ro

 

Economie
03 Aprilie, 2026 / 01:58
/ 02 Ianuarie, 2026

Moldelectrica a realizat primele tranzacții în cadrul Pieței Energiei Electrice de Echilibrare

Întreprinderea de Stat (ÎS) „Moldelectrica” a realizat primele tranzacții în cadrul Pieței Energiei Electrice de Echilibrare. Acțiunea a avut loc în urma finalizării procesului de calificare și a semnării cadrului contractual aferent, informează MOLDPRES.

Astfel, la data de 31 decembrie 2025, au fost depuse primele oferte pentru energie de echilibrare, fiind astfel înregistrate primele tranzacții efectuate în baza dispozițiilor de dispecer emise de OST, în conformitate cu Regulile pieței energiei electrice.

Piața Energiei Electrice de Echilibrare, împreună cu Piața Serviciilor de Sistem, a fost lansată la data de 22 septembrie 2025, în temeiul modificărilor operate asupra Regulilor pieței energiei electrice și al cadrului normativ aferent, aprobat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

„Implementarea acestor mecanisme de piață reprezintă o etapă importantă în procesul de consolidare, funcționare sigură a tuturor componentelor pieței angro a energiei electrice din Republica Moldova, în conformitate cu cadrul normativ în vigoare, dar și prevederile Termenilor, Condițiilor și Metodologiilor naționale, regionale și Pan-Europene care urmează a fi implementate pe parcursul anului 2026”, a comunicat Moldelectrica.

Piața Energiei Electrice de Echilibrare va permite corectarea în timp real a dezechilibrelor dintre consum și producție, sporind astfel echilibrul și stabilitatea sistemului. Aceasta reprezintă un pas esențial în asigurarea unui sistem electroenergetic mai stabil și mai fiabil, capabil să răspundă cerințelor actuale de securitate și flexibilitate.

De asemenea, prin implementarea acestui mecanism, se creează premisele unei piețe mai transparente și competitive, aliniată la standardele europene, care oferă participanților oportunitatea de a contribui activ la procesele de echilibrare și la dezvoltarea unui sector energetic mai eficient și mai durabil. În același timp, noile reguli deschid calea pentru integrarea treptată a surselor regenerabile de energie și pentru extinderea cadrului necesar participării Republicii Moldova la piața regională și europeană de energie electrică.

În conformitate cu prevederile Legii cu privire la energia electrică, piața energiei electrice este formată din piața contractelor bilaterale și piețele organizate de energie electrică din care fac parte: piața zilei următoare – PZU și piața pe parcursul zilei - PPZ, piața energiei electrice de echilibrare și piața serviciilor de sistem.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Transport public eficient: delegația MIDR a studiat modelul din Riga

/ Acum 1 zi

MDED estimează o creștere a PIB de 2,2% în anul 2026, urmată de o accelerare graduală pe termen mediu

/ Acum 1 zi

Ministrul Energiei: „Crizele recente ne determină să accelerăm reformele și să investim mai mult în infrastructura energetică”

/ Acum 1 zi

Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”

/ Acum 1 zi

FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării

/ Acum 1 zi

FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova

/ Acum 1 zi

Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent

/ Acum 1 zi

Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”

/ Acum 1 zi

Guvernul a prelungit cu trei ani termenul de privatizare a locuințelor de stat din Republica Moldova

/ Acum 1 zi

Peste 166 de milioane de lei au fost autorizate de AIPA pentru subvenționarea fermierilor în luna martie

/ Acum 1 zi

FOTO // Peste două mii de hectare din localitățile Tudora și Crocmaz vor avea acces la irigare prin proiectul AGGRI

/ Acum 1 zi

Ministrul Energiei anunță costurile estimative pentru reparația Liniei Isaccea - Vulcănești

/ Acum 1 zi

Stocurile de carburanți ar putea crește în perioada următoare. Directorul CNMC: „Avem un grafic clar al importurilor”

/ Acum 1 zi

Autoritățile anunță reformarea Programului „Prima Casă”: Cum vrea statul să ieftinească apartamentele