Vicepremierul Vladimir Bolea: „CFM trebuie să atragă tranzitul cerealelor ucrainene pentru a-și suplimenta veniturile”
Calea Ferată din Moldova (CFM) trebuie să fie implicată în transportul de tranzit al mărfurilor, inclusiv al cerealelor ucrainene, pentru a-și suplimenta veniturile și a-și menține activitatea. Declarația a fost făcută de vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, după ședința de astăzi a Guvernului, transmite MOLDPRES.
Potrivit lui Bolea, CFM a efectuat propriile calcule privind beneficiile economice ale tranzitului și urmează să le prezinte public.
„Căile Ferate ale Republicii Moldova au făcut calculul și ei au nevoie de venituri. Pentru că noi avem 3.400 de angajați care trebuie să-și câștige existența”, a declarat Vladimir Bolea.
Vicepremierul a respins ideea că atragerea tranzitului ucrainean ar putea fi făcută în detrimentul agenților economici sau agricultorilor din Republica Moldova.
„Ele nu sunt sub nicio formă în detrimentul intereselor agenților economici din Republica Moldova. Prioritatea Guvernului sunt agenții economici din țară și exportatorii din Republica Moldova”, a precizat ministrul.
Vladimir Bolea a explicat că transportul cerealelor ucrainene în tranzit prin Republica Moldova se realizează cu locomotive moldovenești, în timp ce vagoanele aparțin părții ucrainene.
„Evident că nu există niciun fel de pericol și probleme în privința vagoanelor, pentru că tranzitarea are loc cu locomotivele din Republica Moldova, dar tot ce înseamnă vagoane sunt din Ucraina”, a spus ministrul.
Potrivit acestuia, astfel nu ar exista riscul ca agricultorii moldoveni să rămână fără vagoanele necesare pentru transportul propriilor cereale.
„Nu sunt transmise vagoane din Republica Moldova pentru transportul cerealelor în Ucraina. Adică nu există niciun fel de probleme pentru agricultorii din Moldova care ar vrea să-și încarce cerealele în vagoane. Cel puțin asta este informația la zi din partea CFM-ului”, a explicat Bolea.
Vicepremierul a subliniat că atragerea unor venituri suplimentare este importantă nu doar pentru echilibrarea situației financiare a întreprinderii, ci și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și creșterea salariilor.
„La un moment dat, CFM o să vorbească nu numai despre echilibrarea situațiilor economice, dar și despre creșterea salariului”, a declarat Bolea.
Ministrul susține că salariile de la CFM sunt în prezent printre cele mai mici din economia națională.
„Astăzi la CFM probabil sunt cele mai mici salarii din economia noastră națională. Vorbim de 5.000, 6.000 de lei, lucru care face foarte complicat pentru CFM să angajeze oameni tineri, să angajeze mașiniști, să angajeze alte categorii de lucrători de care este nevoie”, a spus Vladimir Bolea.
În ceea ce privește cantitatea de cereale care ar putea tranzita Republica Moldova, Bolea a precizat că nu poate fi garantat un volum fix.
„Nu există astfel de noțiuni în care cineva garantează 6.000 de tone, 700 de mii de tone, 500 de mii de tone. Atunci când se vorbea despre un volum, tot ce vă putem spune este că fluxurile depind de mai mulți factori”, a explicat ministrul.
Bolea a oferit drept exemplu fluxurile de cereale transportate spre porturile românești. Potrivit acestuia, în perioada 2022–2023, prin porturile din Constanța au trecut aproximativ 7 milioane de tone de cereale, o parte dintre acestea ajungând în România prin punctul de trecere Dornești.
„Acolo există stații mari de transpunere, chiar inclusiv s-a construit o stație nouă de transpunere a vagoanelor. Și, din acest considerent, ucrainenii au preferat să treacă prin acel segment, unde au găsit și o stație de transpunere cu viteză mai mare”, a spus Bolea.
În același timp, potrivit datelor prezentate de ministru, prin teritoriul Republicii Moldova, pe cale rutieră și feroviară, au fost transportate aproximativ un milion de tone de cereale.
„Ele nu sunt făcute în detrimentul nimănui, ele sunt făcute pentru a suplini veniturile și este o activitate economică”, a subliniat Vladimir Bolea.
Ministrul Infrastructurii susține că rețeaua feroviară a Republicii Moldova trebuie valorificată pentru transportul internațional de mărfuri. CFM dispune de aproximativ 1.157 de kilometri de cale ferată, iar infrastructura existentă poate fi utilizată pentru tranzitul către porturile din regiune.
„Căile Ferate ale Republicii Moldova, cu 1.157 de kilometri, au capacitate tehnică de a fi traversate și ele trebuie incluse în procesele de tranzitare a Republicii Moldova. Asta este sursa de venit”, a declarat Bolea.
