Poliția franceză a arestat doi suspecți în cazul marelui jaf de la Luvru
Doi bărbați au fost arestați de poliția judiciară franceză în cazul spectaculosului jaf de la Lucru de duminica trecută, scrie ziarul francez „Le Parisien”.
Sâmbătă seara a fost declanșată de urgență o operațiune în cadrul anchetei privind jaful istoric de la celebrul muzeu parizian și dispariția bijuteriilor regale de o valoare inestimabilă, scrie ziarul francez.
Unul dintre cei doi suspecți era pe punctul de a părăsi țara și a fost arestat la aeroportul Charles de Gaulle, sâmbătă, în jurul orei 22:00. Un alt suspect a fost arestat mai târziu în aceeași noapte, în suburbia Seine-Saint-Denis, la nord de Paris.
Conform surselor Le Parisien, doi suspecți au fost arestați sâmbătă seara și plasați în arest preventiv în cadrul anchetei deschise pentru „furt în bandă organizată” și „asociere în scopul comiterii unei infracțiuni”, condusă de Brigada de combatere a banditismului din Paris (BRB) și Oficiul central de combatere a traficului de bunuri culturale (OCBC).
Cei doi bărbați, originari din Seine-Saint-Denis și în vârstă de aproximativ 30 de ani, sunt bănuiți că au făcut parte din grupul de patru infractori care a pătruns prin efracție în cel mai faimos muzeu francez, folosind un camion echipat cu o nacelă.
Acolo, echipați cu veste galbene și căști de motociclist, hoții au spart fereastra care ducea la galeria Apollo, vitrina muzeului în care sunt expuse bijuteriile Coroanei Franței, și au pus mâna, după ce au tăiat vitrine cu flexul, pe comori regale care au aparținut mai multor suverani francezi, în special împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea.
Informația a venit după ce anchetatorii francezi au spus că au analizat peste 150 de probe de ADN, amprente şi alte urme găsite pe uneltele lăsate de hoţii care au spart Muzeul Luvru şi au fugit cu bijuterii regale de 88 de milioane de euro.
Europa şi Ucraina pregătesc o propunere în 12 puncte pentru a pune capăt războiului Rusiei
Atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei. Mai multe victime și distrugeri majore în infrastructura energetică
Rusia respinge planul lui Donald Trump privind încetarea focului de-a lungul liniei frontului din Ucraina
Polonia și România au dejucat un complot rus de expediere a unor colete explozive. Opt persoane au fost reţinute
Liderii europeni și Volodimir Zelenski susțin apelul lui Donald Trump la încetarea imediată a luptelor din Ucraina
Varșovia avertizează: avionul lui Vladimir Putin ar putea fi forțat să aterizeze dacă va survola Polonia
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost încarcerat pentru a ispăși o pedeapsă de cinci ani de detenție
Scriitorul care l-a împușcat pe premierul Slovaciei a fost condamnat la 21 de ani de închisoare
România va procura peste 200 de tancuri
Serviciile de chimioterapie devin disponibile și la Spitalul raional Cahul
Premierul desemnat Alexandru Munteanu a dezvăluit numele a trei miniștri din guvernul său
Agenția Servicii Publice anunță un program special pentru prestarea serviciilor de stare civilă
Maia Sandu a participat la București la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale
Poliția franceză a arestat doi suspecți în cazul marelui jaf de la Luvru
Contrabandă cu țigări ascunse printre puieți: șase bănuiți au fost plasați în arest preventiv
Trump afirmă că nu se va întâlni cu Putin până când nu va considera că există un acord privind Ucraina
VIDEO // Catedrala Mântuirii Neamului de la București este sfințită după 15 ani de construcție
Kievul, atacat a doua noapte consecutiv. Cel puțin trei morți și 29 de răniți
Agenda evenimentelor, duminică, 26 octombrie
Republica Moldova și Japonia își consolidează cooperarea economică. Noi oportunități pentru investiții la forumul de afaceri moldo-japonez
Zelenski le cere din nou partenerilor săi să apere spaţiul aerian al Ucrainei, după atacuri ruseşti soldate cu patru morţi şi 20 de răniţi
Reglementarea rețelelor sociale este una din prioritățile PAS în noul parlament, susține Igor Grosu
Republica Moldova trece la ora de iarnă. Ziua de duminică va fi cea mai lungă din an
Alertă în Lituania. Două aeroporturi au fost închise timp de mai multe ore din cauza unor „baloane” suspecte din Belarus
Candidatura lui Marcel Spatari este analizată la conducerea Comisiei pentru Integrare Europeană