ro

 

Economie
30 Septembrie, 2026 / 12:01
/ Acum 46 minute

Crearea Oficiului pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională, aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat astăzi decizia de creare a Oficiului pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională. Noua structură va avea misiunea de a gestiona implementarea eficientă a proiectelor strategice de infrastructură cu finanțare externă și internă, informează MOLDPRES.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a declarat la ședința Guvernului că instituirea noii entități este necesară pentru a asigura implementarea calitativă și în timp util a proiectelor de importanță strategică, inclusiv prin valorificarea eficientă a resurselor.

„Ne asigurăm că într-o echipă, într-o singură instituție avem specialiști, capacități necesare, proceduri mai clare de planificare, construcție, executare a lucrărilor complexe și, foarte important, monitorizarea acestui progres”, a afirmat Alexei Buzu.

În prezent, Republica Moldova are mai multe unități de implementare a proiectelor, cu echipe diferite, proceduri diferite, iar prin decizia aprobată astăzi de Guvern, autoritățile propun lansarea unui proces de eficientizare și consolidare a acestor entități, pentru mai multă eficiență.

La prima etapă, noua structură va întruni Unitățile de implementare a proiectelor care vizează construcția noului penitenciar din Chișinău și a spitalelor regionale de la Bălți și Cahul.

„În contextul implementării de către Republica Moldova a Planului de creștere al UE în valoare de 1,9 miliarde de euro, avem această mare oportunitate să finanțăm un portofoliu strategic de proiecte. Și atunci, dificultatea pentru noi este capacitatea de a implementa proiectele la timp, în baza unui buget și calitativ. Republica Moldova are mai multe unități de implementare a proiectelor, cu echipe diferite, proceduri diferite, și ceea ce propunem noi este să începem un proces de eficientizare și consolidare a acestor unități de implementare. Și astăzi propunem să începem de la două, deci consolidăm două unități de implementare: una care este responsabilă de construcția acelui penitenciar din Chișinău, care tot întârzie de ani de zile, și o unitate de implementare care va prelua construcția acelor două spitale regionale, la Bălți și la Cahul. În baza acestor două unități creăm Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională”, a declarat Alexei Buzu.

La etapa următoare, noua entitate va consolida în structura sa și alte Unități de implementare a proiectelor strategice.

„Suntem în proces acum de a analiza următorul val de consolidări, deci alte unități de implementare a proiectelor vor fi comasate în cadrul acestui oficiu”, a adăugat Alexei Buzu.

Premierul Vasile Tofan a subliniat că Republica Moldova preia în acest sens experiența altor state, care a demonstrat că instituirea unei asemenea structuri permite accelerarea implementării proiectelor strategice.

„Este o bună practică care ne-a recomandat-o și prietenii noștri din Bruxelles. Unele state au accelerat dramatic implementarea proiectelor de infrastructură prin crearea unei astfel de agenții de centralizare. Muntenegru, de exemplu, a făcut-o și a avut viteză mult mai mare de implementare, ca să nu stăm 10 ani că construim un penitenciar sau spital”, a afirmat prim-ministrul.

Totodată, potrivit oficialului, noua structură va reuni unități de implementare deja existente în ministere, iar acest lucru va permite reducerea costurilor.

„Și doi, foarte important ca să evităm speculațiile, deci noi încercăm să consolidăm unitățile de implementare existente deja în ministere într-una centralizată. Asta nu înseamnă neapărat exces de costuri. Din contra, am putea salva costuri aici, prin a avea o unitate, și nu 12 unități”, a subliniat Vasile Tofan.

Propunerea privind instituirea Oficiului pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională a fost prezentată săptămâna trecută de premierul Vasile Tofan. Oficialul a anunțat atunci că noua entitate va fi condusă de actualul șef al Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Curs valutar anunțat de BNM: euro se ieftinește ușor

/ Acum 1 zi

FOTO // Republica Moldova solicită UE sprijin pentru calea ferată Ungheni–Chișinău și autostrada Iași–Ungheni–Chișinău

/ Acum 1 zi

Registrul fermierilor, lansat în Republica Moldova: mai puțină birocrație și acces mai ușor la finanțări

/ Acum 1 zi

În atenția transportatorilor! România introduce un nou sistem de taxare rutieră pentru vehiculele de transport de peste 3,5 tone

/ Acum 1 zi

Dorin Junghietu participă la reuniunea informală a miniștrilor Energiei din țările UE

/ Acum 1 zi

Bursa Internațională a Moldovei a inițiat procesul de admitere a participanților la piața de capital: „Intrăm în etapa în care bursa începe să prindă viață”

/ Acum 1 zi

GALERIE FOTO // Cea de-a XI-a ediție a Moldova Business Week a început la Chișinău

/ Acum 2 zile

Moldova Business Week 2026 a început la Chișinău. Premierul Vasile Tofan: „Vom deveni o țară mai prietenoasă pentru antreprenori”

/ Acum 2 zile

Locuitorii din Chișinău și Bălți vor achita mai mult pentru căldură

/ Acum 2 zile

Noile tarife la gazele naturale pentru consumatorii finali, aprobate de ANRE

/ Acum 2 zile

Peste un miliard de lei a fost acumulat de Serviciul Vamal la buget în ultima săptămână

/ Acum 2 zile

Euro se apreciază ușor la început de săptămână, iar cotația dolarului scade

/ Acum 3 zile

Republica Moldova își extinde capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile, concomitent cu dezvoltarea infrastructurii de stocare

/ Acum 3 zile

„Ne pregătim acum pentru a reduce riscurile din sezonul rece”: Ministerul Energiei explică de ce avem nevoie de starea de urgență