre care circa 2.900 sunt femei și tineri. În același timp, fermierii micro reprezintă acum 61% dintre beneficiarii fondurilor, ceea ce confirmă accesibilitatea și echitatea mecanismului actualizat de subvenționare. Investițiile realizate au generat peste 3.200 de noi locuri de muncă în mediul rural, iar contribuțiile fiscale din agricultură au înregistrat o creștere constantă”, a relevat şefa MAIA.
De asemenea, ministra Agriculturii a menționat că, în pofida provocărilor multiple din ultimii ani - secetă, creșteri de prețuri, dificultăți logistice, Guvernul a intervenit constant pentru stabilizarea sectorului, oferind produse de creditare avantajoase, alocări bugetare suplimentare și facilități legislative menite să reducă vulnerabilitatea fermierilor.
Un accent special în raport a fost pus pe Programul LEADER, lansat în 2022, care a introdus pentru prima dată în Republica Moldova subvenții în avans pentru dezvoltarea locală.
Prin acest program au fost finanțate 1.782 de proiecte, în valoare totală de peste 180 milioane lei, orientate spre modernizarea infrastructurii sociale și culturale, sprijinirea întreprinderilor mici și îmbunătățirea condițiilor de trai în sate.
În prezent, 54 de Grupuri de Acțiune Locală (GAL-uri) sunt active în întreaga țară, acoperind peste 61% din teritoriul Republicii Moldova, din 513 unități administrativ-teritoriale, cu o populație de peste 1,14 milioane de cetățeni.
Ludmila Catlabuga a fost numită în funcţia de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare în noiembrie 2024.
Specialiştii ANTA, familiarizați la Vilnius cu experiența și bune practici pentru digitalizarea și modernizarea transportului rutier din R. Moldova
Fiscul își îmbunătățește platformele online: pot apărea întreruperi temporare la sistemele instituției
Programul EcoVoucher continuă să aducă economii: aproape 2.000 de familii au beneficiat de vouchere pentru electrocasnice eficiente energetic în luna octombrie
Euro și dolarul își continuă aprecierea
Vremea generoasă de toamnă permite avansarea sporită a reparaţiei drumurilor regionale: mai multe sectoare în fază finală
Republica Moldova pregătește lansarea Oficiului Naţional Horticol pentru susținerea consolidată a sectorului
Cooperare moldo-română: experți feroviari evaluează starea căii ferate și a parcului de locomotive din R. Moldova
Un pasaj important de lângă Bălți va fi reparat capital
România și R. Moldova, mai aproape energetic: Transelectrica lansează construcția a două linii de 400 kV care vor conecta Suceava de Bălți
GALERIE FOTO // USMF „Nicolae Testemițanu” marchează opt decenii de activitate
Președintele Parlamentului a discutat cu parlamentarii din Marea Britanie și Irlanda de Nord despre cooperarea bilaterală
Un grup de 40 de tineri din India au sosit la Chișinău pentru a-și continua studiile în universitățile din țara noastră
VIDEO // Republica Moldova, pe agenda Consiliului European. Președintele României, Nicușor Dan: „Vom discuta despre procesul de aderare la UE”
USMF „Nicolae Testemițanu” marchează 80 de ani de activitate. Președinta Maia Sandu: „Universitatea este apreciată astăzi nu doar în Republica Moldova, dar și departe de hotarele țării noastre”
Agricultura Moldovei, sprijinită puternic de partenerii de dezvoltare cu investiții majore pentru modernizare, reziliență și integrare europeană
R. Moldova accelerează integrarea agricolă în Uniunea Europeană: progrese majore în armonizarea legislației și modernizarea sectoarelor-cheie
Cultura japoneză sărbătorută prin tradiții, artă și inovație la Chișinău
Ziua Armatei României, celebrată în Republica Moldova
Descinderi în mai multe locații din țară într-un dosar de corupție legat de procesul de amnistie
Speakerul Igor Grosu: „Reforma teritorial-administrativă trebuie să asigure că serviciile sunt cât mai aproape de oameni”
Agricultura R. Moldova intră într-o nouă etapă de modernizare prin digitalizare, inovare și reforme instituționale, potrivit Ludmilei Catlabuga
Pedagogii pot participa la cursuri pentru consolidarea competențelor în organizarea și desfășurarea examenelor
Salvatorii moldoveni se antrenează în Polonia pentru misiuni internaționale de căutare și salvare
Cadrul legal de subvenționare în agricultură, modernizat: creștere record a Fondului Național și sprijin extins pentru fermieri
Ludmila Catlabuga afirmă că a avut discuții despre sectorul agricol cu premierul înaintat de PAS, Alexandru Munteanu