BTA: Planurile bugetare ale Bulgariei pentru 2027 combină consolidarea fiscală cu măsuri sociale și investiționale
Bugetul Bulgariei pentru 2027 se va concentra pe consolidarea fiscală graduală, politici sociale și de venituri, precum și pe îmbunătățirea climatului investițional, a declarat sâmbătă, într-un interviu televizat, Konstantin Prodanov, președintele Comisiei parlamentare pentru buget și finanțe și deputat al formațiunii Bulgaria Progresistă, transmite BTA.
Prodanov a spus că eforturile de combatere a economiei subterane vor include introducerea facturării electronice și controale mai stricte asupra mărfurilor cu risc ridicat de evaziune fiscală, precum fructele și legumele care traversează frontierele interne ale Uniunii Europene.
Planurile prevăd, de asemenea, majorarea facilităților fiscale pentru părinții care muncesc, creșterea alocațiilor lunare pentru copii și suplimentarea finanțării pentru indemnizațiile de maternitate, a precizat parlamentarul.
Potrivit lui Prodanov, în toate sectoarele sunt în desfășurare evaluări ale funcțiilor instituțiilor, pentru a stabili ce reforme sunt necesare și modul în care acestea urmează să fie implementate. El a dat ca exemplu reforma administrației publice, menționând că sunt modificate regulile privind organizarea ministerelor pentru eliminarea ineficiențelor.
În domeniul sănătății, modificările la Legea achizițiilor publice ar urma să introducă două schimbări importante. Spitalele private care beneficiază de fonduri publice de la Fondul Național de Asigurări de Sănătate (NHIF) vor fi obligate să organizeze licitații pentru achiziția medicamentelor, iar pentru anumite medicamente cu costuri ridicate vor fi introduse licitații centralizate.
În educație, modelul de finanțare urmează să fie revizuit astfel încât alocările să fie corelate cu rezultatele educaționale efective, și nu cu numărul de elevi.
Întrebat despre planurile de revizuire a valorilor impozabile ale proprietăților, Prodanov a spus că acestea nu au mai fost actualizate din 2007, ceea ce privează municipalitățile de venituri colectate la nivel local și favorizează economia subterană.
Valorile impozabile urmează să crească treptat, amploarea exactă a majorărilor urmând să fie stabilită în baza calculelor Ministerului Finanțelor, a precizat parlamentarul. El a adăugat că revizuirea va viza valorile utilizate pentru calcularea impozitului pe proprietate, nu și taxele pentru colectarea deșeurilor.
Președintele Finlandei și premierul Norvegiei au discutat cu Vladimir Putin despre încheierea războiului din Ucraina
Israelienii își aleg Parlamentul
Rachetele rusești au lovit un campus universitar la Kiev și un pod peste Nipru
Prețul gazelor naturale în Europa a depășit 97 de euro pentru un megawatt-oră, pentru prima dată din 2022
Zelenski confirmă că o întâlnire între ruși, ucraineni și americani va avea loc în noiembrie
Accident grav în apropiere de Barcelona: Un autocar cu peste 100 de pasageri a căzut într-o prăpastie
Alegerile parlamentare din Serbia: Mișcarea susținută de studenți obține victoria, iar Aleksandar Vučić recunoaște înfrângerea
Bulgaria va organiza un al doilea tur al alegerilor prezidențiale: Iliana Iotova și Andrey Gurov, în cursa finală
Ziua Armatei Române. Nicușor Dan: „Instituția în care românii au cea mai mare încredere"
BTA: „Aventura visată” câștigă trofeul Gold Hugo pentru cel mai bun film la Festivalul de la Chicago. Yana Radeva este premiată pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal
Peste 140 de persoane, reținute în timpul unei manifestații la Paris
Alegeri prezidențiale în Bulgaria
Negocierile trilaterale dintre Rusia, SUA și Ucraina ar putea avea loc la Abu Dhabi în prima jumătate a lunii noiembrie
Austria expulzează patru diplomați ruși din cauza unor suspiciuni de spionaj
The Economist: Pierderile armatei ruse în războiul din Ucraina ar putea ajunge la 2,1 milioane de militari
Forțele de ordine au fost mobilizate în Franța și Germania. Zeci de mii de tineri sunt așteptați să iasă în stradă
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație
Obligații vamale suplimentare de peste 2,4 milioane de lei, depistate în urma controalelor
Din 1 noiembrie, șoferii sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor și pe timp de zi
Criză politică în Polonia, după ce a fost demis preşedintele Curţii Constituţionale
Iarmaroace și târguri cu produse autohtone, organizate în weekend în mai multe sectoare ale capitalei
Accident grav la Ștefan Vodă. Un bărbat și fiul său au decedat la fața locului
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +15°C
CNAS a efectuat finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna noiembrie
FOTO // Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare”. Angajații MAI vor beneficia de instruire practică în domeniul infracțiunilor digitale
Agenția de Guvernare Electronică a activat actualizarea obligatorie a aplicației EVO
Bunurile confiscate din infracțiuni vor fi folosite în beneficiul oamenilor. Comisia pentru gestionarea proprietăților și-a început activitatea
VIDEO // Instituțiile statului vor accelera măsurile de consolidare a securității cibernetice. Premierul Vasile Tofan: „Obiectivul principal este reconstruirea încrederii cetățenilor în statul digital”
VIDEO // Deduceri fiscale de până la 20 000 de lei pentru studiile copiilor și formarea profesională. Ministra Victoria Belous explică cum puteți beneficia de facilitate
Acces limitat la serviciul „e-Traversare”. Platforma este disponibilă doar pentru deținătorii de semnătură electronică