Volodimir Zelenski cere UE să stabilească un calendar exact pentru aderarea Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut marți Uniunii Europene să stabilească o dată pentru aderarea Ucrainei la blocul comunitar, într-o intervenție prin videoconferință în timpul ședinței extraordinare a Parlamentului European, transmite MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
''Este important pentru noi să avem o dată clară a aderării noastre la Uniunea Europeană'', a declarat Zelenski, avertizând că în caz contrar președintele rus Vladimir Putin ''va găsi mijlocul de a bloca pentru decenii aderarea Ucrainei, divizându-vă, divizând Europa''.
Șeful statului ucrainean a mulțumit Uniunii Europene și în special Parlamentului European pentru sprjinul constant acordat Ucrainei în fața războiului de agresiune lansat de Rusia acum patru ani.
''Acesta este un război pe care nu l-am provocat și nu l-am dorit, dar căruia am încercat să îi punem capăt. Alții nu recunosc frontierele deloc și încearcă să distrugă libertatea vecinilor, pentru că au o mentalitate caracteristică dictaturilor. (Președintele rus Vladimir) Putin nu poate accepta un lucru simplu, acela că altundeva oamenii trăiesc liber'', a accentuat Volodimir Zelenski.
În intervenția sa din deschiderea dezbaterii, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a subliniat că ''astăzi onorăm curajul poporului ucrainean și ne reafirmăm sprijinul ferm pentru Ucraina''.
Începând din februarie 2022, UE și Parlamentul European au sprijinit constant Ucraina, condamnând agresiunea Rusiei, impunând sancțiuni și oferind asistență financiară, politică, militară și umanitară. La 11 februarie, Parlamentul European a aprobat un împrumut UE în valoare de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina.
PE și-a reafirmat în repetate rânduri solidaritatea și parteneriatul strâns cu Ucraina, se menționează în comunicatul difuzat luni de legislativul european. Acțiunile includ inaugurarea unei prezențe permanente la Kiev în septembrie 2025, vizite ale președintei Metsola la Kiev și la Rada Supremă și discursuri adresate Parlamentului European de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
De asemenea, Parlamentul European a sprijinit cu fermitate eforturile Ucrainei de a adera la UE. Salutând eforturile extraordinare ale țării în cele mai dificile circumstanțe, eurodeputații au încurajat autoritățile ucrainene să mențină ritmul actual al reformelor și au solicitat Comisiei Europene să deschidă capitole de negociere pentru a promova aderarea țării la UE în cel mai rapid ritm posibil.
Ucraina a desfășurat unități pentru interceptarea de drone în cinci țări din Orientul Mijlociu
SUA au început operațiunea militară de redeschidere a Strâmtorii Ormuz
Premieră istorică: slujbele au fost suspendate la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim
Iranul nu mai poate îmbogăți uraniu sau fabrica rachete balistice, anunță premierul israelian
Emisari ucraineni se întâlnesc sâmbătă cu negociatorii americani în SUA
Italia estimează că există sute de „celule latente” iraniene în întreaga lume
Prețurile la gaze în Europa au crescut cu 30% după atacuri asupra infrastructurii energetice din Golful Persic
VIDEO // România își consolidează securitatea pe Flancul Estic, după discuțiile dintre Nicușor Dan și Mark Rutte la Bruxelles
India a trimis nave de război pentru a-și proteja petrolierele în Strâmtoarea Ormuz
Negocierile de pace privind Ucraina au fost întrerupte pe fondul războiului din Iran
Arabia Saudită anunță că ar putea riposta prin măsuri militare împotriva Iranului
Criza energetică provocată de războiul din Iran accelerează tranziția globală de la combustibilii fosili
Prețurile petrolului și gazelor au crescut după atacuri asupra infrastructurii energetice din Iran
O clinică universitară din Germania și o orchestră de renume vor analiza influența muzicii asupra sănătății
Agenda evenimentelor, joi, 26 martie
FOTO // Zeci de voluntari au donat sânge la Spitalul Republican
Cer predominant senin și maxime de până la +18 grade Celsius, prognozate pentru joi
Republica Moldova introduce un instrument internațional pentru evaluarea dezvoltării copiilor înainte de școală
Procurorul general interimar a promovat evaluarea externă
Triplu patronaj prezidențial din Germania, Franța și România pentru retrospectiva Brâncuși de la Berlin
Cazierul contravențional detaliat poate fi obținut acum online prin EVO
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România
Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc la Chișinău