ro

 

Externe
10 August, 2026 / 05:05
/ 03 August, 2025

Ucraina/De Ziua Forțelor aeriene, Volodimir Zelenski numește un nou comandant al acestora

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit duminică pe Anatoli Krivonojko în funcția de comandant al Forțelor aeriene ale Ucrainei, chiar de ziua acestui corp de armată, relatează EFE, citată de Agerpres și MOLDPRES. 

„Astăzi l-am numit pe generalul-locotenent Anatoli Krivonojko comandant al Forțelor aeriene ale armatei ucrainene”, a anunțat Zelenski pe rețelele de social media.

După cum a relatat Unian, până acum, Krivonojko a fost comandant interimar al Forțelor aeriene. Zelenski l-a demis pe fostul comandant Mikola Oleșciuk la 30 august 2024 printr-un decret prezidențial, în care nu specifica motivele demiterii.

„Cel mai important este ca aviația de luptă și apărarea antiaeriană ucraineană să continue să se dezvolte în mod integral și cu o coordonare eficientă”, a adăugat Zelenski în mesajul său, amintind că, începând din acest an, Forțele aeriene ale țării sale beneficiază și de sosirea avioanelor „Mirage”, de fabricație franceză.

„Numai în acest an, avioane Mirage au ajuns în Ucraina și sunt utilizate. Flota de avioane F-16 a Ucrainei a fost extinsă. Au fost stabilite priorități pentru integrarea echipamentelor străine în cadrul Forțelor de apărare ale Ucrainei”, a declarat șeful statului ucrainean, referindu-se la avioanele de război occidentale primite de Kiev.

Potrivit lui Zelenski, una dintre „cele mai mari realizări” ale Ucrainei în apărarea sa împotriva războiului de agresiune al Rusiei este faptul că „nu a permis rușilor să domine spațiul său aerian”.

„Acesta este rezultatul muncii extraordinare, eroismului, dedicării și profesionalismului demonstrate de mulți dintre cetățenii noștri”, a adăugat Zelenski, după ce a publicat pe rețelele sociale un mesaj de felicitare. „Ne exprimăm recunoștința față de toți cei care resping atacurile rusești, distrug avioane, rachete și drone inamice și efectuează atacuri aeriene de-a lungul liniei frontului”, a scris Zelenski pe contul său de pe X.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

The Washington Post: Mai multe state europene refuză să transfere rachete Patriot Ucrainei

/ Acum 3 zile

Italia plasează toate cele 27 de oraşe mari ale sale sub cea mai înaltă alertă de caniculă

/ Acum 4 zile

Austria și Slovacia au înregistrat cea mai ridicată temperatură din istoria măsurătorilor

/ Acum 4 zile

Iranul și Omanul convin asupra unei rute de navigație prin Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 4 zile

Livrările de rachete interceptoare către Ucraina au scăzut la o treime față de anul trecut

/ Acum 4 zile

ARMENPRESS: Oficiali din Armenia și SUA discută lansarea rapidă a programului TRIPP

/ Acum 4 zile

Putin anunță remanieri în conducerea armatei ruse și reorganizarea serviciilor logistice

/ Acum 4 zile

Cel puțin 15 persoane au murit în urma unui atac aerian asupra Kievului

/ Acum 5 zile

ARMENPRESS // SUA majorează finanțarea Fondului TRIPP+ Enterprise pentru Armenia la 402 milioane de dolari

/ Acum 5 zile

SUA şi Iranul ar putea încheia un acord în vederea redeschiderii Strâmtorii Ormuz până miercuri, anunţă secretarul american al Trezoreriei

/ Acum 5 zile

Peste 25 de milioane de turiști au vizitat Turcia în primul semestru din 2026

/ Acum 5 zile

Bloomberg: Atacurile ucrainene au redus la minimul ultimilor 24 de ani procesarea petrolului în Rusia

/ Acum 6 zile

Zelenski: „Ucraina va depune toate eforturile pentru a pune capăt războiului Rusiei înainte de iarnă”

/ Acum 6 zile

Ucraina // Un atac cu drone rusești a distrus 8 milioane de cărți