Vicepremierul a subliniat că CFM este, în primul rând, un agent economic care trebuie să-și valorifice serviciile.
„Calea Ferată a Republicii Moldova este un agent economic care acordă servicii de transport marfă și pasageri. Și acest agent economic, ca și toți ceilalți, luptă pentru supraviețuire și pentru salariile sale”, a spus ministrul.
Potrivit lui Bolea, autoritățile discută încă din 2023 cu partenerii pentru ca o parte cât mai mare a tranzitului regional să fie direcționată pe calea ferată, inclusiv spre porturile Reni, Galați și Constanța.
„Una la mână, Căile Ferate își câștigă resurse financiare. În al doilea rând, noi vorbim despre scoaterea din drumurile Republicii Moldova a unui număr foarte mare de camioane”, a explicat ministrul.
Bolea a amintit și de presiunea exercitată asupra drumurilor naționale în perioada de după izbucnirea războiului din Ucraina, când Republica Moldova a devenit o rută importantă pentru transportul de mărfuri.
„În acest considerent, noi suntem foarte și foarte interesați ca marea majoritate a acelui trafic, cât va fi el - nu poate garanta nimic o cantitate anumită - să fie trecut pe Căile Ferate ale Republicii Moldova”, a conchis Vladimir Bolea.
În zilele următoare va avea loc o ședință consacrată tranzitului mărfurilor agricole ucrainene prin Republica Moldova. La discuții urmează să participe reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ai Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, precum și reprezentanți ai sectorului agricol.
Citeşte şi: Guvernul discută cu fermierii soluțiile pentru problemele din sectorul cerealier
Două poduri din raioanele Sângerei și Florești, verificate pentru siguranța în exploatare
FOTO // Prejudiciu de peste 19 milioane de lei, după extragerea ilegală de nisip și argilă la Vulcănești
DOC // Legea care facilitează investițiile în infrastructura de irigare și desecare a fost publicată în Monitorul Oficial
Ministra Finanțelor, despre discuțiile cu FMI: ce recomandări a primit Republica Moldova privind deficitul bugetar și compensațiile
Curs valutar // Euro și dolarul american se ieftinesc față de leul moldovenesc
Victoria Belous, detalii despre noua lege a salarizării: ce angajați vor beneficia de cele mai mari creșteri salariale
Compensațiile pentru perioada rece ar putea fi acoperite din economiile realizate prin optimizarea cheltuielilor publice
VIDEO // Premierul Vasile Tofan: „Energocom a cumpărat din Ucraina două milioane de metri cubi de gaze la un preț mai mic decât pe piața spot”
CONSTRUIM MOLDOVA // Autoritățile accelerează pregătirile pentru construcția centurii Chișinăului. Traseul va avea 47 de kilometri și patru benzi de circulație
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cere sprijin financiar suplimentar din partea UE pentru protejarea consumatorilor vulnerabili în această iarnă
VIDEO // Moldova Trade Forum 2026: companiile moldovenești, încurajate să se integreze în lanțurile valorice europene
Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase, prelungită. Măsura intră în vigoare la 1 noiembrie
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Peste 95% dintre localitățile țării urmează să aibă acces la apă la robinet până în 2030”
Stația Electrică Chișinău, în etapa verificărilor înainte de punerea sub tensiune
Consolidarea parteneriatului strategic moldo-britanic și sprijinul pentru procesul de reintegrare, discutate la Londra
FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă
FOTO // Arhitectura Chișinăului interbelic, prezentată publicului din Iași prin două expoziții
FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei
FOTO // Conacul Pommer din Țaul și două clădiri istorice din Chișinău vor fi restaurate
VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei
Investițiile în valori mobiliare de stat accesibile în cadrul unei noi runde de subscriere lansată de Ministerul Finanțelor
Tranzitul cerealelor prin punctul de trecere Costești-Stânca va fi permis în baza unei înţelegeri moldo-române
Drumarii vor raporta în timp real intervențiile de iarnă printr-o platformă digitală
Circa 74 de miliarde de lei acumulate de Fisc la buget în zece luni ale anului curent
Un nou cadru de gestionare a riscurilor agricole va fi discutat la o conferință internațională la Chișinău
Alegeri în UTA Găgăuzia: 5 noiembrie este ultima zi pentru depunerea cererilor de autorizare a sondajelor de opinie
Peste 14.300 de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
FOTO // Perdele forestiere de 132 de hectare, reabilitate în trei sate din raionul Orhei
Percheziții la Ștefan Vodă. Un bărbat este cercetat pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor
Peste 2.600 de gospodării, vizitate de salvatori pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece