În Republica Moldova vor fi testate mai multe soiuri de piersic și cais
Chişinău, 17 mai. /MOLDPRES/. Asociația Moldova Fruct, în parteneriat cu proiectul „Livada Moldovei” și Centrul de cercetare al producției vegetale din Cesena (Italia), au lansat o inițiativă care va permite testarea în ţara noastră a mai multor soiuri de piersic plat și cais, transmite MOLDPRES.
Pentru aceasta, au fost selectate 14 soiuri care vor fi testate în condițiile regiunilor de sud și centru ale țării. Platimoon, Oriola, Sweet Cap, Ufo, Alissa sunt doar o parte din soiurile care au fost selectate cu ajutorul partenerilor italieni, fiind plantate pe terenurile a două întreprinderi membre ale Asociației Moldova Fruct.
„Moldova nu dispune în prezent de capacități de cercetare și testare a soiurilor noi, iar producătorii sunt nevoiți să testeze diferite soiuri de fructe în condiții de producție și deseori riscă cu investiții. Am decis să facem primii pași în domeniul testării, pentru ca oamenii să vadă în practică cum se comportă diferite soiuri de piersic și cais, iar ulterior să ia decizia corectă”, a explicat Eugeniu Bumacov, specialist în agrobusiness în cadrul Moldova Fruct.
Specialiștii afirmă că, pentru moment, există o piață de desfacere pentru toate speciile de fructe, însă trebuie să fie selectate soiurile moderne care fac față cerințelor de piață. Conform experţilor, domeniul de cercetare din ţara noastră a rămas în urmă și este necesară o reformare, de rând cu renovarea altor sectoare, dar și a cadrului legislativ. Toate aceste procese necesită timp, însă sectorul horticol are nevoie de soluții acum, de aceea asociația împreună cu partenerii au întreprins primii pași pentru a oferi aceste soluții producătorilor.
„Asociația invită reprezentanții instituțiilor de cercetare să vină cu recomandări. Suntem recunoscători producătorilor care s-au oferit ca voluntari pentru a testa soiurile pe terenurile lor. În următoarea perioadă, toată experiența căpătată va fi împărtășită în cadrul seminarelor pe care le organizăm pentru membrii noștri, precum și pentru toți producătorii interesați”, a conchis Iurie Fală, directorul executiv al Asociaţiei Moldova Fruct.
foto: eurontur.com
Oportunitățile de aprofundare a relațiilor economice dintre Statele Unite și Republica Moldova, discutate de ministrul Claudiu Năsui cu Ambasadorul Joseph Mark Burkhalter
BNM: rata medie anuală a inflației a avut un trend ascendent în trimestrul III, sub influența factorilor externi
Automatizarea sistemelor antigrindină ar putea reduce numărul angajaților la circa 70 de persoane, afirmă ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu
Energia electrică de pe piața europeană și din România ajunge la Centrul Electroenergetic Chișinău prin Linia electrică Vulcănești – Chișinău deja de peste 48 de ore
Prețul motorinei scade sub pragul de 35 de lei
FOTO // Vinurile moldovenești, promovate la expoziția internațională ProWine Shanghai din China
Salariile angajaților din sistemul bugetar vor fi majorate din 1 ianuarie 2027. Victoria Belous: „Este cea mai mare creștere din ultimii ani”
VIDEO // Primăriile amalgamate voluntar vor putea accesa 3,4 miliarde de lei pentru proiecte de infrastructură în perioada 2027–2028
Euro și dolarul, în creștere față de leul moldovenesc
Camera de Comerţ şi Industrie împreună cu Ministerul Agriculturii pregătesc un program de susținere a producătorilor autohtoni
FOTO // Primul bloc locativ renovat energetic, inaugurat la Chișinău. Pierderile de căldură au fost reduse cu 64%
Piața gazelor naturale în ianuarie–septembrie 2026, prezentată într-un raport ANRE
Fiscul avertizează asupra unor mesaje false expediate în numele instituției
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 56 de milioane de lei în luna octombrie
Parlamentul s-a alăturat, și în acest an, campaniei naționale #GenerațiaPădurii „Toamna 2026”
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă
FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț
R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat
Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii
Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia
FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului
CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale
VIDEO // Contrabandă cu mijloace financiare la Otaci. Două femei au transportat ilegal circa 644 000 de lei și 50 500 de dolari SUA
România își reafirmă sprijinul pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării
CEC anunță ziua tăcerii înainte de alegerile din UTA Găgăuzia. Agitația electorală este interzisă
Buneii pot beneficia de concediu pentru îngrijirea nepoților și de indemnizație până la vârsta de 3 ani. CNAS anunță condițiile de acordare a prestației sociale
CNAM a transferat în avans peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite cetățenilor în luna noiembrie
Reguli noi pentru amplasarea centralelor fotovoltaice și instalațiilor eoliene: modificările efectuate de Ministerul Energiei
UE a stabilit componența echipei care va reprezenta Europa la negocierile privind Ucraina
Poliția din Criuleni investighează un caz de tentativă de omor