
Papa Leon al XIV-lea i-a cerut lui Putin să facă „un gest în favoarea păcii”
Vaticanul a anunțat miercuri că papa Leon al XIV-lea a discutat telefonic pentru prima dată cu președintele rus Vladimir Putin, căruia i-a cerut ''să facă un gest în favoarea păcii'' cu Ucraina, informează Reuters și dpa, citate de AGERPRES și MOLDPRES.
Apelul a fost inițiat de suveranul pontif, care ''a subliniat importanța dialogului pentru realizarea unor contacte pozitive între părți și căutarea de soluții pentru conflict''.
Dialogul a avut loc în cursul după-amiezii. Reuters remarcă gestul neobișnuit al Sfântului Scaun de a dezvălui conținutul convorbirii, deși de obicei nu emite comunicate despre astfel de evenimente.
''S-a vorbit despre situația umanitară, despre nevoia de a facilita ajutoarele unde este necesar, despre eforturile în curs pentru schimbul de prizonieri și despre valoarea muncii depuse în această privință de cardinalul (Matteo) Zuppi'', emisarul de pace al statului papal pentru Ucraina, a mai făcut cunoscut Vaticanul.
Putin i-a mulțumit lui Leon al XIV-lea - primul papă american, ales în urmă cu mai puțin de patru săptămâni - pentru oferta de ajutor în vederea reglementării conflictului. Liderul de la Kremlin a susținut că Kievul este decis să ''escaladeze'' războiul și ''efectuează sabotaje împotriva unor situri de infrastructură civilă de pe teritoriul rus''.
Președintele american Donald Trump anunțase că papa s-a oferit să găzduiască la Vatican negocieri între Rusia și Ucraina, însă ministrul de externe rus Serghei Lavrov și alți oficiali au apreciat că centrul Bisericii Catolice nu ar fi un loc convenabil pentru tratative de pace între două țări majoritar ortodoxe.
Reuters reamintește că Rusia a cultivat și legăturile cu papa Francisc, predecesorul lui Leon al XIV-lea, în special în chestiuni umanitare cum ar fi reîntregirea familiilor. Conform anunțului de la Moscova după convorbirea lui Putin cu papa, ''s-a subliniat că Rusia ia toate măsurile posibile pentru reunirea copiilor cu familiile lor''.
Curtea Penală Internațională de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, ca suspect de crime de război, pentru răpirea unor copii ucraineni, menționează dpa.
În convorbirea de miercuri, Putin a reafirmat că trebuie abordate ''cauzele fundamentale'' ale războiului - o referință la cererea Rusiei ca Ucraina să adopte un statut de neutralitate, iar NATO să excludă extinderea spre est.
Comunicatul Vaticanului conține și mulțumiri pentru patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru felicitările adresate suveranului pontif cu ocazia alegerii. Papa Francisc îl criticase pe ierarhul de la Moscova pentru sprijinul acordat lui Putin.
Referitor la același dialog între Leon al XIV-lea și Putin, Moscova a exprimat speranța că Vaticanul va juca ''un rol mai activ'' în favoarea libertății religioase în Ucraina, pentru membrii Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu legături istorice cu Rusia.
Autoritățile ucrainene le-au deschis dosare penale mai multor clerici ai bisericii respective, suspectați de simpatii față de Moscova. De la începutul războiului, s-a extins în Ucraina o altă Biserică Ortodoxă, cu centrul la Kiev, recunoscută oficial din 2019.
Naţionalistul Nawrocki a câştigat alegerile prezidențiale din Polonia
Atac cu drone în Rusia: Zelenski spune că Ucraina nu a efectuat niciodată o operațiune cu o rază de acțiune atât de lungă
Ucraina susține că a produs aviației ruse daune de șapte miliarde de dolari prin atacurile cu drone
Zelenski a anunțat că o delegație ucraineană se va afla luni la Istanbul pentru discuții cu Rusia
Ucraina desfășoară o operațiune de amploare împotriva aviației militare în Rusia
Polonia: Alegeri prezidențiale: Un tur doi între un președinte liberal european și unul ultraconservator
Ucraina ordonă evacuarea a 11 sate din regiunea Sumî, unde Kievul se teme de o ofensivă rusă
Doi morți în atacuri ale Rusiei în Ucraina
Turcia s-a oferit să găzduiască o reuniune Putin-Zelenski-Trump
Meteorologii anunţă un weekend însorit, cu temperaturi până la 33 grade de căldură
Un băiețel de doi ani a decedat după ce a fost strivit de un aragaz. Salvatorii îndeamnă părinții să monitorizeze copiii cu strictețe
Premierul Dorin Recean, la Moldova Digital Summit 2025: „Transformarea digitală nu mai este o opțiune, ci o condiție absolut necesară pentru succesul economic și relevanța internațională”
Regiunea Odesa a deschis sezonul estival
Cercetarea judecătorească în dosarul de învinuire a Evgheniei Guțul și a secretarei fostului partid Șor a fost finalizată
În anul curent, Guvernul va aloca 23,5 mil de lei pentru renovarea și modernizarea blocurilor sanitare din școli
Piața peștelui din R. Moldova va fi mai bine organizată, conform unui nou regulament stabilit de Guvern
Prim-ministrul Dorin Recean și comisarul european pentru democrație, justiție și statul de drept, Michael McGrath, în dialog despre reforma justiției
Incendiul de la Durleşti: neconformități majore în toate etapele de realizare a obiectivului
Echipele mobile ale ANOFM au primit echipamente și două automobile pentru a facilita integrarea persoanelor vulnerabile pe piața muncii
Ministerul Educației a lansat programul de repartizare a absolvenților de la pedagogie. Peste 1500 de posturi vacante și beneficii extinse pentru tinerii specialiști
Ediţia din acest an a Expoziţiei „Ziua Fructelor” a reunit pomicultori din întreaga lume
Cadrele didactice pot solicita Certificatul care confirmă dreptul de activitate în funcția didactică
Premierul Dorin Recean a felicitat angajații Centrului Național Anticorupție cu ziua instituției
Șoferii sunt îndemnați să manifeste atenție sporită la trecerile la nivel cu calea ferată
Comisarul UE pentru Justiție, în vizită la Chișinău: „Vom colabora îndeaproape pentru a pune în aplicare reformele prioritare în justiție”