ro

 

Economie
18 Aprilie, 2026 / 06:36
/ 06 Martie, 2026

Cooperarea economică și energetică, discutată de ministrul Mihai Popșoi cu reprezentanții Ministerului Economiei și ai companiei SOCAR, la Baku

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a avut astăzi o întrevedere cu prim-viceministrul economiei, Elnur Aliyev, și vicepreședintele Companiei Petroliere de Stat a Republicii Azerbaidjan (SOCAR), Elshad Nasirov. Întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei oficiale a vicepremierului Mihai Popșoi în Republica Azerbaidjan, informează MOLDPRES.

Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea cooperării comercial-economice și energetice și pe identificarea unor proiecte comune. Astfel, au fost analizate opțiunile de colaborare în domeniul diversificării surselor de energie, livrărilor de produse petroliere și dezvoltării infrastructurii de distribuție, precum și extinderea prezenței operatorilor din Azerbaidjan pe piața moldovenească.

„Am prezentat prioritățile Republicii Moldova în modernizarea sectorului energetic și în crearea unui cadru predictibil pentru investiții. Am vorbit și despre interesul pentru proiecte comune în domeniul eficienței energetice, al noilor soluții tehnologice și despre dezvoltarea parteneriatelor directe între companiile din cele două țări”, a declarat Mihai Popșoi.

De asemenea, a fost subliniat rolul Comisiei interguvernamentale moldo-azere de cooperare comercial-economică ca platformă importantă pentru coordonarea acțiunilor comune și dezvoltarea proiectelor bilaterale. Cea de-a șasea reuniune a Comisiei a avut loc în 2025, la Baku, iar următoarea sesiune urmează să fie organizată la Chișinău.

Mihai Popșoi efectuează astăzi o vizită de lucru la Baku, la invitația omologului azer, Jeyhun Bayramov. Programul include întrevederi cu mai mulți oficiali din Azerbaidjan.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

VIDEO // Guvernul a transmis terenul necesar pentru continuarea lucrărilor la podul peste Prut de la Ungheni, care unește Republica Moldova și România

/ Acum 2 zile

Controale sporite la frontieră pentru produsele de origine animală importate, aprobate de Guvern

/ Acum 2 zile

Japonia sprijină Republica Moldova în dotarea CFM cu echipamente moderne și vehicule de întreținere

/ Acum 2 zile

Republica Moldova se desprinde de normele aeronautice ale CSI pentru a accelera integrarea în spațiul aerian european

/ Acum 2 zile

Guvernatoarea BNM, la Washington: „Contăm pe sprijinul FMI pentru a consolida un sector financiar rezilient, capabil să atragă investiții și să sprijine dezvoltarea economică”

/ Acum 2 zile

Un nou serviciu disponibil prin EVO: autorizația de mediu pentru gestionarea deșeurilor este accesibilă în format digital

/ Acum 2 zile

Stocurile de benzină și motorină, în creștere. 33 de mii de tone de carburanți, importate în ultimele zile

/ Acum 2 zile

Încasări mai mari din impozitul pentru chirii: 28 de milioane de lei acumulate la buget timp de trei luni

/ Acum 2 zile

O nouă scădere a prețurilor la carburanți: motorina se ieftinește cu aproape un leu

/ Acum 2 zile

FOTO // Echipele de intervenție pentru reparația drumurilor naționale, mobilizate în mai multe raioane ale țării

/ Acum 2 zile

Program de finanțare europeană pentru sectorul agroalimentar, deschis până la sfârșitul lunii aprilie

/ Acum 2 zile

Catalogul oficial al soiurilor de plante pentru 2026, lansat de ANSA

/ Acum 2 zile

Dolarul se ieftinește, iar euro se apreciază ușor

/ Acum 3 zile

Anca Dragu și Andrian Gavriliță, discuții la Washington cu șefa misiunii FMI pentru Moldova: „Noul program cu FMI va juca un rol determinant în întărirea stabilității macroeconomice”