ro

 

Externe
01 Aprilie, 2026 / 21:54
/ 25 Noiembrie, 2025

Parlamentul European a dat undă verde primului program privind industria europeană de apărare

Parlamentul European a adoptat marți un regulament care are scopul declarat de a consolida industria de apărare a UE, de a promova achiziții publice comune la nivel european, de a intensifica producția și de a crește sprijinul pentru Ucraina, transmite AGERPRES, preluat de MOLDPRES.

Regulamentul, convenit deja informal cu Consiliul UE, a fost adoptat cu 457 de voturi pentru, 148 împotrivă și 33 de abțineri. Acesta va institui primul program european privind industria de apărare (EDIP), inițiativă care are drept obiectiv consolidarea bazei industriale și tehnologice de apărare a Europei și creșterea capacităților europene în acest domeniu.

Din bugetul de 1,5 miliarde de euro prevăzut pentru EDIP, 300 de milioane de euro vor fi alocate Instrumentului de sprijin pentru Ucraina. Colegiuitorii au convenit și să creeze un Fond pentru accelerarea transformării lanțurilor de aprovizionare în domeniul apărării (instrumentul FAST), care va adăuga cel puțin 150 de milioane de euro din contribuții financiare suplimentare, informează PE într-un comunicat.

În timpul negocierilor cu Consiliul, eurodeputații au reușit să obțină o majorare a bugetului programului, prin contribuții suplimentare din Instrumentul 'Acțiunea pentru Securitatea Europei' (Instrumentul SAFE). În plus, țările UE pot să valorifice întregul potențial al Mecanismului de Redresare și Reziliență, realocând din fondurile rămase necheltuite pentru a sprijini proiecte din cadrul EDIP.

Eurodeputații au susținut principiul 'cumpărării de produse europene', ceea ce înseamnă că produsele din domeniul apărării pot beneficia de finanțare doar dacă valoarea componentelor lor provenite din țări terțe neasociate nu depășește 35% din costul total estimat al acestora.

De asemenea, programul va introduce un cadru juridic pentru proiectele europene de interes comun în domeniul apărării. Ca să fie eligibile pentru finanțare, acestea vor trebui să implice cel puțin patru țări ale Uniunii, iar Ucraina va avea și ea posibilitatea să participe.

'EDIP este primul instrument de apărare al UE care este cu adevărat european. În fața războiului pe scară largă al Rusiei împotriva vecinei noastre, Ucraina, și a atacurilor repetate împotriva propriilor noastre țări, trebuie să ne consolidăm sistemele comune și să ne intensificăm capacitățile de apărare în mod colectiv. (...) Acest lucru este esențial pentru a ne asigura că ne putem proteja democrațiile în mod eficace și autonom', a declarat Francois-Xavier Bellamy (PPE, Franța), coraportor din partea Comisiei pentru industrie, cercetare și energie.

'Acest program reprezintă un important pas înainte pentru securitatea continentului european și pentru dezvoltarea industriei noastre de apărare. După decenii de dependențe periculoase care au amenințat suveranitatea democrațiilor și protecția țărilor noastre, programul EDIP va inversa dependența de importuri care a prevalat în Europa', a declarat Raphael Glucksmann (S&D, Franța), coraportor din partea Comisiei pentru securitate și apărare.

Regulamentul adoptat marți de PE trebuie să fie aprobat oficial de țările blocului comunitar, înainte de a fi publicat în Jurnalul Oficial al UE.

Baza industrială de apărare europeană este alcătuită dintr-o serie de companii multinaționale de mari dimensiuni, întreprinderi cu capitalizare medie și peste 2 000 de întreprinderi mici și mijlocii, care însumează o cifră de afaceri anuală de 70 de miliarde de euro, notează PE în comunicatul său.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Rusia expulzează un diplomat britanic, acuzat de activități de spionaj

/ Acum 2 zile

SUA au permis unui petrolier rusesc să ajungă la Cuba, în ciuda blocadei

/ Acum 2 zile

BTA: Adolescentul Ivan Ivanov câștigă cel mai important titlu din cariera sa profesionistă în tenis

/ Acum 3 zile

Miniștrii de externe turc și egiptean au ajuns în Pakistan pentru o reuniune pe tema războiului din Orientul Mijlociu

/ Acum 3 zile

Directorii marilor companii petroliere avertizează că războiul cu Iranul ar putea provoca o criză energetică globală

/ Acum 3 zile

BTA: Președintele FIG, Morinari Watanabe, deschide Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Sofia

/ Acum 3 zile

Armata americană anunță sosirea unei nave de asalt amfibie în Orientul Mijlociu

/ Acum 4 zile

Ucraina și Qatar au semnat un acord de cooperare privind combaterea rachetelor și a dronelor

/ Acum 4 zile

Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat

/ Acum 4 zile

ONU propune un mecanism pentru protejarea comerțului prin Ormuz în contextul războiului din Iran

/ Acum 5 zile

Arabia Saudită a încheiat un acord de apărare cu Ucraina

/ Acum 5 zile

Iranul a mobilizat peste un milion de oameni pentru eventualitatea unei invazii terestre

/ Acum 5 zile

Donald Trump a prelungit până la 6 aprilie ultimatumul dat Teheranului să deschidă Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 6 zile

Vaticanul cere oprirea războiului pentru a putea fi sărbătorită Săptămâna Mare la Ierusalim