Deschiderea Summitului G20 din Africa de Sud, dominată de planul american pentru Ucraina
Planul SUA pentru Ucraina a perturbat agenda summitului G20 al principalelor economii, care a început sâmbătă la Johannesburg, în Africa de Sud, unde liderii europeni organizează numeroase consultări pentru a adopta o contrapropunere, potrivit unor surse europene, relatează AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.
Președintele american Donald Trump boicotează summitul, dar liderii europeni prezenți în capitala economică sud-africană intenționează să se întâlnească mai târziu în cursul zilei de sâmbătă pentru a discuta planul său de a pune capăt a peste patru ani de intervenție rusă în Ucraina cu omologii lor canadian, japonez și australian, potrivit unui oficial european.
„Lucrăm pentru a face din planul SUA ceva valoros, bazat pe discuțiile noastre anterioare”, a declarat pentru AFP o altă sursă europeană.
Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat vineri seară că „a convenit asupra următorilor pași” cu președintele american în timpul unei conversații telefonice.
G20 este format din 19 țări plus Uniunea Europeană și Uniunea Africană și reprezintă 85% din PIB-ul global și aproximativ două treimi din populația lumii.
Este un simbol al „valorii” multilateralismului în abordarea provocărilor globale, a subliniat președintele sud-african Cyril Ramaphosa în discursul său de deschidere. „Provocările cu care ne confruntăm pot fi rezolvate doar prin cooperare, colaborare și parteneriate”, a declarat el.
Ramaphosa poate deja revendica o victorie pentru acest prim summit G20 organizat în Africa: o declarație a liderilor prezenți a fost adoptată „prin consens” chiar la începutul reuniunii, a anunțat pe X un înalt oficial al Ministerului Afacerilor Externe, Clayson Monyela.
Acesta este „un semnal important că multilateralismul poate obține rezultate, și chiar o face”, a declarat Cyril Ramaphosa.
Conform Reuters, declarația liderilor de la summitul G20 subliniază gravitatea schimbărilor climatice, într-un atac la adresa președintelui american Donald Trump, care se îndoiește de consensul științific conform căruia încălzirea globală este cauzată de activitățile umane.
Pentru președinția sa G20 din acest an, Pretoria a inclus printre prioritățile sale crearea unui grup internațional privind inegalitatea economică, similar Panelului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC).
Reducerea datoriilor, mineralele pentru tranziția energetică, care sunt în abundență pe continentul african, și inteligența artificială se află, de asemenea, pe agenda summitului, care este programat să se desfășoare până duminică.
Statele Unite s-au opus publicării unui comunicat final al G20, invocând absența sa de la un summit „ale cărui priorități intră în conflict” cu opiniile politice ale Washingtonului.
Duminică, la finalul summitului, Africa de Sud urmează să predea președinția rotativă a G20 Statelor Unite, în cadrul unei ceremonii la care Washingtonul ar putea fi reprezentat de un diplomat aflat la post în Africa de Sud.
SUA au permis unui petrolier rusesc să ajungă la Cuba, în ciuda blocadei
BTA: Adolescentul Ivan Ivanov câștigă cel mai important titlu din cariera sa profesionistă în tenis
Miniștrii de externe turc și egiptean au ajuns în Pakistan pentru o reuniune pe tema războiului din Orientul Mijlociu
Directorii marilor companii petroliere avertizează că războiul cu Iranul ar putea provoca o criză energetică globală
BTA: Președintele FIG, Morinari Watanabe, deschide Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Sofia
Armata americană anunță sosirea unei nave de asalt amfibie în Orientul Mijlociu
Ucraina și Qatar au semnat un acord de cooperare privind combaterea rachetelor și a dronelor
Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat
ONU propune un mecanism pentru protejarea comerțului prin Ormuz în contextul războiului din Iran
Arabia Saudită a încheiat un acord de apărare cu Ucraina
Iranul a mobilizat peste un milion de oameni pentru eventualitatea unei invazii terestre
Donald Trump a prelungit până la 6 aprilie ultimatumul dat Teheranului să deschidă Strâmtoarea Ormuz
Vaticanul cere oprirea războiului pentru a putea fi sărbătorită Săptămâna Mare la Ierusalim
BTA: Al treilea Forum Internațional al Alfabetului Chirilic marchează misiunea unei generații de a păstra cultura Bulgariei, afirmă președinta Iliana Iotova
Zonele rurale din R. Moldova vor fi promovate în cadrul unui parteneriat pentru dezvoltarea turismului
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei la Chișinău. Extinderea colaborării în domeniile educației și culturii, pe agendă
Kremlinul îl somează pe Zelenski să renunțe „imediat” la Donbas
Secretara oficiului teritorial Bălți, soțul acesteia și o angajată din cadrul partidului „Șor” vor fi judecați pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
VIDEO // Chișinăul va găzdui trei meciuri internaționale de rugby
Noi reguli pentru programele de master: persoanele exmatriculate pentru abateri grave nu vor putea fi restabilite la studii
VIDEO // Opt persoane, reținute pentru trafic de droguri. Polițiștii au ridicat cocaină și marijuana de peste 10 milioane de lei
Guvernul a prelungit cu trei ani termenul de privatizare a locuințelor de stat din Republica Moldova
Peste 166 de milioane de lei au fost autorizate de AIPA pentru subvenționarea fermierilor în luna martie
FOTO // Personalități marcante ale culturii și istoriei, readuse în atenția publicului la Biblioteca Națională
Reforma administrativă continuă: reguli noi pentru amalgamarea localităților
Autoritățile ridică starea de alertă pe Nistru, dar continuă curățarea malurilor de substanțele poluante depuse