Petrolul s-a ieftinit cu aproape doi dolari pe baril, pe fondul negocierilor de pace din orientul mijlociu
Preţurile petrolului au scăzut marţi cu aproape doi dolari pe baril, pe fondul speranţelor privind progresele diplomatice în Orientul Mijlociu, însă cotaţiile se menţin aproape de maximele ultimelor şase luni, în condiţiile în care atacurile asupra transporturilor maritime şi infrastructurii energetice continuă să ameninţe aprovizionarea mondială, transmite Reuters, preluat de news.ro și MOLDPRES.
Contractele futures pentru petrolul Brent au închis şedinţa în scădere cu 1,93 dolari, respectiv 1,67%, la 113,88 dolari pe baril. Petrolul american West Texas Intermediate (WTI) s-a ieftinit cu 1,86 dolari, sau 1,83%, până la 99,90 dolari pe baril.
Declinul a fost determinat de reluarea eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului dintre Statele Unite, Israel şi Iran, deşi perspectivele unui acord de pace rămân incerte.
Mohsen Rezaei, şeful Consiliului de Securitate al Iranului, s-a întâlnit marţi cu liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, la o zi după discuţiile purtate cu reprezentanţii Arabiei Saudite, Turciei şi Pakistanului.
Potrivit presei de stat iraniene, Khamenei a subliniat necesitatea protejării intereselor Iranului şi a menţinerii condiţiilor formulate de Teheran pentru încetarea războiului.
Cele patru ţări au convenit să continue negocierile pentru consolidarea cooperării în domeniul păcii şi securităţii, alimentând speranţele privind o eventuală detensionare a conflictului.
Cu toate acestea, riscurile pentru piaţa petrolului rămân semnificative, în condiţiile în care rebelii houthi din Yemen, aliaţi ai Iranului, şi-au reluat atacurile asupra infrastructurii energetice din Arabia Saudită.
Gruparea a anunţat marţi că a atacat cu o rachetă balistică rafinăria Ras Tanura, cea mai mare din Arabia Saudită, după ce anterior revendicase şi lovituri asupra unor instalaţii de pompare a petrolului.
”Atacurile continue ale houthi asupra Arabiei Saudite şi extinderea prezenţei militare în Golf menţin riscurile privind aprovizionarea, chiar dacă evoluţiile diplomatice determină reducerea unei părţi din prima de risc inclusă în preţuri”, au explicat analiştii Gelber & Associates.
Situaţia transporturilor maritime rămâne deosebit de tensionată în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru comerţul mondial cu petrol.
Potrivit datelor Institutului Washington pentru Politica Orientului Apropiat, octombrie a fost luna cu cele mai multe atacuri asupra navelor comerciale în Strâmtoarea Ormuz şi în apele învecinate de la începutul monitorizării acestor incidente, în 2017.
Banca elveţiană UBS a arătat că, deşi traficul naval prin strâmtoare a crescut, numărul atacurilor asupra vaselor s-a majorat, iar riscurile ar putea deveni şi mai severe dacă sprijinul naval american se va diminua.
Săptămâna trecută, petrolul Brent a depăşit 117 dolari pe baril, atingând cel mai ridicat nivel din aprilie, după o serie de atacuri iraniene asupra petrolierelor din apropierea Strâmtorii Ormuz.
UBS estimează că Brent se va menţine în jurul nivelului de 110 dolari pe baril până la sfârşitul anului, revizuindu-şi în creştere prognoza anterioară, de 100 de dolari.
Bjarne Schieldrop, analist la SEB, consideră că preţurile actuale includ o primă de risc semnificativă, asociată posibilităţii unor noi atacuri americane şi israeliene împotriva Iranului în săptămânile următoare.
Investitorii urmăresc şi alegerile parlamentare desfăşurate marţi în Israel, al căror rezultat ar putea influenţa evoluţia conflictului regional.
Scrutinul ar putea pune capăt mandatului premierului Benjamin Netanyahu, deşi sondajele indică o competiţie strânsă şi posibilitatea ca partidul său, Likud, să îşi menţină poziţia.
