
Fragmente de rachetă, descoperite în estul Poloniei după doborârea unor drone rusești
Poliția militară poloneză a anunțat joi descoperirea unor fragmente de rachetă în regiunea Lublin, despre care se presupune că au fost utilizate pentru doborârea unei drone rusești. Aceste resturi au fost găsite la peste o săptămână după ce forțele armate poloneze, susținute de avioane NATO, au interceptat și doborât mai multe drone rusești care au pătruns în spațiul aerian al Poloniei în noaptea de marți spre miercuri, în timp ce Rusia lansa atacuri asupra Ucrainei, transmite MOLDPRES cu referire la Reuters.
Pentru interceptarea dronelor, au fost ridicate de la sol avioane de vânătoare F-16 poloneze și F-35 olandeze, staționate în Polonia în cadrul misiunilor NATO.
Autoritățile din Lublin au declarat că filiala locală a poliției militare va efectua investigații privind obiectele descoperite, pentru a stabili proveniența și scopul acestora. În urma incidentului, Polonia a invocat Articolul 4 al Tratatului NATO, solicitând consultări cu aliații săi, iar NATO a lansat operațiunea „Eastern Sentry” pentru a întări apărarea flancului estic al Alianței.
De asemenea, în urma acestui incident, Ucraina a anunțat că va oferi instruire în domeniul apărării împotriva dronelor forțelor poloneze, pentru a întări capacitățile acestora în fața amenințărilor aeriene.
În paralel, Comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius, a anunțat organizarea unor discuții cu miniștri ai apărării din Europa de Est și un reprezentant ucrainean pentru dezvoltarea unui „zid de drone” la frontiera estică a Uniunii Europene, pentru a proteja statele membre împotriva amenințărilor aeriene.
În ciuda acestor măsuri, Rusia a negat intenția de a viza Polonia și a susținut că dronele ar fi fost lansate accidental în timpul operațiunilor sale în Ucraina.
Rusia a pierdut 1.095.520 de soldați de la începutul invaziei din 2022, anunță Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei
Vremea extremă din această vară a costat Europa 43 de miliarde de euro
Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este „inacceptabilă”, declară șefa diplomației UE
Zelenski își îndeamnă aliații să oprească mașinăria de război rusă prin sancțiuni
Annalena Baerbock vede un rol potențial pentru forțele ONU de menținere a păcii în Ucraina
Zelenski, despre drona intrată în România: „O extindere evidentă a războiului de către Rusia. Așa acționează ei la început, cu pași mici”
Polonia: Aeronave poloneze și aliate, ridicate de la sol; aeroportul din Lublin, închis într-un gest „preventiv”
Peste 40 de țări, inclusiv SUA, și-au exprimat îngrijorarea la ONU privind incursiunile dronelor ruse în Polonia
NATO lansează o nouă operațiune, „Eastern Sentry”, pentru a-și consolida apărarea pe flancul estic
DOC// Mecanisme mai flexibile de sprijin pentru producătorii de energie regenerabilă, publicate în Monitorul Oficial
GALERIE FOTO // Ion Ungureanu, omagiat de discipolii săi prin lecții de teatru și viață
Consiliul Audiovizualului a sancționat GRT cu 30 000 de lei pentru propagandă și manipulare
Zilele Cinematografiei Ucrainene în Moldova. Cinci filme de top, acces liber pentru public
Agenda Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, 19 septembrie: Teatrul „Ivan Franko” din Kiev aduce „Tartuffe” la Chișinău
DOC // Republica Moldova inițiază negocieri cu UE în domeniul transportului rutier de mărfuri. Decretul semnat de președinta Maia Sandu, publicat în Monitorul Oficial
Alte 17 locuințe din nordul Moldovei vor fi reabilitate energetic
Universitatea de Medicină a cucerit podiumul la Spartachiada medicilor
Cotații în creștere pentru euro și dolar la sfârșit de săptămână
Vreme frumoasă și fără precipitații, prognozată pentru începutul de weekend
FOTO // Premierul Recean: „Locul nostru este în Uniunea Europeană, unde există oportunități, siguranță și creștere”
Comisarul european Kubilius și miniștrii apărării vor discuta săptămâna viitoare despre „zidul dronelor”
Cooperarea SUA – Moldova, în centrul discursului lui Nick Pietrowicz la AmCham
Podul rutier Ungheni – Ungheni va fi funcțional până la sfârșitul anului viitor
China își reafirmă sprijinul pentru Republica Moldova și promite extinderea cooperării economice
Alegeri parlamentare 2025
CEC a acreditat peste 400 de observatori pentru alegerile parlamentare