Republica Moldova își consolidează reziliența la dezastre prin proiecte strategice de dezvoltare urbană, susținute de Banca Mondială
Republica Moldova întreprinde măsuri pentru securizarea infrastructurii naționale în fața dezastrelor naturale, prin implementarea unui program de reziliență sprijinit de Banca Mondială. Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, s-a întâlnit astăzi cu echipa de experți a băncii, aflată într-o misiune de sprijin la Chișinău, pentru a definitiva soluțiile tehnice ce vor reduce vulnerabilitatea clădirilor și a localităților la cutremure, inundații și alunecări de teren, transmite MOLDPRES.
Aplicație mobilă pentru evaluarea riscului seismic
Punctul central al discuțiilor l-a constituit implementarea componentei de reducere a riscului seismic, un proiect strategic care va aduce în Republica Moldova standarde moderne de proiectare și evaluare. Printre instrumentele ce urmează a fi dezvoltate se numără hărți de microzonare seismică și, în premieră, o aplicație mobilă dedicată specialiștilor pentru clasificarea rapidă a clădirilor în funcție de gradul de risc.
Noile normative tehnice nu vor viza doar protecția la seisme, ci vor integra și măsuri de reziliență climatică. Acest lucru va permite ca procesul de reabilitare a infrastructurii construite să țină cont de fenomenele meteo extreme, oferind o protecție sporită clădirilor publice și blocurilor de locuit pe termen lung.
Cartografierea zonelor de risc pentru un urbanism durabil
O altă prioritate a parteneriatului cu Banca Mondială vizează elaborarea hărților detaliate pentru zonele inundabile și cele expuse alunecărilor de teren. Aceste date vor deveni obligatorii în procesul de elaborare a planurilor urbanistice, prevenind construcțiile în zonele periculoase și asigurând o dezvoltare echilibrată a localităților, atât în municipiul Chișinău, cât și în centrele urbane din restul țării.
Vicepremierul a subliniat că modelul de dezvoltare propus este unul bazat pe adaptare și tehnologie, inspirat din bunele practici ale statelor care gestionează eficient riscurile naturale majore.
„Am rămas impresionat de nivelul de dezvoltare al infrastructurii din Japonia, în cadrul unei vizite recente pe care am avut-o în această țară. Ei nu luptă cu natura, ci învață să conviețuiască cu ea. Cred că și noi, în Moldova, ar trebui să adoptăm această abordare, să nu încercăm să o combatem sau să o modificăm, ci să învățăm să trăim în armonie cu ea. În acest sens, ne concentrăm pe dezvoltarea unor instrumente moderne și soluții tehnice care să reducă riscurile naturale și să crească reziliența localităților noastre”, a declarat Vladimir Bolea.
Colaborarea dintre Guvern și Banca Mondială va continua prin misiuni tehnice de monitorizare, scopul final fiind crearea unui cadru sigur care să minimizeze impactul dezastrelor asupra vieții cetățenilor și asupra economiei naționale.
Cotații în creștere pentru euro și dolar, anunțate de BNM
Guvernul României salută finalizarea cu succes a tranzacției de cumpărare a operatorului Portului Giurgiulești din Republica Moldova
Anca Dragu, la Washington: „Noul program cu FMI va juca un rol determinant în întărirea stabilității macroeconomice și a rezilienței Republicii Moldova”
Peste 5200 de tone de carburanți, importate în ultimele zile în Republica Moldova
FOTO // Oficiali din mai multe state europene s-au reunit la Chișinău pentru a discuta prioritățile agricole ale anului 2026
Peste 607 milioane de lei, acumulate de Fisc la buget săptămâna trecută
VIDEO // Fermierii moldoveni aplică biostimulatori și folosesc irigarea pentru a proteja livezile de îngheț
FOTO // Conducerea Administrației Drumurilor monitorizează calitatea lucrărilor de plombare pe traseul Chișinău–Hâncești
Motorina se ieftinește cu 1 leu și 15 bani și coboară sub pragul de 30 de lei
Guvernatoarea Anca Dragu a prezentat la București strategia Băncii Naționale a Moldovei privind inteligența artificială
Serviciul Vamal a încasat peste 718 milioane de lei la bugetul de stat în ultima săptămână
Obligațiile fiscale din plățile salariale au crescut cu peste 10 la sută în primul trimestru al anului 2026
Euro și dolarul se apreciază ușor
VIDEO // Parteneriat academic moldo-austriac pentru dezvoltarea competențelor în viticultură. Igor Grosu: „Un pas concret pentru a apropia profesioniștii noștri din domeniu”
Discursul Premierului Alexandru Munteanu, în plenul Parlamentului, în legătură cu încetarea stării de urgență în sectorul energetic
Explozie de gaz, cauza probabilă a incendiului dintr-un bloc din strada Sprîncenoaia din Chișinău
Speakerul Igor Grosu, la 40 de ani de la catastrofa de la Cernobîl: „Dezastrul a afectat milioane de vieți, iar ecoul său încă răsună peste generații”
Parlamentul a simplificat mecanismul de amalgamare voluntară a localităților
Reforma APL, pe înțelesul tuturor. Cancelaria de Stat și AIS „MOLDPRES” lansează broșura explicativă: „Primării puternice, comunități dezvoltate”
VIDEO // Șeful „Termoelectrica”, Iurie Razlovan: „Echipamentele vechi vor fi înlocuite prin proiecte strategice finanțate de Banca Mondială și BERD”
Premierul Poloniei avertizează: Rusia ar putea ataca un stat NATO „în câteva luni”
Termenul de privatizare a locuințelor, extins până în 2029. Buteliile de gaz vor fi interzise în blocuri
Minut de reculegere în Parlament. Deputații au cinstit memoria maestrului Gheorghe Urschi
Accident grav la Briceni. Un bărbat de 34 de ani a decedat la fața locului
Reuters: SUA discută posibilitatea suspendării calității de membru al NATO pentru Spania
Șefa statului, împreună cu Președintele Parlamentului, s-a întâlnit cu reprezentanți ai autonomiei găgăuze
Cinci persoane din Dondușeni, condamnate pentru corupere electorală la referendumul din anul 2024
Alte 48 de proiecte din programul Casa Verde, aprobate pentru finanțare
Banca Națională a Moldovei accelerează alinierea la standardele europene de supraveghere financiară
Peste 107 milioane de lei, alocate de CNAM pentru îngrijiri paliative