Energocom preia oficial rolul de furnizor principal de gaze naturale. Daniel Vodă: „Este un pas concret spre consolidarea independenței energetice a Republicii Moldova”
Republica Moldova intră într-o etapă nouă în sectorul gazelor naturale, odată cu separarea furnizării de activitățile de transport și distribuție – un proces cunoscut sub denumirea de „unbundling”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, transmite MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Energiei, începând cu 1 august, compania de stat Energocom va prelua oficial rolul de furnizor principal de gaze naturale. Dacă Moldovagaz nu finalizează separarea activităților până la 31 iulie, aceasta își va pierde licența de furnizare, păstrând doar funcția de distribuitor, prin gestionarea rețelelor locale.
„Este un pas concret spre consolidarea independenței energetice a Republicii Moldova. Până acum, Moldovagaz controla întreg lanțul – de la furnizare, la transport și distribuție – blocând astfel concurența și reformele necesare sectorului energetic”, a explicat Vodă.
Energocom, compania desemnată să asigure furnizarea gazelor către consumatori, este deja pregătită pentru sezonul rece. Aceasta a achiziționat peste 350 de milioane metri cubi de gaze pentru iarna 2024–2025 și un total de peste 830 milioane metri cubi în cursul acestui an, majoritatea din România și alte state membre ale Uniunii Europene. Prețul mediu de achiziție este de 444 dolari pentru o mie de metri cubi.
Livrările nu mai au nicio legătură cu Gazprom. În prezent, Energocom procură gaze de pe bursa internațională, prin mecanisme transparente și competitive, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al BERD.
„Afirmațiile că Moldova ar cumpăra în continuare gaze rusești prin intermediari sunt false. Astăzi, gazele se procură la bursă, prin mecanisme transparente, la prețuri competitive”, a subliniat Vodă.
Autoritățile anunță și un calendar de liberalizare a pieței, care va permite marilor consumatori și, ulterior, cetățenilor să își aleagă liber furnizorul de gaze. Un comparator online de prețuri va fi disponibil pentru a facilita accesul consumatorilor la informații transparente.
Ministerul Energiei califică această reformă drept „un pas esențial” pentru consolidarea securității energetice și deschiderea pieței către concurență, în beneficiul direct al consumatorilor.
Secretara de stat a Ministerului Energiei: „Pentru 25 martie nu sunt planificate deconectări ale consumatorilor de la reţeaua de energie electrică”
FOTO // Ministrul Energiei, vizită inopinată la Stația Electrică Vulcănești: „Echipele din teren trebuie să intensifice ritmul lucrărilor”
Directorul CNMC, despre propunerea de instituire a stării de urgență: „Este o măsură de protecție a securității naționale”
Fonduri de 65 de milioane de lei, direcționate către fermieri în a treia săptămână a lunii martie
VIDEO // Dorin Junghietu: „Moldova este alimentată cu energie prin rute alternative, în timp ce linia Isaccea–Vulcănești rămâne deconectată”
Granturi de până la 50.000 de euro pentru agricultori: termenul de depunere a dosarelor, extins până la 6 aprilie 2026
Moldova înregistrează progrese importante în alinierea transporturilor la standardele UE, anunță directorul Secretariatului Permanent al Comunității Transporturilor
Peste 2400 de tone de benzină și motorină au fost importate luni în Republica Moldova
Echipele de drumari, mobilizate pentru întreținerea rețelei rutiere naționale
Defecțiunile la linia Isaccea–Vulcănești, în curs de remediere după atacurile din Ucraina
Cotații în creștere anunțate de BNM pentru euro și dolar
Linia electrică Isaccea–Vulcănești rămâne deconectată: autoritățile au activat rute alternative de alimentare, inclusiv cele patru linii de interconexiune de 110 kV dintre România și Moldova
Linia electrică Isaccea–Vulcănești, deconectată în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei
Operatorii moldoveni, obligaţi să utilizeze sistemul SENT la transportul de mărfuri în Polonia
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi: „Republica Moldova va cere despăgubiri Rusiei pentru atacul asupra liniei Isaccea–Vulcănești”
Agenda evenimentelor, joi, 26 martie
FOTO // Zeci de voluntari au donat sânge la Spitalul Republican
Cer predominant senin și maxime de până la +18 grade Celsius, prognozate pentru joi
Republica Moldova introduce un instrument internațional pentru evaluarea dezvoltării copiilor înainte de școală
Procurorul general interimar a promovat evaluarea externă
Triplu patronaj prezidențial din Germania, Franța și România pentru retrospectiva Brâncuși de la Berlin
Cazierul contravențional detaliat poate fi obținut acum online prin EVO
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România