Donald Trump respinge noile propuneri ale Iranului privind un acord de pace
Președintele SUA, Donald Trump, a respins noile propuneri înaintate de Iran pentru soluționarea conflictului, fiind nemulțumit de condițiile formulate de Teheran, potrivit unor surse citate de Reuters și preluate de BBC și MOLDPRES.
Informația este confirmată și de publicațiile The New York Times, CNN și The Wall Street Journal, care citează oficiali americani familiarizați cu negocierile.
Potrivit relatărilor, propunerea Iranului prevede amânarea discuțiilor privind programul nuclear până la încheierea războiului și soluționarea disputelor legate de navigația în Golful Persic. Această abordare nu este acceptată de partea americană, care insistă ca dosarul nuclear să fie abordat încă de la începutul negocierilor.
Un oficial american a declarat că nemulțumirea liderului de la Casa Albă a fost exprimată după o reuniune a cabinetului desfășurată luni. La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Olivia Wales, a precizat că Statele Unite „nu vor negocia prin intermediul presei” și că și-au stabilit clar „liniile roșii”.
Șansele reluării negocierilor de pace s-au diminuat după ce președintele american a anulat vizita planificată pentru weekend a emisarilor Steve Witkoff și Jared Kushner la Islamabad. În aceeași perioadă, ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, a efectuat vizite în Pakistan și Oman, iar luni s-a întâlnit la Sankt Petersburg cu președintele rus Vladimir Putin, care și-a exprimat sprijinul pentru Teheran.
În declarații pentru presă, Araghchi a afirmat că inițiativa negocierilor ar fi venit din partea Washingtonului, susținând că SUA nu și-au atins obiectivele în conflict.
Potrivit unor oficiali iranieni citați de Reuters, propunerea transmisă prin Islamabad prevede negocieri etapizate: încetarea ostilităților și garanții că SUA nu le vor relua, urmate de discuții privind blocada navală și situația strâmtorii Ormuz. Abia ulterior ar urma să fie abordate alte subiecte sensibile, inclusiv programul nuclear iranian, aflat de mult timp în dispută cu comunitatea internațională.
Autoritățile ucrainene au raportat un val de atacuri rusești de-a lungul țării în cursul nopții
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat demisiile miniștrilor PSD și propunerile de miniștri interimari
Peste 200 de persoane evacuate din zona afectată de prăbușirea dronei în Galați
Atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi
Cercetătorii chinezi identifică două noi minerale descoperite pe Lună în probele misiunii Chang’e-5
Securitatea comunicațiilor din Parlamentul german, pusă sub semnul întrebării după un atac cibernetic masiv
Rusia și Ucraina au efectuat un nou schimb de prizonieri
Putin ar putea fi înlăturat de apropiați, iar negocierile de pace - purtate de un succesor, susține ministrul polonez de externe
Șeful diplomației iraniene ar urma să meargă la Islamabad pentru discuții cu delegația SUA
UE a început demersurile pentru al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Premierul Poloniei avertizează: Rusia ar putea ataca un stat NATO „în câteva luni”
Reuters: SUA discută posibilitatea suspendării calității de membru al NATO pentru Spania
Atac nocturn asupra Odesei: doi morți și mai mulți răniți după lovituri asupra zonelor rezidențiale și a unei nave comerciale
VIDEO // Premierul român Ilie Bolojan urmează să conducă interimar Ministerul Energiei
Peste 2,7 milioane de moldoveni au beneficiat de regimul de călătorii fără vize în UE și spațiul Schengen
Donald Trump respinge noile propuneri ale Iranului privind un acord de pace
Chișinău și Iași devin centrele educației europene în 2027
Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână
Spectacolul „Dosarele Siberiei” va fi prezentat în Italia
Serviciul Fiscal de Stat a acumulat peste 2 miliarde de lei la buget în ultima săptămână din aprilie
Preţul petrolului Brent a depăşit luni 109 dolari pe baril, după eşecul negocierilor de pace dintre SUA şi Iran
FOTO // Ediția 2026 a Salonului Auto de la Beijing atrage un milion de vizitatori și mii de producători globali
A început încorporarea de primăvară în Armata Națională: recruții urmează instruiri și vor depune jurământul militar
Obiect suspect, asemănător unei drone, depistat pe un bloc din sectorul Centru al capitalei
Leul se apreciază față de dolar
Republica Moldova marchează 12 ani de la abolirea regimului de vize pentru călătoriile în UE și spațiul Schengen
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: La Cobâlea, Șoldănești, stejarul secular și bisericuța cu rădăcini în epoca lui Ștefan cel Mare
Cauza fostului președinte Igor Dodon va fi redistribuită aleatoriu după plecarea unui judecător. Precizările Curții Supreme de Justiție
Agenda evenimentelor, marți, 28 aprilie
Producătorii de struguri din Taraclia cuceresc piața europeană prin standardele internaționale de calitate