ro

 

Economie
05 Ianuarie, 2026 / 04:46
/ Acum 1 zi

Ultimul tronson al Autostrăzii Unirii intră în licitație. Secretarul de stat Horațiu Cosma: „Autostrada nu mai este un proiect pe hârtie, ci o realitate istorică”

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) din România a lansat licitația pentru proiectarea și execuția Tronsonului 4 al Autostrăzii Unirii A8. Astfel, Tronsonul Târgu Neamț – Iași – Ungheni, care include ultimii 15,5 kilometri ai autostrăzii, la granița cu Republica Moldova, are un cost estimat de 4,7 miliarde de lei românești și o durată totală de realizare de 46 de luni, comunică MOLDPRES.

Secretarul de stat al ministerului Transporturilor din România, Horațiu Cosma, a subliniat că întregul proiect A8 de la Moțca la Ungheni va fi finanțat prin Programul SAFE – Security Action for Europe.

„Finalul acestui an ne aduce o veste excelentă pentru Autostrada Unirii A8. Tronsonul 4 include sectorul DN 24 (Iași) și Podul peste Prut de la Ungheni - punct vamal cu Republica Moldova. Acesta prevede termenul de 10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor”, a menționat Horațiu Cosma.

De asemenea, în cadrul aceluiași contract, România va construi, cu fonduri europene, primii kilometri de autostradă de pe teritoriul Republicii Moldova.

„Constructorul va realiza și primii 5 km din Autostrada Ungheni – Chișinău, între Podul peste Prut și centura municipiului Ungheni – un nou pas concret în unirea tuturor românilor în Uniunea Europeană. Contractul pune accent pe legătura cu Podul peste Prut de la Ungheni. CNIR va acorda punctaj suplimentar ofertanților care își asumă realizarea, în maximum 18 luni, a segmentului de 2,77 km dintre nodul rutier Golăiești și Podul peste Prut”, a afirmat Horațiu Cosma.

Oficialul român a prezentat câteva provocări tehnice majore ale tronsonului. Este vorba de: 14 poduri și pasaje; două tunele (cel mai lung, de aproximativ 1, 700 m); două noduri rutiere - nodul de perspectivă pentru legătura cu Spitalul Regional și Aeroportul Iași, precum și nodul rutier Golăiești.

Secretarul de stat a prezentat mai multe acțiuni importante realizate în anul 2025 în proiectul Autostrăzii Unirii A8. Astfel, anul trecut, au fost desemnați constructori pe aproximativ 230 de km, de la Târgu Mureș la Târgu Frumos.

„Toate celelalte sectoare se află în licitație. Sectorul montan este în faza de proiectare, cu primele lucrări ce urmează să înceapă în anul 2026. Tot în acest an, există șanse reale să circulăm pe primii kilometri ai A8, în zona Târgu Mureș. Autostrada Unirii nu mai este un proiect pe hârtie, ci o realitate istorică care se înfăptuiește pe zi ce trece și care va uni prin viteză, siguranță și modernizare întreaga Moldovă cu Transilvania și restul Europei”, a spus Horațiu Cosma.

Autostrada A8 și conexiunile transfrontaliere nu sunt doar investiții în infrastructură, ci investiții în viitorul european al Republicii Moldova. Aceasta este cunoscută și drept „Autostrada Unirii” - un proiect strategic ce va lega estul României de vestul țării și de Republica Moldova, prin punctul de frontieră Ungheni.

Construcția podului rutier de la Ungheni și reabilitarea conexiunii feroviare Iași–Ungheni sunt pași esențiali pentru îmbunătățirea mobilității transfrontaliere, facilitarea schimburilor comerciale și integrarea Republicii Moldova în rețelele europene de transport. În plus, acest coridor va juca un rol esențial în viitoarele eforturi de reconstrucție a Ucrainei, consolidând poziția Republicii Moldova ca hub logistic regional.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Guvernatoarea BNM: „În 2026, estimăm o rată medie a inflației de 4,3 la sută”

/ Acum 5 zile

Sistemul MIA Plăți Instant a depășit cifra de 800 de mii de utilizatori, într-un an și jumătate de la lansare

/ Acum 5 zile

Bilanțul economic al anului 2025, prezentat de vicepremierul Eugeniu Osmochescu: Mai mult sprijin pentru producătorii autohtoni și investiții în creștere

/ Acum 5 zile

Sectorul laptelui și lactatelor: provocări și evoluții pozitive discutate la Ministerul Agriculturii

/ Acum 5 zile

Energocom a procurat circa 782 milioane metri cubi de gaze, pentru a asigura integral necesarul de consum în anul gazier 2025–2026

/ Acum 5 zile

Euro și dolarul își continuă ieftinirea

/ Acum 6 zile

Facilități fiscale extinse și reguli mai simple pentru afaceri din 2026

/ Acum 6 zile

Reguli noi pentru construcții: Republica Moldova instituie Fondul național de dezvoltare a documentelor normative în construcții

/ Acum 6 zile

Programul „Managementul datoriei de stat pe termen mediu”, aprobat de Guvern

/ Acum 6 zile

Încasări record ale Fiscului la buget în zilele de 24 și 26 decembrie 

/ Acum 6 zile

 O nouă lege a achizițiilor publice a fost adoptată de Parlament

/ Acum 6 zile

Votat în lectura a doua: bugetul pentru 2026 prevede venituri mai mari și un deficit de 20,9 miliarde de lei

/ Acum 6 zile

Reducerea accidentelor rutiere, prioritate absolută pentru MAI şi MIDR: cultură rutieră, infrastructură și aplicarea legii - cheia siguranței pe drumuri

/ Acum 6 zile

Republica Moldova va testa tehnologia care permite circulația bidirecțională a energiei între vehicule electrice și rețea