ro

 

Externe
16 August, 2026 / 07:42
/ 14 Septembrie, 2025

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este „inacceptabilă”, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea „inacceptabilă” a unor drone ruse în spațiul aerian românesc, în timpul unui atac contra Ucrainei efectuat în ajun, acuzând Moscova de o „escaladare imprudentă”, informează agenția France Presse, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

„Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este o încălcare inacceptabilă a suveranității unui stat membru al Uniunii Europene”, a scris Kaja Kallas pe X.

„Această escaladare imprudentă amenință securitatea regională. Ne exprimăm solidaritatea cu România”, a adăugat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.

Sâmbătă seara, populația din comunitățile aflate în imediata apropiere a nordului județului Tulcea, inclusiv cea din municipiu, zonă aflată la granița cu Ucraina, a primit două mesaje de alertă extremă și a fost îndemnată să se adăpostească în locuri sigure, în contextul în care o dronă rusească a fost detectată în spațiul aerian al României.

„Drona a orbitat timp de aproximativ 50 de minute, de la nord-est de Chilia Veche, România, spre sud-vest de Izmail (regiunea Odesa, Ucraina – n. red.), și a părăsit spațiul aerian național în dreptul localității Pardina, îndreptându-se către Ucraina”, se arată într-un comunicat al MApN.

În acest context, aeronave F-16 și Eurofighter Typhoon, pilotate de militari români și germani, au monitorizat zona până la ora 21.30 și au primit autorizarea de a doborî ținta, potrivit sursei citate.

„Aeronavele F-16 au avut contact intermitent cu ținta, vizual și radar, urmărind-o pe tot parcursul evoluției. Piloții au primit autorizarea de a doborî ținta, însă, în momentele în care au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu deschidă focul”, a precizat purtătorul de cuvânt al MApN, colonel Corneliu Pavel.

În comunicatul de presă, MApN condamnă încă o dată acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea fi oprită joi

/ Acum 4 zile

Rusia a atacat orașul Zaporojie: Șase persoane au murit, iar altele 19 au fost rănite

/ Acum 4 zile

Reacția României la acuzațiile Rusiei privind Portul Giurgiulești: „Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei”

/ Acum 5 zile

Seism de 7,4 în Columbia. Mai multe persoane au fost rănite

/ Acum 5 zile

Europa de Vest a avut cele mai fierbinți luni iunie și iulie din istoria observațiilor

/ Acum 6 zile

BTA: Plovdiv va găzdui Campionatele Mondiale de Canotaj U19 și U23 din 2027

/ Acum 6 zile

Zelenski cere intensificarea presiunilor asupra Rusiei după noile atacuri asupra Ucrainei

/ Acum 6 zile

Incendiu de vegetație de proporții în vestul Canadei: peste 20.000 de oameni au fost evacuați

/ Acum 6 zile

Atac masiv cu drone și rachete asupra regiunii Odesa. Cel puțin opt persoane au fost rănite

/ Acum 7 zile

Bulgaria: Ambasadoarea Ucrainei, convocată la Ministerul de Externe în legătură cu drona prăbușită

/ Acum 7 zile

Zelenski a discutat cu Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în prima sa vizită în Serbia

/ Acum 7 zile

BTA: Tendința de scădere a nivelului Dunării se menține, iar situația hidrologică rămâne dificilă

/ Acum 7 zile

Ministerul Apărării Naționale al României, despre drona explodată în Bulgaria: „Radarele noastre nu au detectat niciun vehicul aerian”

/ Acum 7 zile

O dronă a intrat în Bulgaria dinspre România și a explodat la 100 de metri de graniță