Finlanda propune eliminarea interdicției privind amplasarea armelor nucleare pe teritoriul său
Guvernul Finlandei a propus anularea interdicției privind amplasarea armelor nucleare pe teritoriul național, iar inițiativa a fost deja transmisă Parlamentului, potrivit unui anunț al Ministerului Apărării al Finlandei, citat de MOLDPRES.
Conform autorităților, proiectul vizează eliminarea barierelor legale legate de dispozitivele nucleare, pentru a permite Finlandei să-și asigure apărarea în cadrul NATO și să utilizeze pe deplin mecanismele de descurajare și apărare ale Alianței.
„Scopul propunerii este de a elimina obstacolele juridice privind dispozitivele nucleare, astfel încât Finlanda să poată asigura apărarea teritoriului său în cadrul Alianței și să utilizeze pe deplin mijloacele de descurajare și apărare ale NATO”, se arată în comunicatul oficial.
Autoritățile subliniază că această modificare ar permite Finlandei să contribuie mai eficient la apărarea colectivă și să participe pe deplin la mecanismele Alianței în caz de necesitate.
Interdicția privind amplasarea armelor nucleare era prevăzută într-o lege adoptată în 1987, care reflecta politica de neutralitate a Finlandei din perioada Războiului Rece. Situația s-a schimbat după aderarea țării la NATO în 2023, decizie luată în urma invaziei Federației Ruse în Ucraina. Inițiativa guvernului urmează să fie examinată de Parlament, iar adoptarea acesteia ar marca o schimbare semnificativă în politica de securitate a Finlandei.
Șefa Comisiei Europene cere Ungariei să treacă rapid la reforme pentru ca fondurile înghețate să fie deblocate
Bulgaria: Fostul președinte Rumen Radev a câștigat alegerile legislative
Donald Trump acuză Iranul de încălcarea armistițiului și amenință cu noi atacuri dacă acesta nu acceptă acordul
Ungaria: Majoritatea parlamentară a formațiunii lui Magyar a crescut la 141 de locuri după încheierea numărării voturilor
Cel puțin cinci persoane au decedat într-un atac armat la Kiev
Iranul reimpune un „control strict” asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane
Prețurile petrolului scad cu 10%, după ce Iranul a anunțat că Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru navele comerciale
Popularitatea lui Putin a ajuns la un minim istoric din cauza blocării internetului în Rusia
Iranul anunță redeschiderea „completă” a Strâmtorii Ormuz pentru nave comerciale pe durata armistițiului din Liban. Donald Trump a mulțumit Iranului
Premierul ucrainean Iulia Sviridenko spune că se simte mai încrezătoare în sprijinul SUA după o vizită la Washington
Uniunea Europeană condamnă atacul „atroce” al Rusiei împotriva civililor ucraineni
Ucraina condamnă atacul masiv al Rusiei din ultimele 24 de ore: „Sunt crime de război!”
Reuters: Iranul ar putea rezista până la două luni fără exporturi de petrol, în contextul blocadei SUA
ARMENPRESS: Armenia va restricționa zborurile cu drone și cele private în timpul summitului UE
FOTO // Forumul Economic de la Delphi. Miniștrii Mihai Popșoi și Ferit Hoxha au discutat despre parcursul european al R. Moldova și Albaniei
BTA: Consiliul Fiscal din Bulgaria prezintă trei scenarii economice pentru 2026, pe fondul riscurilor geopolitice
CNAM a alocat peste 22 de milioane de lei pentru consumabile medicale utilizate în luna martie
Împrumutul de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei, validat definitiv de către Uniunea Europeană
Criza politică în România: miniștrii PSD au demisionat
Incident în centrul capitalei. O creangă a căzut peste un troleibuz din cauza vântului puternic
Franța și Polonia ar putea simula scenarii nucleare în cadrul unor exerciții militare comune
Șeful PA, Marcel Dumbravan: „Procurorii au 15 zile la dispoziție pentru a decide dacă contestă sentința lui Vladimir Plahotniuc”
Secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub, la finalizarea Proiectului de Înregistrare și Evaluare Funciară: „Este punctul de pornire pentru servicii cadastrale mai rapide”
Institutul Mamei și Copilului: minora din Râșcani se află în stare stabilă și a fost externată
Raionul Călărași va avea o bibliotecă mobilă în limba franceză
Judecătorii Natalia Mămăligă și Petru Triboi au promovat evaluarea externă
VIDEO // O investiție germană de 24 milioane de euro aduce apă potabilă sigură pentru 800 de mii de cetățeni din centrul Republicii Moldova
Starea de urgență în sectorul energetic ar putea înceta la 25 aprilie curent
FOTO // Drumarii intervin pe rețeaua națională pentru reparația carosabilului cu mixtură asfaltică caldă
Evaluarea școlilor private va fi unificată: autoritățile introduc standarde minime și controale periodice