Ludmila Catlabuga: „Agricultura Moldovei intră într-o nouă etapă – modernă, sigură și pregătită pentru piața europeană”
Republica Moldova accelerează procesul de integrare europeană în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale și siguranței alimentare, intrând astfel într-o nouă etapă – modernă, sigură și pregătită pentru piața europeană. Declarația a fost făcută de Ludmila Catlabuga, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, la Conferința „Raportul de Extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”, în cadrul sesiunii dedicate Clusterului V – Resurse naturale, agricultură și coeziune, panel care a încheiat evenimentul de astăzi, transmite MOLDPRES.
„Am finalizat cu succes sesiunile de screening bilateral cu Comisia Europeană. Acum lucrăm la accelerarea reformelor și armonizarea completă a legislației în domeniile agriculturii, siguranței alimentare și dezvoltării rurale. Scopul nostru este clar – o agricultură modernă, competitivă și sustenabilă, integrată pe deplin în piața europeană”, a declarat Ludmila Catlabuga.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare gestionează alinierea la trei capitole complexe ale acquis-ului comunitar, ce vizează agricultura, siguranța alimentară și pescuitul.
„În acest sens, au fost transpuse numeroase acte normative și simplificate procedurile pentru micii producători și pensiunile agroturistice, facilitându-le accesul pe piață. Au fost obținute drepturi extinse de export pe piața UE pentru produse strategice, iar cadrul normativ modernizat contribuie la reducerea dependenței de piețele tradiționale”, a relevat Catlabuga.
Republica Moldova a adoptat acte legislative privind sănătatea animală, controlul oficial al produselor agroalimentare și protecția sănătății publice. Cu sprijinul partenerilor internaționali, au fost realizate investiții semnificative cum ar fi construcția primei fabrici pentru procesarea subproduselor de origine animală, cu impact pozitiv asupra mediului; crearea Centrului Medical Veterinar la Facultatea de Medicină Veterinară din Chișinău; inaugurarea a șapte laboratoare moderne la UTM pentru instruire și cercetare în domeniul veterinar.
„În sectorul vegetal, accentul este pus pe dezvoltarea durabilă, creșterea producției locale sigure și stimularea exporturilor. Noile reglementări privind producția ecologică exclud organismele modificate genetic și substanțele interzise, oferind fermierilor acces la piețe premium și consolidând reputația Moldovei ca furnizor de produse ecologice. Totodată, standardele de calitate pentru fructe, legume, vinuri, produse de panificație și alte bunuri alimentare garantează siguranța consumatorilor și competitivitatea produselor moldovenești”, a estimat oficialul.
De asemenea, prin noul Cod funciar, Republica Moldova a modernizat administrarea terenurilor agricole, a instituit reguli clare pentru gestionarea pășunilor și a sistemelor de irigare și a facilitat accesul fermierilor la finanțare. Proiectele susținute de IFAD, BEI, Banca Mondială contribuie la conservarea solurilor, extinderea suprafețelor forestiere și creșterea rezilienței climatice a agriculturii.
„Continuăm să susținem fermierii să investească, să producă și să crească competitivitatea. Agricultura rămâne o prioritate strategică pentru Republica Moldova – o agricultură verde, digitală și rezilientă, conformă standardelor europene”, a subliniat ministra Agriculturii.
Ludmila Catlabuga a menționat trei direcții strategice care vor ghida activitatea ministerului în perioada următoare.
„Este vorba de asigurarea accesului la apă și creșterea rezilienței climatice; dezvoltarea unei agriculturi moderne și competitive, prin inovare și digitalizare; promovarea produselor autohtone pe piața internă și externă. Transformarea agriculturii moldovenești este parte a transformării europene a țării noastre. Fiecare pas pe care îl facem astăzi înseamnă mai multă siguranță alimentară, mai multe oportunități pentru producători și mai multă încredere din partea consumatorilor”, a concluzionat ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga.
Progresele înregistrate de Republica Moldova în parcursul european și prioritățile pentru anul 2026, în baza concluziilor și recomandărilor formulate de Comisia Europeană în „Raportul de extindere 2025”, au fost analizate în cadrul unui amplu eveniment organizat astăzi la Chișinău, care a reunit reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, parteneri internaționali, mediul academic, sectorul de afaceri și societatea civilă.
Republica Moldova caută alternative pentru achiziția gazelor naturale, inclusiv în Ucraina
Premierul Vasile Tofan explică eșecul privatizării hotelului „Zarea” și anunță schimbări pentru viitoarele licitații
Aeroportul Chișinău va avea o nouă conexiune aeriană cu Serbia
Euro și dolarul se apreciază ușor
Ion Dodon despre viitorul companiilor de stat și posibilitatea listării lor la bursă: „Privatizarea întreprinderilor de stat va fi examinată de la caz la caz”
Şeful APP, Ion Dodon, anunță schimbări la privatizarea proprietăților statului după eșecul licitației hotelului „Zarea”
Problemele producătorilor și procesatorilor de lapte, discutate la Ministerul Agriculturii
Porturile de la Giurgiulești și Galați au procesat peste 2,7 milioane de tone de mărfuri în nouă luni
Fermierii din Moldova vor beneficia de servicii extinse de consiliere și de noi oportunități de finanțare
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Reabilitarea drumului M5 va fi examinată prin prisma impactului asupra mediului
Primăriile pot obține până la 20 de mii de dolari pentru finanțarea inovatoare a proiectelor locale
Expoziția „Fabricat în Moldova” va fi organizată în perioada 27-31 ianuarie 2027. Companiile pot depune dosarele de participare
CFM a reluat importul de fier vechi pe calea ferată, după mai mulți ani de întrerupere
Două cazuri de încălcare a spațiului aerian național, înregistrate în ultima săptămână. Ministerul Apărării reiterează necesitatea consolidării capacităților de apărare aeriană
Vicepremierul Valeriu Chiveri a participat la marcarea a 30 de ani de activitate a Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol
Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de canoe maraton din Argentina
FOTO // Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, trei decenii de luptă pentru educația în limba română. Autoritățile anunță progrese privind soluționarea problemei sediului
O dronă a căzut în satul Chiștelnița din raionul Telenești. Poliția a securizat zona
Premieră la alegerile din 1 noiembrie 2026: alegătorii vor putea vota cu buletinul digital din aplicația EVO
BNM simplifică regulile valutare: transferuri și investiții de până la 100.000 de euro fără autorizație
CEC a aprobat simbolurile electorale pentru imprimare în buletinele de vot la alegerile regionale din 15 noiembrie
FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele Ungariei, András Baka, la Palatul Sándor din Budapesta
Accident grav la Hâncești. O fetiță de opt ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni
UPDATE: O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova și a dispărut de pe radare
Negocierile trilaterale dintre Rusia, SUA și Ucraina ar putea avea loc la Abu Dhabi în prima jumătate a lunii noiembrie
GALERIE FOTO // Două spitale din Moldova au început procesul de modernizare energetică
Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de toamnă
Proiectele realizate cu implicarea diasporei prezentate la Forumul Asociațiilor de Băștinași
Elevii intră în vacanța de toamnă