ro

 

Economie
06 Noiembrie, 2026 / 20:40
/ 04 Iunie, 2026

Legumicultorii din Republica Moldova vor beneficia de sprijin din partea FAO și Elveției pentru a-și adapta tehnologiile de producere și a accesa noi piețe

Legumicultorii din Republica Moldova vor beneficia de suport practic pentru a-și îmbunătăți capacitățile de producere, calitatea produselor și competitivitatea, aplicând practici agricole durabile și reziliente la schimbările climatice. În acest sens, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a lansat, la Hâncești, programul Școlilor de Câmp pentru fermieri, axat pe producerea durabilă și rezilientă a legumelor, transmite MOLDPRES.

Activitatea este implementată de FAO în cadrul proiectului „Consolidarea competitivității și rezilienței la riscurile climatice ale micilor fermieri din Republica Moldova”, cofinanțat de Elveția prin programul Piețe Inclusive și Reziliente.

În cadrul proiectului vor fi organizate opt școli de câmp dedicate sectorului legumicol. Principalii beneficiari sunt micii fermieri și gospodăriile rurale, cu o atenție specială acordată femeilor și tinerilor fermieri.

Prezent la eveniment, secretarul general al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Sergiu Gherciu, a menționat că fermierii trebuie ajutați să înțeleagă cum să producă eficient, cum să-și gestioneze resursele, cum să-și vândă produsele și cum să obțină un preț corect pentru munca lor.

„Vorbim despre gospodării mici, care trebuie să poată genera venituri. Agricultura nu înseamnă doar muncă și dedicație, deși acestea sunt esențiale. Agricultura are și o componentă de business, iar fermierii trebuie ajutați să înțeleagă cum să producă eficient, cum să-și gestioneze resursele, cum să-și vândă produsele și cum să obțină un preț corect pentru munca lor. Fermierii noștri știu să producă, însă este nevoie să lucrăm mai mult pe partea de marketing, vânzări și acces la piață”, a declarat Sergiu Gherciu.

Nicolae Tîltu, coordonator de proiect, FAO Moldova, a afirmat că micii fermieri produc cea mai mare parte din legumele Republicii Moldova, dar se confruntă cu o dublă provocare: schimbările climatice le afectează producția și standardele tot mai exigente ale pieței le limitează accesul la consumatori.

„Acest proiect îi sprijină pe ambele fronturi - să producă mai durabil și mai rezilient, și să livreze produse care corespund cerințelor pieței”, a spus Nicolae Tîltu.

Directorul de țară al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Guido Beltrani, a subliniat că micii fermieri din Republica Moldova pot deveni competitivi dacă primesc sprijinul potrivit.

„Nu e vorba doar de producție, e vorba de a construi un sector care poate genera venituri stabile și locuri de muncă în comunitățile rurale. Ne așteptăm ca fermierii care trec prin acest program să ajungă să livreze produse de calitate constant, inclusiv pe piețe externe”, a punctat Guido Beltrani.

Lucia Cășuneanu este administratoarea unei gospodării țărănești din localitatea Buțeni, raionul Hâncești. Gospodăria este specializată în producerea legumelor în spații protejate, pe o suprafață de aproximativ 2 hectare.

„Am început activitatea în anul 2015, pe o suprafață mică, și ne-am extins treptat. Producem roșii și castraveți și comercializăm produsele prin intermediari pe piața locală. Asigurăm locuri de muncă pentru 10 persoane, inclusiv patru angajați permanenți și muncitori sezonieri. Ne-am dori să ajungem pe rafturile magazinelor, dar încă nu avem o ofertă așa cum o solicită magazinele. În cadrul școlii de câmp ne dorim să obținem informații care să ne ajute să ne dezvoltăm și să aducem produsul nostru cât mai aproape de consumator”, a spus Lucia Cășuneanu.

Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova, din 263,1 mii de tone de legume produse în 2025, circa 80% au fost crescute de gospodăriile țărănești/de fermier.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

DOC // Reguli mai simple și costuri mai mici pentru antreprenori: proiectul privind noi măsuri de reducere a birocrației, publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

O delegație a Republicii Moldova va participa la EuroTier 2026, unul dintre cele mai mari târguri zootehnice din lume

/ Acum 1 zi

Primarii orașelor au abordat la Ministerul Infrastructurii probleme legate de drumuri, transport public și dezvoltare regională

/ Acum 1 zi

Oportunitățile sectorului agroalimentar din Moldova, prezentate investitorilor chinezi la Shanghai

/ Acum 1 zi

Dolarul se ieftinește cu 14 bani într-o singură zi

/ Acum 2 zile

Ambasadorul Petru Frunze: Vinurile și produsele moldovenești, în atenția importatorilor chinezi la expoziția de la Shanghai

/ Acum 2 zile

Exporturile Republicii Moldova au depășit 63 de miliarde de lei în primele zece luni ale anului. Importurile au ajuns la 176 de miliarde

/ Acum 2 zile

Cireșele proaspete moldovenești vor putea fi exportate în China: a fost semnat protocolul privind cerințele fitosanitare

/ Acum 2 zile

Sancțiuni de circa 2,2 milioane de lei în urma controalelor desfășurate de Fisc în luna octombrie

/ Acum 2 zile

AIPA a autorizat în octombrie subvenții de 370 milioane de lei pentru fermieri, mare parte pentru credite, defrișări și agricultură ecologică

/ Acum 2 zile

Transportul fără acte și activitatea ilicită, printre principalele încălcări constatate de ANTA în luna octombrie

/ Acum 2 zile

Extinderea cooperării și noi proiecte comune, discutate la reuniunea Comisiei interguvernamentale moldo-chineze de colaborare comercial-economică

/ Acum 2 zile

Estonia a acordat Republicii Moldova 50 de autorizații suplimentare pentru transportul internațional ocazional de persoane

/ Acum 2 zile

O nouă ieftinire a carburanților: prețurile afișate de ANRE