Importul culturilor cerealiere și oleaginoase va fi licențiat provizoriu. Inițiativa, examinată de Parlament
Importul culturilor cerealiere și oleaginoase va fi licențiat provizoriu. Un proiect de lege în acest sens a fost examinat astăzi la ședința Comisiei pentru economie, buget și finanțe și va fi propus Parlamentului spre aprobare în prima lectură, comunică MOLDPRES.
Inițiativa legislativă aparține președintelui Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, Serghei Ivanov. Autorul menționează, în nota de fundamentare, că licențierea provizorie va preveni afectarea agricultorilor autohtoni de importuri masive de cereale și oleaginoase din țările vecine, în condițiile în care, în prezent, prețul grâului pe piața internă este cu 1,5 lei mai mic față de prețul din portul Constanța.
Potrivit documentului, cererile de eliberare a licenței de import, depuse de persoane fizice și juridice, vor fi examinate de o comisie constituită din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și ai reprezentanților asociațiilor de profil. Licența de import va fi eliberată gratuit. Persoanele care au primit licența de import nu vor avea dreptul să comercializeze sau să exporte mărfurile importate.
Guvernul propune, în avizul său, ca regimul de licențiere a importului de culturi cerealiere și oleaginoase să fie aplicat până la 31 octombrie 2026, fără posibilitatea prelungirii termenului. Un astfel de regim a fost aplicat și în perioada 2024 – 2025.
După adoptare, proiectul de lege cu privire la licențierea provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Curs valutar // Euro și dolarul american își mențin cotațiile
Republica Moldova participă la discuțiile privind digitalizarea autorizațiilor pentru transportul rutier internațional
Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” a înregistrat un profit de 22,7 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2026
Piața UE a absorbit 69,9 milioane de euro din exporturile IT moldovenești în primul trimestru din 2026
SUA, România și Germania, printre principalele piețe pentru serviciile IT moldovenești
Exporturile IT moldovenești către UE au crescut cu aproape 20% într-un an
FOTO // Drumarii au intervenit pe 13 sectoare de drum național după ploile din ultimele zile
Fermierii din sectorul zootehnic pot solicita sprijin financiar de aproape 29 de milioane de lei
Importurile de cărbune în Republica Moldova au scăzut cu 19%. Comercianții caută furnizori noi înainte de iarnă
Republica Moldova caută alternative pentru achiziția gazelor naturale, inclusiv în Ucraina
Premierul Vasile Tofan explică eșecul privatizării hotelului „Zarea” și anunță schimbări pentru viitoarele licitații
Aeroportul Chișinău va avea o nouă conexiune aeriană cu Serbia
Euro și dolarul se apreciază ușor
Ion Dodon despre viitorul companiilor de stat și posibilitatea listării lor la bursă: „Privatizarea întreprinderilor de stat va fi examinată de la caz la caz”
Parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regională, discutate de miniștrii de externe ai Moldovei și Ciprului
Republica Moldova a acoperit integral consumul de energie electrică în perioada 19–25 octombrie
Premierul României, Luca Niculescu, vine marți la Chișinău. Programul întrevederilor
VIDEO // Un cetățean ucrainean a traversat ilegal frontiera cu Republica Moldova cu o motoparapantă și a cerut azil
Gheorghe Mustea va susține concerte în opt localități din țară, cu ocazia împlinirii a 75 de ani
O femeie din Briceni a pierdut peste 70.000 de lei într-o escrocherie telefonică
O motoparapantă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova. Cazul este investigat de instituțiile statului
Instituțiile de protecție socială au primit echipamente IT de peste trei milioane de lei, oferite cu sprijinul SUA și UNICEF
FOTO // Braconaj piscicol pe râul Prut cu prejudiciu estimat la 63.500 de lei
Premierul Vasile Tofan invită antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova
Republica Moldova își va promova oferta turistică la expoziția internațională WTM London 2026
Republica Moldova și Cipru vor să aprofundeze cooperarea interparlamentară
Prim-ministrul Vasile Tofan, la Forumul Economic Internațional de la Kyiv: „Ucraina merită mai mult decât să reziste. Ucraina merită să prospere”
Discursul Premierului Vasile Tofan, la Forumul Economic Internațional de la Kyiv
VIDEO // Trei tineri au fost arestați după ce au jefuit un bărbat de 68 de ani
FOTO // Festivalul Roadelor a celebrat munca agricultorilor și tradițiile satului la Ciocîlteni