ro
Economie
25 Octombrie, 2025 / 22:21
/ Acum 2 ore

Republica Moldova și Japonia își consolidează cooperarea economică. Noi oportunități pentru investiții la forumul de afaceri moldo-japonez

Peste 50 de antreprenori și investitori din Republica Moldova și Japonia s-au reunit la Forumul de Afaceri și întrevederi bilaterale (B2B) Republica Moldova – Japonia, desfășurat, sâmbătă, 25 octombrie, la Chișinău. Evenimentul a avut drept scop consolidarea relațiilor economice bilaterale și identificarea noilor oportunități de investiții, transmite MOLDPRES.

Ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, a declarat că forumul a fost o platformă importantă pentru promovarea potențialului economic al Republicii Moldova, a inovațiilor și a parcursului european al țării.

„Am discutat despre potențialul Moldovei, despre inovație și parcursul nostru european. Datorită Memorandumului de Înțelegere semnat în august între Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și cea din Osaka, am început o cooperare activă în sectoare cheie”, a menționat ministra.

Potrivit Doinei Nistor, domeniile vizate de această colaborare includ tehnologia informației și digitalizarea, energia verde și sustenabilitatea, industria agroalimentară și a vinurilor, industria auto și a componentelor, precum și sectorul farmaceutic și al sănătății.

Oficiala a subliniat că parteneriatul dintre Republica Moldova și Japonia deschide o nouă etapă de dezvoltare economică.

„Această colaborare deschide pentru Moldova o nouă etapă de dezvoltare economică și o conexiune solidă cu Japonia, bazată pe încredere, inovație și perspective globale”, a afirmat Doina Nistor.

Forumul de Afaceri și întrevederi bilaterale (B2B) Republica Moldova – Japonia reprezintă o continuare a vizitelor delegațiilor din Republica Moldova în Japonia, desfășurate în cadrul Expoziției Mondiale Osaka 2025, și oferă o oportunitate unică pentru agenții economici din Republica Moldova de a stabili contacte directe și de a dezvolta colaborări cu companii japoneze din diverse domenii de activitate.