ro
Economie
26 Iunie, 2025 / 18:29
/ Acum 7 ore

Finanțările de stat pentru afaceri s-au majorat de șase ori în ultimii ani. Dorin Recean: „Continuăm drumul european”

Finanțările de stat pentru afaceri mici și mijlocii s-au majorat de peste șase ori în ultimii ani, de la 200 milioane de lei, până la 1,3 miliarde de lei. Totodată, salariul mediu a crescut de două ori, până la suma de peste 16 mii de lei, comparativ cu 8 mii de lei cât era în 2020. Cifrele au fost prezentate de premierul Dorin Recean, care a menționat că dezvoltarea economică și veniturile sunt o prioritate pentru Guvern, transmite MOLDPRES.

Prim-ministrul a afirmat că, în pofida multiplelor crize din ultimii ani, autoritățile au reușit să mențină stabilitatea, să reducă inflația și să aloce bugete sociale importante pentru oameni, iar acum obiectivul central este refacerea economiei.

„Dezvoltarea economică și veniturile sunt prioritatea noastră! Pentru că de acestea depind calitatea vieții și siguranța de mâine, am continuat să menținem stabilitatea, chiar și în ani dificili, cu secetă, crize externe și război la graniță. Am reușit să reducem inflația și să alocăm bugete sociale importante pentru oameni. Acum, este timpul să refacem economia!”, a subliniat Dorin Recean.

Premierul a subliniat că sunt făcute investiții „fără precedent” în întreaga țară, iar în continuare, grație ajutorului european și a celui mai mare pachet financiar primit vreodată – Planul de Creștere, Republica Moldova își propune să obțină o creștere de peste 5% până în 2028.

Astfel, potrivit premierului, în ultimii ani, peste 780 de întreprinzători au beneficiat de investiții de 4,8 miliarde de lei, echivalentul a 1,3% din PIB, iar exportul de servicii a ajuns aproape la 3 miliarde de dolari, balanța comercială fiind pozitivă.

Totodată, peste 65% din produsele moldovenești se vând pe piața europeană, iar unele sunt exportate fără taxe, inclusiv carne de pui și ouă. Moldova a devenit exportatorul numărul 1 de prune în UE. În 2023, pentru prima dată, statul a acordat plăți directe per kilogram de lapte, iar producția a crescut cu 16%, a afirmat premierul.

În același timp, potrivit șefului Guvernului, au fost simplificate regulile pentru afaceri, a fost redusă birocrația și au fost digitalizate peste 300 de servicii publice, fiind lider regional în digitalizare.

„Știm că mai avem de făcut, dar continuăm drumul european pentru ca fiecare moldovean să aibă venituri mai mari și o viață mai bună. Împreună construim un viitor mai bun pentru Moldova!”, a conchis Dorin Recean.

În perioada 23-27 iunie, în Republica Moldova este organizată Săptămâna Antreprenorului, în contextul marcării pe 27 iunie, a Zilei Profesionale a Antreprenorului. Datele statistice relevă că în ultimii patru ani, Guvernul Republicii Moldova, alături de Uniunea Europeană, a mobilizat investiții de peste 12 miliarde de lei în economia națională. Totodată, au fost create și menținute peste 43.700 de locuri de muncă în toată țara, datorită programelor gestionate de ODA și finanțate de Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Grupul Băncii Mondiale.