
Atacuri cu drone în mai multe regiuni ale Ucrainei. Morți și răniți la Odesa, Poltava și Zaporojie
Șase persoane au fost rănite, printre care un băiat de 7 ani şi o fetiţă de 9 ani, într-un atac rus asupra oraşului-port Odesa din sudul Ucrainei, care a avut loc în cursul nopţii, au declarat joi autorităţile ucrainene, citate de UNIAN.
Un bloc de locuinţe cu mai multe etaje şi alte infrastructuri civile au fost avariate, a declarat guvernatorul regional Oleh Kiper pe aplicaţia de mesagerie Telegram. Şase apartamente au fost complet distruse, iar alte 36 au fost parţial avariate, a spus el.
„Copiii, care au fost intoxicaţi din cauza gazelor degajate de incendii, au fost spitalizaţi”, a spus Kiper. Ceilalţi trei răniţi, toţi adulţi, au primit îngrijiri medicale la faţa locului.
Serviciul de Urgenţă al Ucrainei a publicat imagini cu salvatori care transportă copii în întuneric dintr-un bloc de apartamente cu mai multe etaje în flăcări şi pompieri care luptă cu focul.
Totodată, o femeie a fost rănită în urma unui atac asupra regiunii Zaporojie.
Iar în orașul Poltava o dronă kamikaze rusească a lovit clădirea Centrului Teritorial de Înrolare. Potrivit autorităților ucrainene, există cel puțin doi morți și 10 răniți. Serviciile de intervenție sunt la fața locului.
Potrivit Forțelor Armate ucrainene, noaptea trecută, rușii au lansat 52 de drone Shahed și imitatoare de drone de diferite tipuri asupra Ucrainei.
Până la ora 8:00, apărarea aeriană a neutralizat 40 de drone Shahed rusești și de alte tipuri în estul și sudul țării. 22 dintre acestea au fost doborâte, 18 au fost pierdute/suprimate de războiul electronic.
„Impactul dronelor de atac inamice a fost înregistrat în șapte locații, precum și căderea celor doborâte într-o locație”, se arată în comunicatul Forțelor Armate ale Ucrainei.
Germania și Ucraina au în vedere o cooperare tehnologică mai strânsă și producția comună de armament pe teritoriul Ucrainei
Putin vrea să cucerească Odesa pentru a tăia accesul Ucrainei la mare (media)
Polonia își încheie președinția semestrială în Consiliul UE: a confirmat influența Varșoviei și rolul său de putere regională
Comisia anunță reformarea uniunii vamale a UE, modernizarea procedurilor vamale și îmbunătățirea controalelor asupra mărfurilor
Rușii au atacat din nou mai multe regiuni ale Ucrainei, inclusiv Odesa și Nikolaev
Ministrul german de Externe se află la Kiev pentru a discuta despre sprijinul acordat Ucrainei
Grav accident la Bacău. Un autobuz cu 60 de cetățeni ucraineni s-a ciocnit cu un microbuz
Proteste în Serbia: manifestanții au ridicat baricade în Belgrad şi în alte oraşe
Europa în alertă: primul val de căldură din 2025 aduce temperaturi de până la 42°C
Soroca, Otaci și Vulcănești vor avea drumuri reabilitate cu sprijinul BERD
295 000 de elevi vor primi câte 1 000 de lei înainte de noul an școlar
Buget Plus // Peste 4,8 milioane de lei vor fi alocate pentru modernizarea cantinelor din școlile din raionul Ungheni
Programul „Casa Verde” lansat în Republica Moldova. Familiile pot obține granturi de 200 mii de lei pentru lucrări de eficiență energetică a locuințelor
Statul va oferi mai mulți bani pentru depistarea precoce a cancerului mamar
Ajustări fiscale, aprobate de Parlament: Cheltuielie pentru serviciile bonelor, tichetele de vacanță sau abonamentele la sălile de sport vor fi deduse
Capacitatea maximă de export a energiei electrice din Ucraina și Moldova către țările UE a fost majorată
Satul Cîrnățeni din Căușeni, un model de dezvoltare rurală. Dorin Recean: „Am mulțumit locuitorilor pentru că se implică activ în viața comunității”
Comisia Europeană finanțează cu aproape 2,8 mlrd de euro proiecte majore de transport, inclusiv 3,5 mln euro pentru R. Moldova
Igor Grosu, la forumul comunității moldovenești din Irlanda: „Antreprenorii moldoveni își extind afacerile acasă, iar Moldova va crea condiții atractive pentru investiții”
FOTO // La Sângerei a început recepția lucrărilor de revitalizare urbană, finanțate de Guvern
MAE a emis o alertă de călătorie pentru Bulgaria
Expoziție fotografică dedicată portului popular, inaugurată la Președinție
Un brand din Moldova, model de succes pe piața din Kazahstan
Agenții imobiliari vor avea nevoie de certificat de competență profesională și vor fi obligați să încheie contracte cu clienții
UE sprijină modernizarea a 19 întreprinderi agricole din mediul rural cu granturi de peste 380 mii de lei