ro

 

Economie
21 Iulie, 2026 / 18:36
/ 31 Martie, 2026

Peste 1800 de fermieri moldoveni au primit sprijin din partea Japoniei și FAO pentru combaterea secetei prin cultura de sorg

Peste 1.800 de mici fermieri din Republica Moldova au beneficiat de semințe de sorg, furaje pentru animale și instruiri specializate în practici agricole reziliente, prin intermediul unei inițiative implementate de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), transmite MOLDPRES.

Proiectul „Asistență de urgență pentru atenuarea impactului secetei extreme prin promovarea sorgului și distribuirea furajelor pentru animale în Moldova”, în valoare de 560.000 de dolari SUA, a fost finanțat de Guvernul Japoniei. Lansat în aprilie 2025, acesta a reprezentat un răspuns direct la solicitările autorităților de la Chișinău pentru atenuarea efectelor secetelor recurente și a șocurilor socio-economice provocate de războiul din Ucraina.

Una dintre cele mai importante reușite ale proiectului a fost demonstrarea potențialului culturii de sorg ca alternativă la culturile tradiționale, precum porumbul, care au suferit pierderi masive din cauza lipsei de precipitații. Pe parcursul implementării, au fost distribuite 6 tone de semințe de sorg către 253 de fermieri din 21 de raioane.

Datele colectate de pe loturile demonstrative indică o recoltă medie de 4,5 tone/ha la nivel național. În regiunile de sud, unde seceta a fost severă, productivitatea sorgului a fost de aproximativ 2,5 tone/ha, depășind totuși cu peste 50% rezultatele obținute la cultura porumbului în aceleași condiții.

„FAO a fost întotdeauna alături de noi, inclusiv pe partea de fonduri de criză. Împreună cu alți parteneri de dezvoltare, au fost elaborate programe orientate spre producătorii agricoli, fiind alocate mijloace financiare pentru identificarea unor mecanisme care să răspundă obiectivelor ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Sorgul s-a dovedit o cultură promițătoare, care poate asigura randamente stabile și venituri sigure chiar și în condiții de secetă severă, iar ministerul va continua să susțină promovarea unor astfel de alternative adaptate condițiilor climatice din Republica Moldova”, a declarat secretarul de stat la MAIA, Vasile Șarban.

Pe lângă componenta vegetală, proiectul s-a concentrat pe susținerea gospodăriilor rurale vulnerabile din sectorul zootehnic. În prezent, sunt în proces de distribuție furaje pentru 1.340 de fermieri din raioanele Anenii Noi, Ștefan Vodă și Cahul. Experții estimează că utilizarea acestor furaje combinate va duce la creșterea producției de lapte și a calității acestuia, oferind stabilitate financiară familiilor vizate.

Componenta educațională a inclus 10 Școli de Câmp, 15 loturi demonstrative și 30 de „Zile a Câmpului”, unde peste 200 de agricultori au învățat tehnici moderne de adaptare la noile realități climatice.

E.S. Kazuyuki Takeuchi, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, a subliniat importanța rezilienței sectorului agricol în parcursul european al țării.

„Japonia sprijină fermierii moldoveni pentru a consolida securitatea alimentară și pentru a-i ajuta să facă față provocărilor climatice de mulți ani. În ultimii trei ani, am colaborat îndeaproape cu FAO pentru a oferi asistență de urgență fermierilor și gospodăriilor rurale. Cred cu tărie că sectorul agricol al Moldovei este una dintre cele mai puternice forțe economice ale țării pe măsură ce aceasta se integrează în Uniunea Europeană. Japonia este alături de Moldova și este convinsă că fermierii săi vor rămâne rezilienți, ingenioși și proactivi în activitatea lor”, a relevat ambasadorul.

La rândul său, Tudor Robu, reprezentant adjunct al FAO în Republica Moldova, a evidențiat succesul soluțiilor aplicate.

„Rezultatele acestui proiect confirmă că soluțiile există și funcționează. Am demonstrat împreună cu partenerii noștri că, prin culturi rezistente la secetă, instruire practică și sprijin țintit, fermierii moldoveni pot face față provocărilor climatice. Această experiență trebuie extinsă și consolidată – iar FAO rămâne un partener dedicat al Republicii Moldova în acest efort”, menţionează reprezentantul FAO.

Această inițiativă continuă parteneriatul de succes dintre Japonia și FAO, care în perioada 2023–2024 a sprijinit alte 3.600 de gospodării rurale, reconfirmând angajamentul organizațiilor internaționale de a proteja mijloacele de trai ale agricultorilor moldoveni în fața provocărilor globale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

REPORTAJ MOLDPRES // Modelul chinez al caselor inteligente poate deveni o sursă de inspirație pentru Republica Moldova

/ Acum 3 zile

În Moldova va activa Școala Organică a Fermierilor pentru a sprijini producătorii agricoli în tranziția către culturi ecologice

/ Acum 3 zile

Controalele vamale au scos la iveală obligații suplimentare de aproape un milion de lei

/ Acum 4 zile

Nou sistem de taxe pentru șoferi. MIDR propune înlocuirea taxei pentru drumuri cu o taxă pe vehicul

/ Acum 4 zile

Investiții în eficiență energetică: 12 incubatoare de afaceri vor beneficia de granturi în valoare totală de 386 de mii de dolari

/ Acum 4 zile

Parteneriat între CCI și Bursa Internațională a Moldovei, pentru a informa antreprenorii privind oportunitățile pieței de capital

/ Acum 4 zile

ANTA a depistat zeci de încălcări în cadrul campaniei de verificare a vehiculelor de mare tonaj

/ Acum 4 zile

DOC // Turismul din Republica Moldova intră într-o nouă etapă de dezvoltare: investiții de peste 600 de milioane de lei, infrastructură și mii de locuri de muncă create

/ Acum 4 zile

Dolarul încheie săptămâna cu ieftinire. Cotația euro crește ușor

/ Acum 5 zile

Antreprenori din cinci raioane vor beneficia de granturi pentru modernizarea sistemelor de irigare, cu sprijinul IFAD

/ Acum 5 zile

VIDEO // Cetățenii pot urmări cum sunt utilizați banii publici, printr-un nou instrument lansat de Ministerul Finanțelor

/ Acum 5 zile

Energocom a prezentat motivele solicitării de ajustare a tarifelor la gaze

/ Acum 5 zile

VIDEO // Sistemul de irigare Crocmaz–Căplani va asigura apă pentru circa 2.500 de hectare de terenuri agricole din raionul Ștefan Vodă

/ Acum 5 zile

Viticultorii din țară, invitați la Cojușna, Ustia și Chișinău, pentru a analiza soluțiile unui pepinierit eficient