ro

 

Externe
18 Februarie, 2026 / 12:44
/ Acum 2 ore

Discuțiile dintre Rusia și Ucraina se reiau miercuri la Geneva

Ucraina și Rusia urmează să reia discuțiile miercuri la Geneva, sub medierea SUA, pentru a încerca să găsească o ieșire din cei patru ani de război din Ucraina, după ce negocierile din ziua precedentă au arătat puține semne de progres, relatează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Discuțiile, care au durat șase ore, 'au fost foarte tensionate' marți, a declarat o sursă apropiată delegației ruse, adăugând că negocierile urmează să fie reluate a doua zi.

Cele trei delegații s-au întâlnit cu ușile închise la Hotelul InterContinental, în timp ce 'consilieri' din patru țări europene - Germania, Franța, Regatul Unit și Italia - au fost, de asemenea, prezenți la Geneva.

'După sesiunea plenară, lucrările au continuat în cadrul grupurilor de lucru axate pe domenii prioritare', cu întâlniri ale 'blocurilor politic și militar', a indicat pe Telegram unul dintre negociatorii ucraineni, Rustem Umerov, adăugând că negocierile sunt programate să fie reluate miercuri.

Fostul ministru ucrainean al Apărării a precizat că i-a informat pe 'reprezentanții partenerilor americani și europeni, într-o întâlnire separată', cu privire la aceste lucrări.

Părțile lucrează pe baza planului american dezvăluit în urmă cu câteva luni, care include în special concesii teritoriale din partea Ucrainei în schimbul garanțiilor de securitate occidentale.

Cu toate acestea, negocierile sunt blocate în ceea ce privește soarta Donbasului, principalul centru industrial din estul Ucrainei: Moscova cere ca forțele ucrainene să se retragă din zonele pe care încă le controlează în regiunea Donețk, o solicitare pe care Kievul o refuză.

Discuțiile de la Geneva vin după două runde recente de negocieri la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, care nu au produs progrese semnificative.

Emisarul Casei Albe, Steve Witkoff, a salutat totuși miercuri progresul reprezentat de continuarea acestui proces de negociere care îi reunește pe ruși și ucraineni.

'Succesul președintelui Trump în a aduce împreună cele două părți ale acestui război a produs progrese semnificative', a scris negociatorul pe platforma X după prima zi de discuții.

'Cele două părți au convenit să-și informeze liderii și să continue să lucreze pentru un acord', a adăugat el.

Președintele american Donald Trump face presiuni pentru o rezolvare diplomatică a conflictului declanșat de invazia rusă din Ucraina în februarie 2022.

'Ucraina ar trebui să vină la masa negocierilor, și repede', a reiterat președintele SUA luni seară, după ce săptămâna trecută i-a cerut omologului său ucrainean Volodimir Zelenski 'să se miște', asigurându-l că Rusia dorește 'să ajungă la un acord'.

În ceea ce îl privește, Volodimir Zelenski a pus la îndoială în repetate rânduri disponibilitatea Kremlinului de a negocia.

Președintele ucrainean a declarat într-un interviu acordat publicației americane Axios că 'nu este corect' ca președintele Trump să ceară Ucrainei, și nu Rusiei, să facă concesii pentru a realiza pacea.

El a spus că speră că această presiune sporită asupra Kievului 'este doar o tactică, și nu o decizie deliberată'.

Sâmbătă, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, șeful statului ucrainean a exclus din nou, în această etapă, cedarea de teritorii către Rusia, care ocupa 19,5% din teritoriul ucrainean la mijlocul lunii februarie.

Potrivit politologului Tatiana Stanovaia, alegerea unui consilier de la Kremlin, istoricul naționalist Vladimir Medinski, pentru a conduce delegația rusă la Geneva ilustrează 'revenirea revendicărilor politice în centrul discuțiilor'.

Rusia ceruse anterior o reducere a dimensiunii armatei ucrainene și un angajament din partea Ucrainei de a nu adera la NATO.

Cu câteva ore înainte de începerea discuțiilor de la Geneva, Rusia a desfășurat din nou o campanie masivă de bombardamente împotriva Ucrainei, lansând 396 de drone și 29 de rachete în noaptea de marți spre miercuri.

'Aceasta a fost o lovitură combinată, calculată în mod deliberat pentru a produce cât mai multe daune sectorului nostru energetic', a denunțat președintele Volodimir Zelenski, vorbind despre 'disprețul Rusiei față de eforturile de pace'.

El a subliniat că atacul a rănit nouă persoane și a lăsat 'zeci de mii de oameni' fără apă și încălzire în plină iarnă la Odessa, principalul oraș portuar din sudul Ucrainei.

O dronă rusească a ucis, de asemenea, marți dimineață, trei angajați ai unei centrale electrice din Sloviansk, în estul Ucrainei, au anunțat autoritățile.

Pentru a pune presiune asupra Kievului, în mijlocul negocierilor, Rusia efectuează atacuri devastatoare asupra infrastructurii ucrainene de mai multe săptămâni.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Dronele rusești au atacat un port din regiunea Odesa

/ Acum 5 zile

BTA: Viceguvernatorul Băncii Centrale, Andrey Gurov, este desemnat să conducă guvernul interimar înaintea alegerilor anticipate din aprilie din Bulgaria

/ Acum 5 zile

Drone ucrainene au atacat ținte în Rusia aflate la 2000 km depărtare

/ Acum 5 zile

ONU presează Rusia să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei

/ Acum 6 zile

Aproape 300.000 de persoane au rămas fără energie electrică şi apă în Odesa după un atac rusesc

/ Acum 7 zile

Raport Transparency International: evoluții privind percepția corupției în statele UE – țările baltice se remarcă prin îmbunătățiri constante și sunt considerate exemple regionale

/ Acum 7 zile

Ajutorul militar pentru Ucraina, la cel mai mic nivel în 2025

/ Acum 7 zile

Trei copii au fost uciși la Harkov într-un atac aerian rusesc

/ Acum 7 zile

BTA: Rezultatele sondajului „Sportivul Balcanic al Anului 2025” vor fi prezentate la o ceremonie pe 16 februarie

/ 10 Februarie, 2026

Armenia și SUA au încheiat un acord în domeniul nuclear civil

/ 10 Februarie, 2026

Kazahstanul își rescrie istoria: consideră URSS regim de ocupație și revine la istoria Hoardei de Aur

/ 10 Februarie, 2026

Politico: UE analizează acordarea unui statut parțial Ucrainei înainte de aderarea deplină

/ 10 Februarie, 2026

Coreea de Nord a executat elevi pentru că au vizionat un serial sud-coreean

/ 10 Februarie, 2026

BTA: Manuscris bisericesc de valoare istorică donat Consulatului Bulgar din Edinburgh va fi restituit Bulgariei