Analiştii Commerzbank au avertizat că rezultatul alegerilor ar putea avea implicaţii importante pentru războiul cu Iranul, în special dacă Netanyahu va rămâne la putere şi va încerca să obţină o schimbare de regim la Teheran.
Pe piaţa internaţională a petrolului, atenţia este îndreptată şi către Rusia, unde exporturile de ţiţei prin porturile de la Marea Baltică şi Marea Neagră ar urma să scadă în noiembrie.
Potrivit unor traderi, rafinăriile ruseşti intenţionează să îşi majoreze producţia după încheierea lucrărilor de mentenanţă şi să fabrice mai multă motorină pentru a răspunde cererii generate de acordul încheiat în octombrie între Washington şi Moscova.
Surse din industrie au declarat pentru Reuters că rafinăriile ruseşti şi-au majorat procesarea ţiţeiului cu 25% în a doua jumătate a lunii octombrie, comparativ cu începutul lunii, după încetarea atacurilor repetate cu drone ucrainene asupra instalaţiilor petroliere.
Astfel, în pofida scăderii cotaţiilor de marţi, piaţa petrolului rămâne vulnerabilă la evoluţiile militare şi diplomatice din Orientul Mijlociu, precum şi la modificările fluxurilor internaţionale de aprovizionare.
Volum dedicat parteneriatului european dintre România și Republica Moldova, lansat la București
Kremlinul anunță că este pregătit să reia negocierile trilaterale în prima jumătate a lunii noiembrie
NATO va desfășura mijloace suplimentare de supraveghere în regiunea Mării Negre
ARMENPRESS: Armenia și Tadjikistanul discută despre extinderea cooperării în domeniul protecției mediului
Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, spune că i-a adus lui Putin unele idei pentru un „acord de pace” în Ucraina
Un medicament oral împotriva căderii părului a demonstrat rezultate pozitive într-un studiu avansat
Teheranul și Washingtonul continuă negocierile „fără întrerupere”, afirmă ministrul iranian de externe
Donald Trump anunţă că vrea ca Ucraina să încheie un acord cu Rusia
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlamentul de la București
Luna se micșorează în urma răcirii interiorului său
Parlamentul României votează astăzi pentru Guvernul propus de Luca Niculescu
Provincia Alberta respinge referendumul privind secesiunea şi alege să rămână parte a Canadei
Zelenski: 28 de substații și alte obiective energetice, avariate în urma atacurilor rusești
ARMENPRESS: Armenia preia președinția COP17 pentru un mandat de doi ani
Un sistem modern de tratare a apei potabile a fost instalat în satul Corlăteni, Râşcani
FOTO // Igor Grosu și Luca Niculescu au discutat despre independența energetică și conectivitatea dintre România şi Republica Moldova
Igor Grosu, la întrevederea cu Prim-ministrul României: „Avem nevoie de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi”
FOTO // Premierul României, Luca Niculescu, la Mitropolia Basarabiei: discuții despre proiecte și sprijin pentru comunitățile din Republica Moldova
GALERIE FOTO // Prima vizită externă a premierului României, Luca Niculescu, la Chișinău
Cetățenii pot solicita din nou online mai multe acte și extrase din registrele de stat
„Prutul va rămâne doar un râu, nu și o frontieră care separă două state românești”, a afirmat Vasile Tofan la conferința de presă cu omologul său român
Republica Moldova și România examinează programe comune pentru apărarea împotriva dronelor
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”
Medicamentele ieftine, tot mai puține în farmacii. Ministerul Sănătății pregătește reformarea regulilor de preț
Șase unități de transport au fost repartizate pompierilor din nordul țării pentru prevenirea situațiilor de urgență
Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu
VIDEO // Un bărbat căutat în Cehia pentru jaf, fraudă și furt a fost extrădat
Noul ministru de Externe al României, la Chișinău. Agenda europeană, discutată cu Cristina Gherasimov
Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”