ro

 

Economie
24 August, 2026 / 03:42
/ 26 Septembrie, 2025

Calea Ferată din Moldova și Carpatica Feroviar România consolidează parteneriatul pentru transportul de mărfuri printr-un acord strategic

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) și compania română SA „Carpatica Feroviar România” au încheiat astăzi, la Iaşi, un acord strategic privind organizarea transportului feroviar de mărfuri pentru export și import, inclusiv prin noul punct de trecere a frontierei Prut 2 – Fălciu, transmite MOLDPRES.

Delegația CFM, condusă de directorul general, Serghei Cotelinic, a efectuat o vizită de lucru la Iași, România, unde a fost întâmpinată de Daniel Apostolache, director general al Carpatica Feroviar România, companie recent înființată cu capital integral de stat, susținută de Guvernul României ca proiect strategic pentru consolidarea pieței transporturilor feroviare.

În cadrul întrevederii, delegația moldavă a fost familiarizată cu structura și planurile noii entități feroviare românești.

„Discuțiile au abordat subiecte esențiale pentru dezvoltarea sectorului feroviar, printre care volumele de marfă planificate, metodologia de stabilire a tarifelor, atragerea agenților economici în transportul feroviar, identificarea de noi rute pentru mărfuri, precum și ruta Prut 2 – Fălciu – Constanța. Prin acest parteneriat, CFM își consolidează poziția de partener de încredere în regiune, asigurând transporturi eficiente de mărfuri și promovând rolul căii ferate în mobilitatea regională și facilitarea schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și România”, explică CFM.

Acordul marchează un pas important în modernizarea infrastructurii feroviare și în creșterea competitivității serviciilor de transport de mărfuri, cu impact direct asupra economiei și comerțului bilateral.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

CFM: Agricultorii moldoveni au prioritate la transportul cerealelor pe calea ferată

/ Acum 3 zile

Activitatea industriei avansează: creștere cu 7,9 la sută a producției în prima jumătate a anului

/ Acum 3 zile

Reguli mai simple pentru instalarea panourilor fotovoltaice, pompelor de căldură și sistemelor de stocare a energiei

/ Acum 3 zile

Energocom a asigurat necesarul de energie pentru ziua de joi

/ Acum 3 zile

VIDEO // Ministrul Energiei: „Situația privind aprovizionarea cu carburanți continuă să se îmbunătățească”

/ Acum 3 zile

FOTO // Drum reparat pentru locuitorii a trei sate din raionul Hâncești

/ Acum 3 zile

Cazeina și cazeinații din produsele alimentare vor fi supuși unor noi reguli de calitate

/ Acum 3 zile

Dolarul se ieftinește, iar cotația euro crește ușor

/ Acum 4 zile

Moldova lansează licitația pentru studiul de fezabilitate al tronsonului autostrăzii A8 Ungheni-Chișinău

/ Acum 4 zile

Producția de cereale și oleaginoase, evaluată de autorități și agricultori

/ Acum 4 zile

Noul ministru al Agriculturii, selectat dintr-un „cerc foarte restrâns”. Anunțul premierului Vasile Tofan

/ Acum 4 zile

Salariile angajaților din sectorul bugetar vor crește din 1 ianuarie 2027. Premierul Vasile Tofan: „Reforma va asigura majorarea salariilor pe termen lung, nu doar într-un singur an”

/ Acum 4 zile

Vicepremierul Vladimir Bolea: „CFM trebuie să atragă tranzitul cerealelor ucrainene pentru a-și suplimenta veniturile”

/ Acum 4 zile

Energocom: necesarul de energie electrică este acoperit integral pentru 19 august