ro

 

Externe
23 Ianuarie, 2026 / 22:31
/ 12 Decembrie, 2025

Rușii au atacat infrastructura energetică din regiunea Odesa

Rusia a atacat cu drone în timpul nopții infrastructură energetică în regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, provocând incendii și pene de curent, au declarat vineri guvernatorul local și serviciile de urgență, relatează Reuters, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Guvernatorul Oleg Kiper a declarat pe Telegram că atacul cu drone a lăsat fără electricitate mai multe localități din regiune, unde se află principalele porturi maritime ale Ucrainei.

Rusia și-a intensificat atacurile asupra sectorului energetic și a infrastructurii din Ucraina în ultimele săptămâni, vizând centrale electrice și rețeaua feroviară.

Cea mai mare companie energetică privată din Ucraina, DTEK, a declarat într-un comunicat că una dintre stațiile sale și o altă instalație energetică, aparținând unei alte firme, au fost lovite în timpul atacului.

DTEK a anunțat că a restabilit curentul electric pentru 40.000 de clienți, însă 90.000 sunt în continuare fără electricitate.

Rusia a anunțat la rândul său că șapte persoane, inclusiv un copil, au fost rănite în cursul nopții de joi spre vineri într-un atac cu dronă ucrainean în orașul Tver, la circa 180 km nord-vest de Moscova.

'În Tver, ne confruntăm cu urmările căderilor de resturi de dronă asupra unei clădiri rezidențiale', a scris guvernatorul regional interimar, Vitali Koroliov, pe Telegram.

Potrivit acestuia, 'șase adulți și un copil' au fost răniți în atac, iar aproximativ 20 de locuitori au trebuit să fie evacuați din cauza pagubelor suferite de clădire în urma atacului.

Agenția de știri Tass a afirmat că resturile de dronă care au căzut au provocat un incendiu violent într-un apartament, iar ferestrele altor apartamente au fost sparte.

Rusia a anunțat joi că a doborât peste 300 de drone ucrainene în cursul nopții, în unul dintre cele mai mari atacuri ucrainene. Sute de zboruri de pe aeroporturile din Moscova au fost perturbate.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Tema Ucrainei pierde prioritate la Forumul Economic Mondial de la Davos, pe fondul disputelor legate de Groenlanda

/ Acum 4 zile

Două trenuri s-au ciocnit în Spania. Cel puțin 21 de morți și zeci de răniți

/ Acum 4 zile

BTA: Tervel Zamfirov, după câștigarea slalomului la Cupa Mondială FIS de snowboard alpin de la Bansko: „O zi istorică pentru sportul bulgar”

/ Acum 5 zile

Ucraina: 200.000 de gospodării au rămas fără curent electric în teritoriul ocupat de Moscova, în Zaporojie

/ Acum 6 zile

Indonezia: Un avion ATR al Indonesia Air, cu 11 persoane la bord, a dispărut de pe radar

/ Acum 6 zile

O delegație de negociatori ucraineni a sosit în Statele Unite pentru discuții

/ Acum 6 zile

Agenția Europeană pentru Securitate Aeriană a cerut companiilor aeriene să evite spațiul aerian al Iranului

/ Acum 6 zile

Negociatorii ucraineni și americani se vor întâlni la Miami pentru noi discuții privind încheierea războiului

/ Acum 6 zile

Școlile din Kiev se închid până la 1 februarie. Noi măsuri în capitala Ucrainei după bombardamentele rusești

/ Acum 7 zile

Azerbaidjanul a început să livreze gaze naturale în Germania și Austria

/ Acum 7 zile

Kremlinul salută dorinţa unor ţări europene de a restabili dialogul cu Rusia

/ Acum 7 zile

Ucraina are rezerve de combustibil pentru mai mult de 20 de zile

/ Acum 7 zile

Bulgaria va organiza din nou alegeri după ce partidele principale au refuzat mandatul de a forma un guvern

/ Acum 7 zile

Franța avertizează SUA cu ruperea relațiilor economice cu Europa în cazul unei tentative de preluare a Groenlandei