Comisia Guvernamentală pentru Reintegrarea Țării s-a reunit într-o nouă ședință
Chişinău, 19 aug. /MOLDPRES/. Astăzi s-a desfășurat ședința Comisiei Guvernamentale pentru Reintegrarea Țării (CGRȚ), fiind examinată situația curentă privind soluționarea conflictului transnistrean, situația în Zona de Securitate, subiectul telecomunicațiilor, precum și alte subiecte de interes, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.
Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a informat despre evoluția situației pe dosarul transnistrean și impactul pandemiei noului coronavirus asupra interacțiunii dintre Chișinău și Tiraspol și despre eforturile de a debloca libera circulație în această perioadă.
În perioada pandemică, Biroul Politici de Reintegrare a acordat asistență pe marginea a peste 500 de adresări, sesizând constant reprezentantul politic de la Tiraspol și actorii formatului de negocieri „5+2”, cu solicitarea insistentă de a elimina necondiționat barierele nejustificate în calea liberei circulații și de a respecta drepturile inalienabile ale cetățenilor.
La data de 17 august curent, cele 37 de posturi ilegale au fost reduse la 15 posturi ilegale și 4 drumuri blocate, care continuă să împiedice libera circulație pentru populație.
Accesul prin alte artere de comunicații, precum feribotul gestionat de ÎS Bac Molovata, inclusiv creșterea fluxului de persoane, pasageri și mărfuri a devenit supraaglomerat, iar soluții alternative fiind necesar a fi identificate, pe lângă extinderea programului de lucru și cursele suplimentare.
Cristina Lesnic a prezentat dinamica pozitivă cu privire la evidența în Registrul de stat al populației a cetățenilor moldoveni, fiind documentați în corespundere cu legislația Republicii Moldova. La fel, a fost prezentată, membrilor Comisiei, dinamica de înmatriculare a mijloacelor de transport cu plăcuțe de model neutru, astfel ajungând la 4070 de autovehicule cu acte procesate, precum și preschimbarea aproximativ a 15 mii de permise de conducere de model național.
Un aspect important a vizat dinamica reuniunilor grupurilor de lucru sectoriale la nivel de experți, fiind organizate în total 23 de ședințe (or doar pe parcursul întregului an 2019 fiind 21 ședințe).
În Zona de Securitate acțiunile cu caracter unilateral adoptate de Tiraspol, încălcă actele statutare ale Comisiei Unificate de Control, obstrucționând drepturile omului, accesul la libera circulație, la serviciile medicale și alte aspecte umanitare. Cazurile individuale și sesizările persoanelor la adresa Biroului politici de reintegrare au fost examinate cu prioritate.
În cadrul reuniunii, s-a constatat că anumite procese și acte normative ce țin de unele activități economice în regiunea transnistreană urmează să fie ajustate sau/și completate, fiind necesar instituirea unui Grup de lucru pentru revizuirea cadrului național și adaptarea la realitatea curentă.
De asemenea, a fost audiată situația în domeniul telecomunicațiilor pentru asigurarea interconexiunii dintre cele două maluri ale Nistrului, nivelul de implementare a deciziei protocolare, dificultățile și problemele întâmpinate.
Tematica instituțiilor de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană și mobilitatea de mișcare a elevilor, profesorilor, dar și a personalului auxiliar a constituit un subiect de actualitate din perspectiva asigurării tuturor condițiilor necesare pentru eliminarea barierelor în libera circulație.
Membrii Comisiei au făcut un schimb de opinii cu privire la realizările obținute ca urmare a ședinței pentru reintegrarea țării, dar și viitorii pași în procesul de consolidare a măsurilor de încredere între ambele maluri ale Nistrului.
Discursul Președintei Maia Sandu la aniversarea a 35-a a ASEM
Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit cu omologul său olandez, Rob Jetten
Copiii cu deficiențe de auz i-au învățat pe deputați și funcționari limbajul semnelor
Avansarea parcursului european al Republicii Moldova, discutată de Premierul Vasile Tofan și Premierul Irlandei, Micheál Martin
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 24 septembrie 2026
Angajații din sistemul de asistență socială vor putea beneficia de noi oportunități de dezvoltare profesională și sporuri salariale
Președinta Maia Sandu, la a 80-a aniversare a USM: „Avem nevoie de oameni care își folosesc cunoștințele pentru binele societății”
O nouă reuniune de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană
Cadrul normativ privind protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor va fi ajustat la standardele europene
Parlamentul a ratificat un nou acord dintre Republica Moldova și România în domeniul infrastructurii de transport de interes strategic
Lucrările de modernizare a sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți vor fi declarate de utilitate publică de interes național. Proiectul a fost votat în prima lectură
Va fi simplificat procesul de obținere a autorizațiilor pentru producerea energiei din surse regenerabile
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Mike Pompeo despre securitatea regională și oportunitățile de investiții în Republica Moldova
Mecanismul național de protecție, asistență juridică și compensare financiară a victimelor infracțiunilor va fi consolidat
GALERIE FOTO // Legenda fotbalului românesc, Adrian Mutu, întâlnire emoționantă cu micii fotbaliști de la Chișinău
Cronica ARHIVELOR // Cuvântarea lui Ion Druță la Congresul Scriitorilor din 1965
Un elev din Republica Moldova a obținut medalia de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
VIDEO // Un Centru Republican pentru copii cu tulburări de spectru autist va fi creat în Moldova
FOTO // Parcursul european al Republicii Moldova, discutat la Summitul European de la Salzburg
FOTO // Republica Moldova solicită UE sprijin pentru calea ferată Ungheni–Chișinău și autostrada Iași–Ungheni–Chișinău
„Parlamentul prin ochii copiilor”: elevii și-au exprimat prin artă viziunea despre democrație
Ambasadorul României la Chișinău a discutat cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan despre spectacolul „Noaptea scrisă cu roșu”. „Povestea lor este o lecție despre curaj, libertate și identitate”
Un motociclist a murit într-un accident produs în raionul Căușeni
ARMENPRESS // Noile autorități alese au primit un mandat clar din partea poporului – raport APCE privind alegerile din Armenia
Noi reguli pentru activitatea psihologilor: proiectul a fost înregistrat în Parlament
Teatrul „Alexie Mateevici” pornește într-un turneu în Italia cu spectacolul „Jubileul”
Ambulanța a intervenit la aproape 15.000 de solicitări într-o săptămână
Registrul fermierilor, lansat în Republica Moldova: mai puțină birocrație și acces mai ușor la finanțări
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Păcală, Tândală și Făt-Frumos prind chip în măștile lui Grigore Stamati
Un bărbat de 75 de ani din Chișinău a fost înșelat cu 700.000 de lei