Oficial rus: ONU, dar şi alte ţări vor fi implicate în discuţii privind Ucraina
Discuţiile de luni dintre Rusia şi Statele Unite au fost dificile, dar utile, iar Organizaţia Naţiunilor Unite şi alte ţări vor fi implicate în discuţii suplimentare, a declarat un membru al delegaţiei ruse pentru agenţia de ştiri TASS. În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat marţi că nu va fi făcut public conţinutul discuţiilor de la Riad, transmite news.ro, preluat de MOLDPRES.
„Totul a fost discutat - a existat un dialog intens, provocator, dar a fost foarte util pentru noi şi pentru americani”, a declarat senatorul rus Grigori Karasin, citat de TASS. „Au fost discutate multe probleme”, a adăugat el.
Karasin, fost diplomat, a declarat că discuţiile vor continua şi că Organizaţia Naţiunilor Unite şi alte ţări - neidentificate - vor fi implicate în acestea. „Vom continua să facem acest lucru, implicând comunitatea internaţională, în primul rând, Organizaţia Naţiunilor Unite şi ţările individuale”, a spus Karasin. „În general, impresia a fost a unui dialog constructiv, care este necesar şi util. Americanii sunt, de asemenea, interesaţi de acest lucru”, a adăugat Karasin.
O sursă rusă a declarat pentru Reuters că un proiect de declaraţie comună a fost trimis Moscovei şi Washingtonului pentru aprobare, părţile urmând să dea textul publicităţii marţi.
Delegaţiile Rusiei şi SUA au avut consultări tehnice la Riad şi au trimis deja rapoarte conducerii ambelor ţări. Prin urmare, conţinutul discuţiilor nu va fi făcut public, a declarat însă, marţi, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov
„La urma urmei, vorbim despre nişte negocieri tehnice”, a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Discuţiile tehnice sunt negocieri cu imersiune în detalii, deci, desigur, conţinutul acestor discuţii nu va fi publicat. Acest lucru nu ar trebui să fie de aşteptat”, a punctat Peskov. „Acum rapoartele făcute (de delegaţii) în cele două capitale sunt analizate şi apoi va fi posibil să vorbim despre un fel de înţelegere”, a adăugat Peskov, citat de TASS.
Consultări între Rusia şi Statele Unite au avut loc în capitala saudită cu o zi înainte, Moscova fiind reprezentată de Grigori Karasin, şeful Comitetului pentru afaceri internaţionale al Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentui rus), şi Serghei Beseda, consilier al directorului FSB. Întâlnirea a durat mai mult de 12 ore şi s-a axat pe unele aspecte legate de soluţionarea conflictului ucrainean.
Aceste discuţii sunt urmate, marţi, de noi discuţii între delegaţia americană şi cea ucraineană, tot la Riad.
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
UE ia în calcul înăsprirea regimului vizelor turistice pentru cetățenii ruși
Finlanda va prelungi până în 2028 legea ce permite returnarea imediată a migranților și refugiaților la frontiera cu Rusia
ARMENPRESS: UE își reafirmă sprijinul pentru normalizarea relațiilor dintre Armenia și Turcia
Președintele României declară că va desemna un premier în zilele următoare
Ucraina anunță o „nouă dinamică” în negocierile de pace
Atacurile cu drone se intensifică în Rusia. Peste 43 de mii, interceptate în trei luni
Putin: Rusia și Ucraina trebuie să rezolve în primul rând între ele problema războiului
Un bloc de locuit a fost lovit la Odesa: 17 persoane, rănite
BTA: Bulgaria finanțează amenajarea curții unei grădinițe din Cairaclia
VIDEO // UE și NATO promit să intensifice presiunea asupra Rusiei după incidentul de la Leipzig
Ulle Madise a fost aleasă președintă a Estoniei
ARMENPRESS: Consiliul UE susține măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Germania testează pentru prima dată o rachetă balistică
Avertisment pentru moldovenii care caută de muncă în Grecia: anumite oferte pot ascunde activități ilegale
Deputații au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001
FOTO // Un sistem de irigare pentru 87 de hectare este construit în satul Plop din raionul Dondușeni
Tentativă de escrocherie la Ialoveni: suspectul a fost reținut în flagrant
VIDEO // Factura la gaz va include date privind achitările efectuate după încheierea perioadei de facturare
DOC // Reguli noi pentru colectarea deșeurilor și serviciile de salubrizare, publicate în Monitorul Oficial
Moldova va extrăda pentru prima dată o persoană către India. Bărbatul este acuzat de omor și trafic de droguri
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va merge la Budapesta pentru a convinge autoritățile ungare să sprijine deschiderea clusterelor de negocieri cu UE
Euronews: Chișinăul a avansat mai rapid decât capacitatea de evaluare a Bruxelles-ului, iar Comisia Europeană își redirecționează resursele către Moldova
Ministerul Justiției prelungește concursul pentru funcția de membru al Colegiului disciplinar al judecătorilor. Dosarele pot fi depuse până pe 9 octombrie
Igor Grosu, despre reforma administrației publice locale: „Noua hartă administrativă a Moldovei va avea mai puțin de 10 regiuni”
DOC // Republica Moldova pregătește sectorul aerian național pentru aplicarea cerințelor privind Cerul unic european
DOC // Legea privind evaluarea siguranței drumurilor, publicată în Monitorul Oficial. Infrastructura rutieră va fi verificată cel puțin o dată la cinci ani
Vicepremierul Mihai Popșoi, la Sofia: „Bulgaria este un partener de încredere al Republicii Moldova și un susținător al parcursului nostru european”
VIDEO // Un bărbat a fost reținut la Drochia după ce s-ar fi dat drept specialist în combaterea criminalității cibernetice și ar fi lăsat o femeie fără 92.000 de lei
Atenție, călători! Trafic intens la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe