Lucrările la stațiile electrice Vulcănești și Chișinău, în fază avansată: autoritățile solicită respectarea strictă a termenelor
Lucrările de modernizare a stațiilor electrice Vulcănești și Chișinău necesită a fi finalizate într-un termen cât mai restrâns, cu respectarea strictă a standardelor de calitate și a prevederilor contractuale. Acest lucru a fost evidențiat de Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică (UCIPE), în urma unei vizite de lucru desfășurate pe șantier, la care au participat directorul UCIPE, Ruslan Surugiu, directorul Moldelectrica, Sergiu Carmanschi, precum și echipa de proiect a Băncii Mondiale, transmite MOLDPRES.
În cadrul discuțiilor, au fost analizate stadiul actual al lucrărilor, provocările întâmpinate și măsurile necesare pentru accelerarea procesului de implementare, în vederea asigurării unei infrastructuri energetice moderne și fiabile.
În acest sens, contractorii sunt îndemnați să își intensifice eforturile și să asigure mobilizarea corespunzătoare a resurselor pentru a respecta termenele stabilite.
Potrivit UCIPE, la Stația Electrică Chișinău sunt în curs lucrările de sistematizare pe verticală în zona de 400 kV, în vederea pregătirii infrastructurii pentru canalele de cabluri. În paralel, continuă asamblarea containerului destinat echipamentelor de protecție, iar în zona de 330 kV se desfășoară lucrări de ajustare a conexiunilor între echipamentele primare. După finalizarea containerului, urmează instalarea dulapurilor de protecție.
La Stația Electrică Vulcănești, majoritatea echipamentelor au fost deja instalate și conectate, cu excepția transformatoarelor de măsură, aflate în proces de livrare. De asemenea, au fost finalizate lucrările la canalele de cabluri, urmând etapa de tragere a cablurilor de comandă și conectarea acestora la echipamente.
La începutul acestei săptămâni, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat o vizită neanunțată la Stația Electrică Chișinău, unde a verificat stadiul lucrărilor din cadrul proiectului Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău și a avertizat că orice întârziere va fi penalizată.
„Lucrările la stațiile electrice trebuie finalizate până la sfârșitul lunii mai. Orice abatere de la termen va atrage aplicarea penalităților. Nu putem admite tergiversări într-un proiect de importanță strategică pentru securitatea energetică a țării”, a declarat Dorin Junghietu.
Lucrările de construcție a LEA Vulcănești-Chișinău au început efectiv în aprilie 2024 și sunt parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Valoarea acestuia este de 61 milioane de euro, dintre care circa 27 milioane de euro sunt pentru construcția Liniei.
Construcția propriu-zisă a liniei electrice aeriene a fost încheiată integral înainte de termen, în luna noiembrie, iar la începutul acestui an au fost realizate testări complexe, inclusiv în condiții meteorologice dificile, pentru a verifica funcționalitatea și reziliența infrastructurii.
Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane, conectând Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Aceasta va putea transporta până la 630 MVA de putere, echivalentul a peste 50% din consumul necesar al țării în perioadele de vârf.
Construcția Liniei electrice Vulcănești-Chișinău este un proiect de importanță strategică pentru securitatea energetică a țării noastre. Noua linie electrică va permite transportul energiei electrice din România sau alte piețe europene spre Chișinău, fără a trece prin Centrala electrică moldovenească, situată în regiunea transnistreană.
BNM simplifică regulile valutare: transferuri și investiții de până la 100.000 de euro fără autorizație
CHINA EXPO – Christmas Sale, în premieră la Moldexpo, pe 17 decembrie
Ivan Țurcan, secretar de stat la Reintegrare: „Veniturile din taxele aplicate în regiunea transnistreană vor reveni populației prin Fondul de Convergență”
Curs valutar // Euro și dolarul american s-au scumpit
Parlamentul a votat politica bugetar-fiscală pentru 2027. Aproape 70 de amendamente au fost înaintate în lectura a doua
FOTO // Recunoaștere europeană pentru 15 clustere economice din Republica Moldova
Grant pentru consolidarea securității cibernetice. Republica Moldova va beneficia de un sprijin american în valoare de 1,2 milioane de dolari SUA
GALERIE FOTO // Republica Moldova va beneficia de un grant american de 1,2 milioane de dolari pentru consolidarea securității cibernetice
Votat în primă lectură// Mai multe întreprinderi ar putea beneficia de programele de susținere a IMM-urilor
Ministrul Dorin Junghietu, la conferința „Energy Transition Agenda”: „Viitorul energetic al Republicii Moldova este unul european, iar integrarea regională este calea prin care îl putem construi mai rapid și mai eficient”
Curs valutar // Euro și dolarul american își mențin cotațiile
Republica Moldova participă la discuțiile privind digitalizarea autorizațiilor pentru transportul rutier internațional
Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” a înregistrat un profit de 22,7 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2026
Piața UE a absorbit 69,9 milioane de euro din exporturile IT moldovenești în primul trimestru din 2026
GALERIE FOTO // Prima vizită externă a premierului României, Luca Niculescu, la Chișinău
Cetățenii pot solicita din nou online mai multe acte și extrase din registrele de stat
„Prutul va rămâne doar un râu, nu și o frontieră care separă două state românești”, a afirmat Vasile Tofan la conferința de presă cu omologul său român
Republica Moldova și România examinează programe comune pentru apărarea împotriva dronelor
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”
Medicamentele ieftine, tot mai puține în farmacii. Ministerul Sănătății pregătește reformarea regulilor de preț
Șase unități de transport au fost repartizate pompierilor din nordul țării pentru prevenirea situațiilor de urgență
Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu
VIDEO // Un bărbat căutat în Cehia pentru jaf, fraudă și furt a fost extrădat
Noul ministru de Externe al României, la Chișinău. Agenda europeană, discutată cu Cristina Gherasimov
Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”
VIDEO // Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat avansarea cooperării moldo-române: prioritate pe proiectele strategice de infrastructură și energie
Vasile Tofan, despre atacurile hibride: „Securitatea cibernetică va rămâne o prioritate pentru Republica Moldova”
Republica Moldova ar putea începe să importe gaze din perimetrul Neptun Deep din toamna anului viitor
Un bărbat din capitală a fost reținut de CNA după ce ar fi primit peste 3.000 de euro și 7.600 de lei pentru a facilita soluționarea unor probleme imobiliare