Parlamentul a simplificat mecanismul de amalgamare voluntară a localităților
Procesul de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale a fost simplificat și adaptat nevoilor comunităților, după ce Parlamentul a adoptat astăzi un proiect de lege în acest sens, transmite MOLDPRES.
Documentul a fost revizuit în urma consultărilor cu primarii și cetățenii și prevede reducerea birocrației în procedura de amalgamare. Astfel, pentru inițierea procesului vor fi necesare mai puține documente, fiind suficientă o argumentare succintă și prezentarea listei localităților implicate.
Noile prevederi oferă localităților mai multă flexibilitate în alegerea centrului administrativ și a denumirii noii unități administrativ-teritoriale. Totodată, decizia de amalgamare va putea fi adoptată cu votul majorității consilierilor aleși, iar limita fixă de 25 de kilometri dintre localități a fost eliminată.
Proiectul mai stabilește că serviciile publice vor fi menținute la nivel local, inclusiv prin intermediul centrelor unificate de prestare a serviciilor, astfel încât locuitorii să nu fie nevoiți să se deplaseze la sediul primăriei din centrul administrativ al noii unități. De asemenea, în localitățile amalgamate nu vor fi organizate alegeri anticipate până la scrutinul local din 2027.
Potrivit autorilor, scopul modificărilor este crearea unor administrații locale mai puternice și dezvoltarea comunităților. Până în prezent, procese de amalgamare voluntară au fost finalizate în Leova și în comuna Călinești, Fălești.
Conform notei de fundamentare, interesul pentru acest mecanism este în creștere, 298 de comunități manifestând intenția de a iniția procesul de amalgamare voluntară.
UE prelungește sancțiunile împotriva persoanelor și entităților implicate în acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova
Republica Moldova și Austria consolidează cooperarea pentru integrarea europeană
Delegația Parlamentului participă la Strasbourg la sesiunea de primăvară a APCE
Chișinăul va reuni miniștrii de externe ai celor 46 de state membre ale Consiliului Europei
Parlamentul găzduiește reuniunile AP Euronest, cu participarea delegațiilor din UE și Parteneriatul Estic
Moldova, apreciată la APCE pentru reforme și reziliență democratică
Moldova, în „linia întâi” a extinderii UE. Marta Kos: „Realizează reforme de calitate într-un ritm susținut”. Chișinăul, inclus în „Scutul European al Democrației”
Moldova își încheie în luna mai mandatul la Consiliul Europei: șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, va susține un discurs la APCE
Maia Sandu îl felicită pe Rumen Radev pentru victoria obținută în alegerile din Bulgaria: „Îmi doresc să consolidăm parteneriatul pentru a întări pacea și suveranitatea în regiune”
FOTO // Igor Grosu, discuții cu moldovenii din Austria: „Indiferent de distanță, rămân conectați la tot ce se întâmplă acasă și cred într-un viitor mai bun pentru țara noastră”
Speakerul Igor Grosu efectuează o vizită oficială în Austria. Agenda întrevederilor
FOTO // Ministrul Mihai Popșoi, la Forumul Diplomatic de la Antalya: „R. Moldova a devenit mai rezilientă, iar angajamentul nostru de a avansa în implementarea reformelor rămâne ferm”
FOTO // Forumul Diplomatic de la Antalya. Vicepremierul Mihai Popșoi a avut întrevederi cu miniștri din Ucraina, Muntenegru și Germania
FOTO // Întrevederi la nivel înalt la Antalya Diplomacy Forum. Șefa statului Maia Sandu a discutat cu președinții Turciei, Azerbaidjanului, Sloveniei, Bosniei și Herțegovinei
Speakerul Igor Grosu, la 40 de ani de la catastrofa de la Cernobîl: „Dezastrul a afectat milioane de vieți, iar ecoul său încă răsună peste generații”
Parlamentul a simplificat mecanismul de amalgamare voluntară a localităților
Reforma APL, pe înțelesul tuturor. Cancelaria de Stat și AIS „MOLDPRES” lansează broșura explicativă: „Primării puternice, comunități dezvoltate”
VIDEO // Șeful „Termoelectrica”, Iurie Razlovan: „Echipamentele vechi vor fi înlocuite prin proiecte strategice finanțate de Banca Mondială și BERD”
Premierul Poloniei avertizează: Rusia ar putea ataca un stat NATO „în câteva luni”
Termenul de privatizare a locuințelor, extins până în 2029. Buteliile de gaz vor fi interzise în blocuri
Minut de reculegere în Parlament. Deputații au cinstit memoria maestrului Gheorghe Urschi
Accident grav la Briceni. Un bărbat de 34 de ani a decedat la fața locului
Reuters: SUA discută posibilitatea suspendării calității de membru al NATO pentru Spania
Șefa statului, împreună cu Președintele Parlamentului, s-a întâlnit cu reprezentanți ai autonomiei găgăuze
Cinci persoane din Dondușeni, condamnate pentru corupere electorală la referendumul din anul 2024
Alte 48 de proiecte din programul Casa Verde, aprobate pentru finanțare
Banca Națională a Moldovei accelerează alinierea la standardele europene de supraveghere financiară
Peste 107 milioane de lei, alocate de CNAM pentru îngrijiri paliative
VIDEO // BNM lansează moneda comemorativă „Eleonora Romanescu – 100 de ani de la naștere”
Atac nocturn asupra Odesei: doi morți și mai mulți răniți după lovituri asupra zonelor rezidențiale și a unei nave comerciale