ro
Externe
07 Iunie, 2025 / 11:16
/ 27 Ianuarie, 2015

Rețelele de socializare Facebook și Instagram "au căzut" marți timp de o oră și jumătate

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

New York, 27 ian. /MOLDPRES/. Popularele rețele de socializare Facebook și Instagram au încetat marți să funcționeze la nivel mondial timp de o oră și jumătate, începînd cu 06.00 GMT, fără ca deocamdată să fie dată o explicație oficială privind această pană, relatează EFE, preluată de AGERPRES şi MOLDPRES.

Purtători de cuvînt ai Facebook, care au achiziționat Instagram în 2012, s-au limitat să explice într-un scurt comunicat că "se lucrează la revenirea la normalitate cît mai repede posibil".

"Căderea" Facebook a împiedicat inclusiv utilizarea unor aplicații pe care utilizatorii le foloseau pentru a accesa rețeaua, precum Tinder (pentru dating).

Pana giganților Facebook și Instagram i-a determinat pe useri să recurgă la Twitter pentru a-și exprima dezamăgirea, iar labe-lul "#Facebookdown" a devenit postarea momentului în SUA.

Alți useri s-au plîns de coincidența căderii rețelelor de socializare cu marea furtună de zăpadă care afectează nord-estul SUA și care a obligat mii de persoane să rămînă la casele lor.

Potrivit DPA, un grup de hackeri autointitulat Lizard Squad și-a asumat responsabilitatea pentru această întrerupere într-o postare pe Twitter.