ro

 

Economie
14 August, 2026 / 06:55
/ 10 Septembrie, 2025

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: Energocom a achiziționat 90 la sută din necesarul de gaze pentru sezonul rece

Compania Energocom a achiziționat deja circa 90 la sută din necesarul de gaze naturale pentru sezonul rece 2025-2026, ceea ce înseamnă o cantitate de aproximativ 700 de milioane de metri cubi de gaze. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, informează MOLDPRES.

„Autoritățile, prin intermediul Energocom, au achiziționat deja, peste 90 la sută din necesarul de gaze pentru anul gazier 2025-2026, inclusiv acoperirea necesarului pentru sezonul de iarnă. Autoritățile asigură siguranța și livrări neîntrerupte de gaze pentru sezonul rece”, a afirmat Dorin Junghietu, care a precizat că gazele vor fi livrate în momentul pentru care au fost contractate.

În ceea ce privește o eventuală ajustare a tarifelor la gazele naturale, ministrul a subliniat că această posibilitate va fi analizată doar după ce vor fi finalizate achizițiile de gaze. „Mai urmează a fi achiziționate stocurile de siguranță și ulterior vor fi analizate tarifele”, a menționat ministrul.

Energocom a anunțat astăzi că în total, pentru procedura de achiziții a gazelor naturale, au fost desfășurate, până în prezent, 54 de runde de licitații, la care au participat 13 companii din Elveția, Austria, Polonia, Cehia, România, Bulgaria, Germania și Olanda. 26 din runde s-au finalizat cu succes. 

În același timp, Energocom a subliniat că a demarat procedura de achiziție a volumelor suplimentare necesare pentru constituirea obligației de stocare (15% din totalului volumului prognozat pentru un an gazier) care constituie circa 1,45 milioane MWh, echivalentul a 137,45 milioane de metri cubi și care urmează a fi stocată în țările din vecinătate.

Potrivit Energocom, gazele achiziționate sunt cu livrarea fermă în luna respectivă de consum şi sunt achiziționate atât la preț fix, cât și la preț indexat care este corelat cu cotațiile principalelor burse din centrul și sud estul Europei cum ar fi TTF (Title Transfer Facility) din Țările de Jos și BRM (Bursa Română de Mărfuri) România.

Întreprinderea „Energocom” a devenit, începând cu 1 septembrie, furnizorul de gaze naturale în cadrul obligației de serviciu public și al furnizării de ultimă opțiune. Astfel, contractele încheiate de consumatori cu „Moldovagaz” rămân valabile, fiind preluate de  „Energocom” fără necesitatea reîncheierii lor. Totodată, tariful actual pentru gaze naturale rămâne neschimbat, orice modificare fiind stabilită exclusiv de ANRE.

 


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Plafonul pentru operațiunile valutare fără autorizarea BNM va fi majorat până la 100 de mii de euro. Vasile Tofan: „Un nou pas spre simplificarea procedurilor pentru cetățeni”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Moldova, pregătită să faciliteze tranzitul cerealelor ucrainene. Vicepremierul Bolea anunță soluții rapide, inclusiv redresarea CFM

/ Acum 1 zi

Prim-ministrul a dispus schimbarea unor proceduri fiscale, după ce un antreprenor a ratat facilitățile din cauza unei întârzieri la depunerea declarației fiscale

/ Acum 1 zi

Moldelectrica va fi reorganizată: decizia aprobată de Guvern

/ Acum 1 zi

Obligațiile fiscale din plățile salariale au crescut cu peste 10 la sută în prima jumătate a anului curent

/ Acum 1 zi

Un nou serviciu lansat de ASP: cererile pentru autorizațiile de comerț cu mărfuri strategice vor putea fi depuse online

/ Acum 1 zi

Curs valutar anunțat de BNM: euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește ușor

/ Acum 1 zi

DOC // Republica Moldova a ratificat Acordul de la Cape Town privind siguranța navelor de pescuit. Legea, publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 2 zile

Alte 25 de blocuri de locuit vor putea accesa finanțare pentru lucrări de eficiență energetică: economii de 432 milioane de lei și consum redus cu 67 la sută

/ Acum 2 zile

Fără buletin la bancă: actele digitale din EVO pot fi folosite pentru identificare la ghișeele a două instituții bancare din Republica Moldova

/ Acum 2 zile

FOTO // Podul peste Prut de la Ungheni prinde contur: progresul fizic al lucrărilor a ajuns la 55%

/ Acum 2 zile

Proiectul politicii fiscale este analizat cu agricultorii, pentru a identifica soluții de sprijin și a contribui la dezvoltarea sectorului

/ Acum 2 zile

Republica Moldova examinează solicitarea Ucrainei privind tranzitul cerealelor către portul Constanța

/ Acum 2 zile

Energocom: necesarul de energie pentru astăzi este acoperit, însă situația regională rămâne volatilă