Cel puțin cinci persoane au decedat într-un atac armat la Kiev
Cel puțin cinci persoane au decedat astăzi într-un atac armat într-un cartier rezidențial din Kiev, Ucraina. Presupusul autor al atacului a fost ucis în cursul tentativei de arestare, informează MOLDPRES, cu referire la AGERPRES și AFP.
„Până în prezent a fost confirmat decesul a cinci persoane”, a indicat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că „patru ostatici au fost salvați”.
Suspectul acestui atac, în plină zi, într-un mare cartier rezidențial de pe malul drept al capitalei „a fost ucis în cursul tentativei de arestare”, a indicat ministrul de interne, Igor Klimenko.
Forțele de ordine au încercat să-l aresteze în magazinul unde luase ostatici și a tras asupra poliției, potrivit ministrului.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că 15 persoane au fost rănite și cel puțin zece au fost spitalizate.
Procurorul general, Ruslan Kravcenko, a afirmat într-un comunicat că suspectul este un „bărbat de 58 de ani, născut la Moscova”. El ar fi deschis focul mai întâi în stradă, „după care s-a baricadat în interiorul unui magazin și a luat ostatici”.
„Potrivit informațiilor preliminare, el a utilizat o armă automată. În același timp, un incendiu a fost declarat în apartamentul în care atacatorul era înregistrat ca rezident”, se afirmă în comunicat.
O fotografie atașată comunicatului arată corpul unei persoane într-o alee a magazinului, acoperit de sânge și o armă la picioarele sale.
Două drone s-au prăbuşit în Letonia, avariind o instalaţie de stocare a petrolului
Rusia cere ambasadelor de la Kiev să-şi evacueze personalul înainte de 9 mai
VIDEO // Germania propune renunțarea la unanimitate în deciziile de politică externă ale UE
Prețul petrolului Brent a scăzut sub 100 de dolari pe baril pe fondul informațiilor despre posibile înțelegeri între SUA și Iran
ARMENPRESS: Letonia salută parcursul european al Armeniei
BTA: Aproape un sfert dintre angajații din sectorul privat din Bulgaria lucrează pentru companii multinaționale
UE va deveni cofondator al tribunalului special privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei
SUA și Iran se apropie de un acord asupra unui memorandum de o pagină pentru încheierea războiului
Ucraina acuză Rusia că a încălcat armistițiul anunțat de Zelenski
Donald Trump suspendă operațiunea de escortare a navelor prin strâmtoarea Ormuz, în speranța unui acord cu Iranul
PNL anunță că trece în opoziție după aprobarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Președintele României, Nicușor Dan, anunță începerea negocierilor pentru formarea unui nou Guvern
Guvernul condus de Ilie Bolojan a căzut. Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură inițiată de PSD, AUR și PACE
Comisarul pentru extindere, Marta Kos, exclude posibilitatea ca Ucraina să devină membră a UE în 2027
Cazul minorului decedat la unitatea militară din Cahul. IGP: „Corpul a fost pătruns de glonțul care a rănit militarul în termen”
The Economist: Ucraina recâștigă inițiativa pe front, iar Rusia pierde teren pentru prima dată în aproape doi ani
Republica Moldova va găzdui cea de-a 135-a Sesiune Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Peste 50 de delegații din mai multe state, așteptate la Chișinău
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Mihai Popșoi: „R. Moldova a valorificat plenar președinția la Consiliul Europei, mandat care a consolidat profilul internațional al țării noastre”
FOTO // Percheziții la Spitalul Raional Florești. Mai mulți angajați ai instituției sunt cercetați pentru corupție și trafic de influență
FOTO // 160 de ani de la fondarea Casei Regale și a Statului român modern. Mai mulți oficiali de la Chișinău au participat la evenimentul organizat la Palatul Elisabeta
Peste 3 700 de încălcări rutiere au fost înregistrate de polițiști în zilele de odihnă
Serviciul Vamal a colectat un miliard de lei în ultima săptămână
Consultații gratuite pentru locuitorii din Căușeni, Anenii Noi și Basarabeasca. Echipele mobile de medici continuă examinările profilactice
GALERIE FOTO // Republica Moldova, vicecampioană la turneul internațional „Euro Media Cup” de la Chișinău
Incident la Penitenciarul Brănești. Un fost condamnat a încercat cu un autoturism să pătrundă forțat pe teritoriul instituției
Prețul petrolului crește din nou, după ce Trump a calificat oferta de pace a Iranului drept „total inacceptabilă”
De astăzi, fermierii pot depune cererile pentru compensarea accizei la motorină
Donald Trump va efectua o vizită de stat în China. Discuții despre Iran și diferendele comerciale, pe agendă
Viena a deschis oficial Eurovision 2026. Satoshi va evolua primul pe scenă
Euro și dolarul încep săptămâna cu apreciere